Tiberiu Orza este un vechi „lup de mare”, care timp de 35 de ani a cutreierat mările şi oceanele lumii. Acesta, la cei 64 de ani ai săi, s-a retras într-un sat de lângă Cluj ca să-şi trăiască liniștit bătrâneţile.  Acesta, om aflat în deplinătatea puterilor sale povesteşte că vineri, 24 noiembrie, trecea cu maşina personală prin cartierul Hăşdate, arondat municipiului Gherla.  La un moment dat a văzut trei romi cum îşi schingiuiesc sălbatic animalul de tracţiune, i-a spus soţei să  oprească automobilul, după care a coborât şi le-a atras atenţia să nu mai schingiuiască animalul. În schimb, deranjaţi de observaţia sa, romii au sărit pe el şi i-au administrat o bătaie soră cu moartea.  

 

„Le-am strigat să nu mai schingiuiască animalul”

Dl Tiberiu Orza este un bărbat impozant și dintr-o bucată care-şi priveşte în ochi interlocutorul. Acesta, însoţit de soţie, păşeşte şchiopătând, din cauza piciorului înfăşurat în ghips, în incinta Institutului de Medicină Legală Cluj.  Mărturiseşte că ziua de vineri a săptămânii trecute a fost una de pomină pentru el şi soţia sa, după ce a îndrăznit să-şi manifeste simţul civic şi compasiunea pentru un cal schingiuit: „Treceam, pe la ora 16.30, prin satul tatălui meu, Hăşdate sat arondat Gherlei, când am văzut trei romi bătând sălbatic un biet cal care trăgea cu mare greutate o căruţă plină cu lemne, evident furate din pădure. De acolo veneau indivizii, aşa că – sensibil la suferinţa animalului – am coborât din maşină şi le-am strigat să nu mai schingiuiască animalul. În timp ce soţia se afla la volan eu i-am întrebat, frumos, doar atât: de ce nu le e milă să bată în aşa hal un animal. Apoi unul dintre ei, ca să ne sfideze, şi-a dat jos pantalonii, în timp ce ceilalţi au început să ne facă semne obscene”, relatează fostul căpitan de vas. Intrigat şi supărat la culme, bărbatul s-a hotărât să-i filmeze cu telefonul mobil, cu intenţia să facă plângere la poliţie împotriva lor pentru rele tratamente aplicate calului. Însă, în momentul când romii au văzut că sunt filmaţi au sărit pe bărbat şi unul dintre ei l-a secerat cu o lovitură, punându-l pe clujean la pământ şi apoi l-au potopit cu o ploaie de lovituri aplicate cu pumnii şi picioarele. Intervine în discuţie şi d-na Camelia, soţia acestuia: „Am luat imediat telefonul şi m-am apucat să sun la 112 însă, din păcate, acolo nu aveam semnal. Şi, văzând că treaba ia o întorsătură urâtă, am sărit să-l apăr pe soţul meu de cel care-l lovea mai tare. Însă, acesta m-a împins şi am căzut şi eu la pământ, iar când m-am ridicat am văzut două maşini oprite şi pe cei dinăuntru hlizindu-se cum soţul meu încasează pumni şi picioare. Atunci am rugat o femeie, care coborâse din maşină, să dea fuga până la secţia de poliţie, aflată la vreo cinci minute de locul cu pricina. Ea mi-a promis că face lucrul acesta dar  – probabil – de frica răzbunării ţiganilor nu l-a făcut, am verificat ulterior”.

Romii din Hasdate

„Nici piraţii din Marea Yemenului n-au fost atât de periculoşi ”

Tiberiu Orza îşi continuă povestirea arătând că piciorul drept i-a fost rupt, ca un vreasc, de către cei trei care pe deasupra l-au umplut, peste tot, de vânătăi. „Şi-n zona capului, m-au lovit până a sărit să mă apere soţia. Sistematic şi cu metodă m-au bătut, se vede că se pricepeau la treaba asta. Apoi, după ce m-au lăsat la pământ am zăcut acolo câteva minute. După care, imediat ce mi-am revenit puţin ne-am deplasat la poliţie şi-am făcut plângere, iar poliţiştii au dat fuga să-i prindă pe romi cu căruţa plină de lemne. S-au întors însă după 15-20 de minute dar, din păcate, nu i-au mai găsit la faţa locului. Apoi ne-au promis  – după ce i-am descris pe fiecare – că ştiu exact despre cine e vorba şi vor lua măsurile ce se cuvin. Şi, în timp ce ne aflam acolo, numai ne-am trezit că apar făptaşii care dau mâna, familiar, cu poliţistul, iar o pirandă s-a recomandat drept bulibaşa lor. Cum e asta habar n-am, n-am mai auzit de aşa ceva… Unul dintre agresori, cel mai mic dintre el am înţeles că are porecla „Dolar”, la celălalt  – atacatorul principal – nu i-am aflat numele, doar i-am remarcat un semn particular, şi anume o albeaţă pe unul dintre ochi”. Arată, în continuare că spre marea lor surprindere romii s-au luat la ceartă cu poliţiştii, luându-i ei pe poliţişti la întrebări şi nu invers cum ar fi fost normal. Ziceau că nu ştiu ce s-a întâmplat şi acuza soţilor Orza reprezintă o ruşine pe care neam dgbîe neamul lor de romi cinstiţi n-a îndurat-o. Apoi au susţinut că Tiberiu Borza a fost cel care se afla – şi încă băut – la volan. „Aşa că poliţiştii mi-au recomandat să mă prezint la I.M.L.Cluj, ceea ce am şi făcut, de urgenţă. Ieri, (duminică, 26 noiembrie) am venit la I.M.L. dar nu era program aici, după care m-am prezentat, cu dureri îngrozitoare, la Clinica de Ortopedie unde medicii mi-au pus de urgenţă piciorul în ghips, cu diagnosticul de „fractură maleolă peronieră dreapta cu minimă deplasare”. Iar azi ne-am prezentat la I.M.L.Cluj, ca să-mi scot certificat şi să-l adaug la plângerea penală”. Bărbatul este poftit în cabinetul de consultaţii şi se întoarce cu un certificat în care medicii i-au recomandat între 45 şi 50 de zile de îngrijiri medicale. Conchide bărbatul, înainte de a părăsi incinta instituţiei medicale: „Aşa ceva nu se poate, să ajungi să-ţi fie frică să mai ai o opinie în ţara asta sau să-ţi vizitezi rudele din Hăşdate – satul tatălui meu – de teama romilor aceştia care terorizează oamenii de acolo, în special pe bătrâni. Menționez chiar şi pe noi ne-au mai ameninţat cu ocazia unor vizite precedente. Din fericire oamenii nu-şi pun mintea cu ei, altminteri Hăşdate de lângă Gherla ar putea deveni uşor un nou Hădăreni”. Salută şi dă să iasă, de braţ cu soţia lui însă îşi aminteşte ceva şi adaugă: „Timp de 35 de ani am străbătut mările lumii, am avut şi întâlniri cu piraţii, în Marea Yemenului de Sud, dar n-am încasat vreo bătaie aşa cum am încasat-o de la ţiganii din Hăşdate. Pe deasupra, după incidentul acesta sunt mai demoralizat că oricând realizând cât de puţin fac autorităţile pentru siguranţa noastră. Eu chiar de-asta m-am pensionat, ca să-mi ptrec restul vieţii la ţară, în linişte – nu să fiu zvânatat în bătaie chiar în satul tatălui meu”.


Punctul de vedere al I.P.J. Cluj

„La data de 24 noiembrie 2017, în jurul orei 16.30 , Secţia 7 Poliţie Rurală  Câmpia Turzii a fost sesizată cu privire că în cartierul Hăşdate din municipiul Gherla un bărbat de 64 de ani, din Cluj-Napoca, a fost agresat de trei persoane de sex masculin. În cauză continuă cercetările sub aspectul săvârşirii infracţiunii de lovire şi alte violenţe, în vederea identificării autorilor faptei”, au declarat, pentru Gazeta de Cluj, reprezentanţii Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Cluj.

1 COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.