Accident de circulaţie, în dimineaţa de vineri, 5 februarie, pe strada Avram Iancu din comuna Floreşti. O femeie din localitate traversa strada, pe loc marcat, când a fost surprinsă de un autoturism condus de un clujean, care a acroşat-o, trântind-o la pământ.

 

Accidentul a avut loc  în jurul orei 10.30. Femeia a ajuns la U.P.U., în mai puţin de douăzeci de minute, de un echipaj S.M.U.R.D., după accidentul care i-a afectat gambele. Andrei Biriş, purtătorul de cuvânt al I.S.U. Cluj a declarat pentru Gazeta, următoarele: „Vineri dimineaţă am fost solicitaţi pentru a interveni în urma unui accident rutier care a avut loc pe raza localităţii Floreşti. E vorba de acordarea asistenţei medicale unei persoane de sex  feminin care a suferit leziuni la nivelul membrelor inferioare. Persoana a fost transportată, în  stare conştientă, la U.P.U. Cluj-Napoca”. La rândul său purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie Cluj, comisarul şef Daniel Graur afirmă: „În jurul orei 10.30, un autoturism care circula dinspre Cluj-Napoca spre Gilău, ar fi acroşat o femeie în vârstă de 48 de ani, din localitate, care era angajată în traversarea străzii Avram Iancu din Floreşti, pe trecerea de pietoni. La această oră poliţiştii fac cercetări pentru a stabili împrejurările în care s-a produs accidentul”.

Conform declaraţiei reprezentanţilor poliţiei, conducătorul auto care a produs accidentul este un clujean în vârstă de 73 de ani, care după incident a fost condus la I.M.L. Cluj pentru a-i fi recoltate probe biologice şi a se stabili alcoolemia acestuia. Victima a rămas în continuare în spital dar se pare că în câteva zile ea va putea să se deplaseze din nou, fără probleme, pe propriile picioare.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.