Avioanele de vănătoare F-16 Fighting Falcon din escadrila de 12 vor fi preluate astăzi de Forțele Aeriene Române din baza aeriană portugheză Monte Real, relatează Hotnews potrivit unui comunicat MApN.

Astfel Forțele Aeriene Române finalizează Faza I de introducere în serviciu a avioanelor multirol F-16 Fighting Falcon.

Cele trei avioane vor fi preluate în cadrul unei ceremonii la care participă secretarul de stat pentru politica de apărare și planificare, Mircea Dușa, și șeful Statului Major al Forțelor Aeriene, generalul-locotenent Laurian Anastasof.

Contractul, în valoare de circa 628 milioane euro cu TVA, încheiat între Guvernul României (prin Compania Naţională Romtehnica S.A.) şi cel al Republicii Portugheze a intrat în vigoare la data de 30 septembrie 2013. Primele șase aeronave din escadrila de 12 avioane multirol incluse în acordul româno-portughez au intrat în dotarea Forțelor Aeriene Române pe data de 29 septembrie 2016, iar următoarele trei pe 16 decembrie 2016. Achiziția a fost făcută în conformitate cu prevederile Legii nr. 240/2013.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.