Fost ministru vine la Cluj la un simpozion de jurnalism

80

Departamentul de Jurnalism al Facultății de Științe Politice, Administrative și ale Comunicării din cadrul Universității Babeș-Bolyai vă invită să participați, în perioada 27 – 28 octombrie 2017, la cea de-a XVI-a ediție a Simpozionului Național de Jurnalism.

Deschiderea evenimentului va fi marcată prin conferința cu tema „Dostoievski ca jurnalist”, susținută de fostul ministru al Culturii și Cultelor, Theodor Paleologu, cunoscut eseist, diplomat și om politic, conferinţă care va avea loc vineri, 27 octombrie 2017, cu începere de la ora 14.00, în Amfiteatrul 101 al FSPAC (str. Traian Moşoiu nr. 71).

Fost elev al Ecole Normale Supérieure, Theodor Paleologu a studiat filozofia la Universitatea Paris I Sorbonne şi este doctor în filozofie politică al Ecole des Hautes Etudes en Sciences Sociales şi al Universităţii din München.

După perioade petrecute la Harvard, Notre Dame şi Wissenschaftskolleg zu Berlin, Boston College, Deep Springs College, European College of Liberal Arts de la Berlin şi Universitatea din Copenhaga, Theodor Paleologu a fost ambasador al României în Danemarca şi Islanda şi Ministru al Culturii şi Cultelor, fiind în prezent președintele Fundației Paleologu.

Printre publicaţiile de referinţă se numărăr volumele Sous l’oeil du Grand Inquisiteur – katékhon ou Antéchrist? Contribution à la théologie politique (Editions du Cerf, Paris, 2004, Collection „Passages“); De la Karl Marx la stenograme (Editura Curtea Veche, București, 2005) şi Era supărăcioșilor (Editura Curtea Veche, București, 2009).

1 COMENTARIU

  1. Pipa și barba de două zile se vor a fi dovezile de bărbăție ale acestui papițoi intelectualoid. Noi nu mai avem intelectuali adevărați care să lumineze poporul, ci intelectualoizi cu multe diplome de dinafară, dar care nu fac absolut nimic pentru popor. Oameni de carton.

LĂSAȚI UN MESAJ