Florian Walter audiat la DNA în dosarul unui procuror DNA dat afară de Kovesi

142

La finele acestei săptămâni, fostul patron al U Cluj, Florian Walter, a fost audiat la DNA în dosarul procuroarei Mihaela Moraru, care l-a anchetat pe Walter în trecut, dar nu l-a trimis în judecată. Procurorul Moraru, care a anchetat şi două dosare în care era vizată Elena Udrea, a fost dată afară din DNA de Laura Kovesi. Însă, Moraru a obţinut în instanţă anularea ordinului de revocare.

 

La sfârşitul acestei săptămâni, Florian Walter a fost audiat de procurorii DNA în dosarul procurorului Mihaela Moraru, suspectat că ar fi tergiversat ancheta, dosarul în care este inculpat Walter. În această cauză, Florian Walter este acuzat de constituirea unui grup infracţional organizat, evaziune fiscală, în formă continuată, instigare la infracţiunea de spălare a banilor. Procurorul a fost revocat din funcţie de şefa DNA Laura Kovesi.

Citarea lui Walter vine în contextul în care, cu aproximativ o săptămână şi ceva înainte, procurorul Moraru a câştigat în instanţă revocarea ordinului prin care fusese suspendată de Kovesi.

Mai mult, Walter a declarat că cei de la DNA au făcut o serie de presiuni asupra lui pentru a face un denunţ împotriva procurorului Mihaela Moraru.

În martie anul acesta, Florian Walter a fost adus în ţară fiind dat în urmărire într-un dosar penal de evaziune fiscală şi spălare de bani. Ulterior, a fost reţinut şi consemnat în arest la domiciliu. Este acuzat de un prejudiciu de 4,5 milioane de euro la bugetul statului, produs in perioada 2013-2014. DIICOT a stabilit ca omul de afaceri a constituit si coordonat un grup infracţional organizat care se folosea de societăţi comerciale fantoma din mai multe judeţe si din Bucureşti, anunţă RTV. În dosarul lui, patru inspectori din cadrul Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală (ANAF) au fost puşi sub urmărire penală, pentru abuz în serviciu şi fals intelectual. În luna mai a anului 2015, atunci când a fost anunţată ancheta la societatea Romprest, ANAF susţinea, printr-un comunicat de presă, că „ROMPREST SERVICE SA a făcut obiectul verificărilor derulate de către Direcţia generală antifraudă fiscală, în perioada 20.08- 11.12.2014, concretizate în 16 acţiuni de verificare ce au avut ca obiectiv modul în care sunt respectate prevederile legislaţiei fiscale şi contabile de către societate raportat la relaţiile comerciale desfăşurate cu societăţile LA TEAM LINE SOLUTIONS SRL, ROMCONCORD TEHNIC SERVICE SRL si EURO GRUP SRL in anii 2012 – 2014, respectiv lanţurile comerciale TANASESCU FARM SRL- CORESIO EUROINVEST SRL- JIF SRL- EURO GRUP SRL- COMPANIA ROMPREST SERVICE SA şi TANASESCU FARM SRL- CORESIO EUROINVEST SRL- BRYANA EURO INVEST SRL- EURO GRUP SRL.”

Rezultatele controalelor făcute de FISC au stat atunci la baza dosarului penal instrumentat de procurorii Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism (DIICOT) Ploieşti, anchetă din care a fost disjunsă şi trimisă la DNA – structura centrală partea care îl incrimina pe omul de afaceri Florian Walter, acţionarul majoritar al Romprest.

 

La U Cluj foştii patroni au centrat o delapidare

Direcţia de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism – Serviciul Teritorial Cluj a dispus trimiterea în judecată a lui Florian Walter, patron al clubului de fotbal Universitatea Cluj, pentru constituirea unui grup infracţional organizat şi delapidare, precum şi a altor trei persoane, Ioan Mărginean, Daniel Capră şi Nicolae Marius Adrian.

Insolvenţa clubului nu este singura problemă de la U Cluj. În această perioadă DIICOT Cluj derulează o anchetă în cadrul căreia este vorba de o fraudă în valoare de 11 milioane de euro. Practic, o serie de jucători au fost transferaţi de la U Cluj la SC Fotbal Club Petrolul SA cu titlu gratuit, creându-se astfel un prejudiciu.

„Procurorii Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism – Serviciul Teritorial Cluj au dispus începerea urmăririi penale „in rem”, sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de iniţiere/constituire a unui grup infracţional organizat şi delapidare cu consecinţe deosebit de grave, prev.de art.7 al.1 şi 3 din Legea nr. 39/2003 şi art.215 ¹ al.1, 2 C.p.

În fapt, se reţine că, în perioada mai – septembrie 2012, persoane din cadrul SC Fotbal Club Universitatea Cluj SA au acţionat în scopul obţinerii unor beneficii financiare substanţiale prin transferarea, cu titlu gratuit, a  unui număr de 15 jucători de fotbal către SC Fotbal Club Petrolul SA. Transferul cu titlu gratuit a unor jucători cotaţi pe piaţă cu o valoare ridicată, estimata la aproximativ 11.000.000 Euro şi care au generat cheltuieli încă de la momentul achiziţiei, în contextul unei  situaţii financiare deficitare a clubului, este de natură să genereze suspiciuni cu privire la realitatea contractelor de transfer încheiate. Procurorii D.I.I.C.O.T.  au efectuat percheziţii în municipiile Cluj – Napoca şi Ploieşti, la sediile sociale ale celor două cluburi sportive, în vederea ridicării de documente şi alte mijloace de probă”, arată DIICOT Cluj.

mihaela iorga procuror dna

“Reluări” cu procurori

Clubul universitarilor pare urmărit de ghinion pentru că în urmă cu câţiva ani au mai avut loc cercetări penale cu privire la o serie de fraude făcute de membri din conducerea U Cluj. În scandalul fraudei care a avut loc acum câţiva ani la U Cluj au căzut doar capetele pionilor. Dacă “păpuşarii” au rămas de neatins, foştii administratori, care au avut un rol decorativ în afacerea fraudării clubului sportiv, au primit pedepse penale şi civile care îi obligă să scoată din buzunare circa 7 milioane de lei. Dacă Sorin Bagiu, fost administrator la U Cluj, a fost condamnat pe latură penală, la închisoare cu suspendare şi la plata a 1,2 milioane de lei către Finanţele clujene, Bagiu şi Mircea Gavrilă, fost administrator la U Cluj, au fost obligaţi să plătească daune de 6,3 milioane de lei în cadrul falimentului CLUB SPORTIV FOTBAL CLUB UNIVERSITATEA CLUJ FSP.

În cadrul acestui proces, Primăria Cluj Napoca figurează ca parte vătămată, însă municipalitatea clujeană a dat un rateu de zile mari încă din anul 2009 prin afacerile făcute cu acţiunile U Cluj. În luna martie a anului 2009 Municipiul Cluj-Napoca a cumpărat cu suma de 2.000.000 lei, un număr de 200.000 acţiuni la  SCS FCM „Universitatea” Cluj SA, la o valoare nominală de 10 lei/acţiune, iar în luna iulie a vândut pachetul majoritar de acţiuni, respectiv 1.073.324 acţiuni, la preţul de ofertă de 0,47lei/acţiune, preţul de vânzare fiind stabilit printr-un raport de evaluare însuşit de consiliul local.


Au vrut să mute procesul de la Cluj, dar judecătorii nu i-au lăsat

În această vară, Curtea de Apel Cluj a decis ca procesul în care Florian Walter, Daniel Capră şi Nicolae Marius Adrian sunt acuzaţi de constituire de grup infracţional organizat şi delapidare să rămână pentru a fi judecat în cadrul instanţelor clujene. Cei trei inculpaţi au vrut să sesizeze Curtea de Justiţie a Uniunii Europene şi să mai câştige timp prin sesizarea Curţii Constituţionale a României, dar judecătorii clujeni au decis că procesul trebuie să înceapă pentru a fi judecat fondul cauzei.

LĂSAȚI UN MESAJ