Ediţia din acest an a Festivalului Internaţional de Carte Transilvania aduce la Cluj nume sonore de scriitori din lume precum: italienii Alessandro Baricco şi Franco Moretti, mexicanii Ali Calderon şi Mari Bojorquez, americanul de origine română Andrei Codrescu, sârbul Adam Puslojic, macedonianul Mite Stefoski, belgianul Etienne Verhasselt. Din ţară şi-au anunţat prezenţa Mircea cărtărescu şi Mircia Dumitrescu.

Din faţa clădirii universităţii, copii şi adulţi vor porni într-un marş al lecturii care va deschide şi în acest an Festivalul Internaţional de Carte Transilvania (FICT). Organizatorii continuă ideea de anul trecut când s-au oferit, la întâmplare, trecătorilor, sute de cărţi în dar, frumos împachetate. Sute de volume semnate Ion Mureşan, Alexandru Vlad, Petru Poantă, Daniel Săuca, Radu Ţuculescu vor fi oferite oamenilor şi lăsate cadou cu menţiunea ”De carte nu scapi”.

Noutăţile FICT 2016 constau în: scriitori din 7 ţări ca invitaţi speciali, un Jam Session – Poetry Night cu poeţii veniţi la festival – eveniment ce va începe de la ora 22.00, miercuri, la Diesel; introducerea unui autobuz care va lega estul de vestul Clujului – de joi, 29 septembrie, circulă deja autobuzul pe linia 24 B (foto mai jos, credit foto: FICT), de la Iulius Mall la Polus Center – unde voluntarii festivalului vor oferi volume ale autorilor clujeni. La acestea se adaugă foarte multe lansări de carte, întâlniri dintre autori şi public, concerte care merită ascultate ale trupelor Dirty Granny Tales (grecii din această trupă promit un concert-spectacol dedicat cărţii), Arhaic, Lipicioşii, Times of Need (vor susţine un concert rock în memoria victimelor de la Colectiv).

Nenorocirea de la clubul bucureştean Colectiv este şi tema unei cărţi scrise de un supravieţuitor, Silviu Ciocanelli. Volumul se numeşte „Scrum“. „Îmbătrânim şi îmbătrânim frumos”, a spus Gabriel Bota, directorul artistic al FICT, despre festival. Acesta a mai afirmat că manifestarea îşi doreşte să instige locuitorii Clujului la lectură: ”Îi instigăm să descopere autori despre care nu ştiau, dar pe care şi-ar dori să îi cunoască”. FICT debutează în ultima zi a Festivalului Naţional de Literatură, ajuns la a treia ediţie, organizat între 2 şi 4 octombrie de Uniunea Scriitorilor din România. „Am făcut acest festival pe măsura Clujului cultural, literar, academic, spiritual şi pentru că nu era un astfel de festival în oraş. Gândim o dezvoltare a acestui festival, vrem să aducem şi edituri din străinătate la un moment dat, dar totul este doar în plan”, a declarat directorul FICT, Vasile Dâncu.

Citeste mai mult: adev.ro/oea03c

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.