Fostul director al CNADNR Dorin Gavril Debucean a fost trimis în judecată marţi de procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie pentru abuz în serviciu în formă continuată care a produs consecinţe deosebit de grave, informează DNA. 

„Procurorii din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie – Serviciul Teritorial Cluj au dispus trimiterea în judecată a lui Dorin Gavril Debucean, aflat în stare de detenţie, la data faptei director general al Companiei Naţionale de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România (CNADNR) SA Bucureşti pentru săvârşirea infracţiunii de abuz în serviciu în formă continuată care a produs consecinţe deosebit de grave”, se precizează într-un comunicat al DNA.

Procurorii anticorupţie notează în rechizitoriul trimis pe masa judecătorilor că Dorin Gavril Debucean, în calitate de director general al Companiei Naţionale de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România SA Bucureşti, cu încălcarea prevederilor legale, ar fi semnat două contracte de asistenţă juridică, având ca obiect prestarea de servicii de asistenţă juridică pentru cauze strict determinate şi un onorariu şi alte cheltuieli stabilite ca plată lunară, pe întreaga perioadă de desfăşurare a proceselor.

„Cele două documente au fost semnate de Debucean în cursul anului 2008, fără să aibă aprobarea Consiliului de Administraţie sau a vreunei structuri de specialitate din cadrul CNADNR. Mai mult, nu era prevăzută posibilitatea de reziliere unilaterală a acestor contracte”, se menţionează în comunicat.

Sursa citată arată că, urmare a încheierii abuzive a celor două contracte, CNADNR SA ar fi suferit o pagubă totală de 8.761.387 lei (rezultată prin executarea silită a celor două contracte).

Dosarul a fost trimis spre judecare la Tribunalul Bucureşti.

DNA aminteşte că, anterior, Dorin Gavril Debucean a mai fost trimis în judecată de procurorii anticorupţie, pentru săvârşirea unor infracţiuni asimilate celor de corupţie, fiind condamnat definitiv la pedeapsa de 3 ani şi 6 luni închisoare.

 

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.