Contractele pentru proiectarea şi execuţia subsecţiunilor 3C2 (Chiribiş – Biharia) şi 3C3 (Biharia – Borş) ale autostrăzii Braşov – Tg. Mureş – Cluj – Oradea (autostrada Transilvania) au fost câştigate de Asocierea Trameco SA – Vahostav-SK, a.s. – Drumuri Bihor SA – Drum Asfalt SRL – East Water Drillings SRL, informează, marţi seara, Compania Naţională de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR).

Potrivit sursei citate, cele două subsecţiuni însumează 33,9 kilometri din autostrada Transilvania, între Chiribiş şi Borş.

Pentru subsecţiunea Chiribiş-Biharia, cu o valoare de 326,515 milioane de lei, fără TVA (aproximativ 69 milioane euro), termenul contractual pentru proiectare este de 6 luni, iar cel pentru execuţie este de 18 de luni.

Subsecţiunea Biharia-Borş are o valoare de 134,221 milioane de lei, fără TVA (aproximativ 29 milioane euro), o durată de proiectare de 4 luni şi o perioadă de execuţie a lucrărilor de 15 luni.

Pentru ambele secţiuni, perioada de garanţie a lucrărilor efectuate a fost stabilită la 10 ani, menţionează CNAIR.

„În cazul în care nu vor exista contestaţii, semnarea contractelor va putea avea loc doar după expirarea perioadei legale de 10 zile de la transmiterea comunicărilor privind rezultatul procedurii. În situaţia în care vor fi însă înregistrate contestaţii împotriva rezultatului procedurii, CNAIR SA va trebui să aştepte soluţionarea acestora”, precizează compania.

În ceea ce priveşte subsecţiunea 3C1 (Suplacu de Barcău – Chiribiş, între km 4+200 şi km 30+550), evaluarea ofertelor depuse este încă în curs de desfăşurare, urmând ca în perioada imediat următoare să fie anunţat şi câştigătorul licitaţiei pentru proiectarea şi execuţia lucrărilor pe acest sector de autostradă.

Subsecţiunea 3C2 (Chiribiş – Biharia) se întinde între km 30+550 şi km 59+100 (28,55 km), începe în zona localităţii Sînlazar (intersecţia cu drumul naţional DN 19E) şi tranzitează o zonă de câmpie, între localităţile Mişca şi Chişlaz, unde DN 19E (Chiribiş – Salard – Biharia) a fost deviat în lungul autostrăzii, pe o lungime de 4,2 km. Traseul continuă la sud de localitatea Pocluşa de Barcău, se înscrie din nou în lungul DN 19 E, între localităţile Sarsig şi Hăuceşti şi intersectează DJ 767 (Tiglead – DN 19E), la km 39+950. La km 40+980, traseul autostrăzii trece prin aria protejată Fegernic, pe o lungime de aproximativ 100 m, iar la km 41+319 intersectează DC 42. Traseul autostrăzii ocoleşte la nord localitatea Fegernic, iar la km 48+500 se intersectează cu un drum local situat la sud de localitatea Sălard. În continuare, traseul autostrăzii se îndreaptă spre graniţa româno-ungară, intersectând DN 19 E, la km 55+100, drum naţional ce va fi deviat de la traseul existent pe o lungime de 1,8 km.

Subsecţiunea 3C3 (Biharia – Borş) se întinde între km 59+100 şi km 64+450 (5,35 km) şi începe în zona localităţii Biharia. Traseul tranzitează o zonă de câmpie, între localităţile Biharia, Satu Nou şi graniţa româno – maghiară şi intersectează DN 19 (Oradea-Satu Mare), la km 59+614, la nord de localitatea Biharia. La km 59+875 este prevăzut un nod rutier (nodul Biharia), cu 5 bretele şi 3 pasaje. Autostrada va tranzita calea ferată CF 402 (Oradea-Satu Mare), la km 60+066. Traseul autostrăzii Braşov – Cluj – Borş, respectiv subsecţiunea 3C3, se încheie la frontiera româno-ungară, la km 64+450, unde se va racorda la reţeaua rutieră maghiară.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.