Protocoalele încheiate de SRI cu CSM, Inspecția Judiciară, Înalta Curte, Curtea de Apel și Parchetul General sunt considerate de Federația Barourilor Europene „o ingerință în independența judecătorilor, procurorilor, avocaților și în administrarea justiției”. Anunțul a fost făcut de Dana Gîrbovan, președinta UNJR care arată că avocații europeni se realiază, astfel, pozițiilor publice exprimate și de magistrații europeni, începând cu 2015, prin care aceștia atrăgeau atenția că ingerință SRI în justiție încalcă grav regulile statului de drept, independența justiției și drepturile fundamentale ale cetățenilor români.

Președinta Uniunii Naționale a Judecătorilor din România (UNJR), Dana Gîrbovan a anunțat, într-o postare pe Facebook, că Federația Barourilor Europene, reprezentând peste 1 milion de membri avocați, își exprimă profundă îngrijorare față de ingerință SRI în justiția din România.

„Adunarea Generală a Federației Barourilor Europene, care reprezintă 250 de barouri membre totalizând peste 1 milion de avocați membri, și-a exprimat pe dată de 19 mai 2018 profundă îngrijorare cu privire la dreptul de acces al cetățenilor români la o instanță liberă și independentă, precum și cu privire la situația judecătorilor, procurorilor și avocaților din România, luând notă că există o ingerință în independența judecătorilor, procurorilor, avocaților și în administrarea justiției ca urmare a intruziunii Serviciului Român de Informații în activitatea judecătorilor și procurorilor prin încheierea protocoalelor de cooperare între acest serviciu secret și Consiliul Superior al Magistraturii, Inspecția Judiciară, Înalta Curte de Casație și Justiție, Curtea de Apel și Parchetul General”, se arată într-un comunicat al Federației

Dana Gîrbovan a transmis că „avocații europeni se raliază, așadar, pozițiilor publice exprimate și de magistrații europeni, începând cu 2015, prin care aceștia atrăgeau atenția că ingerință SRI în justiție încalcă grav regulile statului de drept, independența justiției și drepturile fundamentale ale cetățenilor români”.

„Felicit Baroul Cluj pentru susținerea acestei rezoluții în cadrul Federației Barourilor Europene și pentru toate demersurile pe care le face în vederea întăririi independenței justiției. Așa cum am mai spus, este momentul că adevărul, tot adevărul ascuns după 1989, să iasă la iveală, pentru a ne elibera de metehnele justiției comuniste de sorginte sovietică și a ne însănătoși că justiție și societate!”, a adăugat președinta UNJR.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.