Fost deputat UDMR condamnat la închisoare a dispărut

140

Poliţia Română nu îl găseşte pe fostul senator UDMR, Gergely Olosz, condamnat joi la trei ani de închisoare cu executare, transmite agenția maghiară de știri, citată de flux24.ro.

Nicoleta Tolvaj-Marin, purtătorul de cuvânt al IPJ Covasna a declarat vineri corespondentului agenţiei de presă MTI, că localizarea şi conducerea condamnatului la penitenciar se află în plină desfăşurare. Olosz a fost dat în urmărire naţională şi
consemn la frontieră.

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie l-a condamnat pe fostul politician la trei ani de închisoare cu executare pentru trafic de influenţă şi a dispus confiscarea a 384 de mii de euro şi 400 de mii de lei.

Potrivit rechizitoriului DNA, în 2010 pe vremea când era parlamentar, Olosz a primit bani de la patru antreprenori, pentru ca firmele acestora să primească contracte avantajoase,
politicianul folosindu-se de faptul că ocupase în trecut funcţia de preşedinte al Agenţiei Naţionale de Reglementare în domeniul Energiei (ANRE). Procurorii au stabilit că Gergely Olosz a obţinut în total foloase materiale necuvenite în valoare de jumătate de
milion de euro, care i-au parvenit în diferite forme.

Gergely Olosz a fost între 2007 şi 2008 preşedintele ANRE, între 2008 şi 2012 parlamentar UDMR, în 2010 lider de facţiune, iar din 2012 pânâ la demisia din mai 2013 a fost senator UDMR. În 2011 politicianul a candidat şi la funcţia de preşedinte al UDMR, însă a
pierdut în faţa lui Hunor Kelemen.

LĂSAȚI UN MESAJ