Fost judecător CCR acuză abuzurile DNA

135

Fostul judecător Toni Greblă, trimis în judecată de DNA pentru fapte de corupţie, a declarat la România TV că măsurile de filaj luate în cazul său au fost abuzive şi au încălcat legea prin faptul că i-a fost invadată viaţa privată. Mai mult, fostul magistrat spune că în dosarul de la instanţă nu se regăseşte material probatoriu obţinut în perioada în care a fost supravegheat cu mandat judecătoresc emis de ICCJ şi se întreabă unde au ajuns toate înregistrările, imaginie şi interceptările din cele patru luni.

Toni Greblă a fost trimis în judecată în septembrie 2015, fiind acuzat de DNA de trafic de influență (trei infracțiuni) din care una în formă continuată, efectuare de operațiuni financiare ca acte de comerț incompatibile cu funcția în scopul obținerii pentru sine și pentru altul de bani, bunuri sau alte foloase necuvenite, constituirea unui grup infracțional organizat și fals în declarații în formă continuată (13 acte materiale). În timpul urmăririi penale, fostul judecător a fost interceptat vreme de 4 luni în apartamentul său din Capitală.

„Prin mandat de la ICCJ s-a autorozat pătrunderea în locuinţa mea din Bucureşti pentru a fi montată aparatură foto, audio şi de înregistrare. Doar în locuinţa de la Bucureşti. Măsurile de filaj au fost mult mai numeroasse, dar nu pot să le dovedesc doar le intuiesc. Ultima dintre ele a fost cea mai gravă dintre măsurile care pot duce la încălcarea vieţii private a unui om, cu încălcarea legii de către procurorul de caz şi cu o superficialitate, ca să mă exprim elegant, din partea magistraţilor care au aprobat astfel de solicitări de mandate de supraveghere”, a declarat Toni Greblă la România TV.

„Nu există nici cea mai mică probă materială despre perioada în care am fost filmat, fotografiat, ascultat în toate încăperile apartamentului meu timp de 4 luni. Unde sunt aceste înregistări, când şi cine le va distruge? Sau sunt într-o arhivă pe care o vom descoperi peste 7 ani, gen SIPA de astăzi? Sau, mai grav, nu există nicio dovadă? Instanţele de a ICCJ au aprobat metode de supraveghere tehnică fără niciun fel de justificare”, spune fostul judecător.

Toni Greblă a arătat că, deşi abuzurile comise de anchetatori sunt evidente, acestea sunt ignorate de instituţiile care ar trebui să le amendeze. „Abuzuri evidente sunt devzăluite în spaţiul public, dar din păcate nicio instituţie a statului, nici CSM, nici Parchetul General, nici Ministerul Justiţiei nu iau vreo măsură care să arate că într-un viitor apropiat lucrurile vor merge mai bine. Primul lucru care trebuie făcut este de văzut protocolul SRI-DNA pentru a vedea cum au colaborat. În litera legii sau atentând la lege?
Dacă aceste stenograme au fost făcute în sediile SRI sau DIPI, iar procurorilor li se livrau stenogramele gata transcrie şi suportul acestor stenograme. Procurorul a avut acces doar la selecţia oferită de SRI şi de DIPI. Procurorul este obligat să strângă şi probe în favoarea inculpatului. Este o încălcare gravă a legii care obligă ca doar organele de urmărire penală să facă asemenea transcrieri”, a arătat Toni Greblă într-o intervenţie telefonică în emisiunea lui Victor Ciutacu.