Potrivit șefului Federației Române de Gimnastică, Adrian Stoica, scopul gimnastelor românce este să câștige 2-3 medalii la Campionatele Europene care vor fi organizate la Cluj-Napoca în perioada 19-23 aprilie.

„Faptul că aceste Europene sunt la Cluj-Napoca nu înseamnă că sunt mai ușoare. La gimnastică nu este ca la fotbal, când joci în fața propriilor suporteri. Aici spectatorii nu pot să influențeze arbitrii sau mai știu eu ce se întâmplă la fotbal. Pentru delegația României această ediție este la fel de grea ca în oricare altă parte. Este o competiție importantă unde toată lumea vrea să câștige. Noi ne propunem să câștigăm cu cele două loturi (n.r. — feminin și masculin) 2-3 medalii. Așa ar fi normal să câștigăm dacă ne uităm la valoarea loturilor noastre. Acum să vedem câte câștigăm, pentru că sunt 36 de medalii și 37 de țări”, a spus Stoica.

Președintele susține că în afară de Larisa Iordache toți componenții loturilor naționale sunt apți din punct de vedere fizic cu o lună înaintea începerii competiției. „Deocamdată nu avem probleme medicale la loturi cu excepția Larisei Iordache. Are acea fasciită la picior care îi face probleme, dar ea zice că este din ce în ce mai bine, nu mai resimte dureri și că nu se pune problema să nu concureze la Cluj. Sperăm să nu mai apară nimic până la începerea concursului și să reușim ceea ce ne-am propus”, a precizat Adrian Stoica.

La sfârșitul lunii februarie, gimnasta Larisa Iordache a acuzat dureri la călcâi, iar medicii i-au recomandat o pauză de 14 zile, după ce un test RMN a indicat o inflamație a fasciei plantare. În urma acestei accidentări, Larisa Iordache a fost nevoită să renunțe la primul ei concurs din acest an, programat la Stuttgart (18-19 martie) în cadrul Cupei Mondiale.

A șaptea ediție a Campionatelor Europene de gimnastică artistică va avea loc la Cluj-Napoca, în perioada 19-23 aprilie. La competiție și-au anunțat participarea 295 de sportivi (178 la masculin și 117 la feminin) din 37 de țări.

1 COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.