Un profesor universitar pensionar a relatat pentru „Adevărul“ cum au decurs festivităţile firave organizate la Alba Iulia în 1968 pentru a marca 50 de ani la Marea Unire. Puţinii oameni care s-au încumetat să cânte în piaţa publică „Deşteaptă-te, române!“ au fost păziţi îndeaproape de Securitate.
Fost profesor universitar la Cluj, actualmente pensionar, Mircea Tămaş (77 de ani), a trăit două momente încărcate de istorie pentru români: sărbătorirea Semicenetarul Marii Uniri, la Alba Iulia, în 1968 şi pe cea a Centenarului Unirii Principatelor, la Cluj.
Înarmat cu un dosar plin cu fotografii, documente şi fragmente din diverse cărţi xerocopiate, profesorul Mircea Tămaş e animat de aceleaşi sentimente care l-au făcut să nu ţină seama de niciun risc atunci când a ieşit în stradă, acum 50 de ani, la Alba Iulia, pentru a sărbători Semicentenarul. Uşor emoţionat, îşi începe incursiunea în timp, iar imaginile par să se deruleze pe suportul vechilor poze, pe care le-a păstrat cu sfinţenie de cinci decenii. Iar personajele din povestea sa, una cât se poate de reală, prind viaţă,rând pe rând, animând imaginile alb-negru.
„După instaurarea comunismului, nu a mai fost sărbătorită niciodată Marea Unire. Comuniştii, aduşi la putere de sovietici, au interzis până şi să se vorbească despre aceste evenimente, pentru că era vorba şi de Basarabia pe care ne-au smuls-o sovieticii”, spune Tămaş.
1 Decembrie, sărbătorit în premieră sub comunişti
Pe fondul evenimentelor internaţionale de la sfârşitul anilor 60, regimul comunist de la Bucureşti a dat startul unei oarecare relaxări. Totul a culminat cu evenimentele de la Praga, din 1968, când proaspăt ales, Nicolae Ceauşescu a condamnat intervenţia brutală a sovieticilor. A fost şi semnalul unei distanţări faţă de URSS, iar în acest context au fost repuse pe tapet şi unele evenimente importante din istoria românilor, inclusiv cel de la 1 Decembrie 1918 şi chiar s-a decis ca acest eveniment să fie sărbătorit în premieră după ce comuniştii preluaseră puterea în România.
„La începutul lunii noiembrie 1968, s-a anunţat, în Centrul Universitar Cluj, că se vor organiza, pentru prima dată în perioada comunistă, manifestări de 1 Decembrie, la Alba Iulia, dedicate sărbătoririi Marii Uniri din 1918. În acest sens se prevedeau deplasări ale studenţilor şi cadrelor didactice din Centrul Universitar, cu trenul sau cu autocarele. Pentru această aniversare, un grup de tineri din Cluj ne-am gândit să ne pregătim în vederea participării şi cinstirii marelui eveniment. Pentru asta, am conceput şi realizat cinci pancarte din pânză albă de 1,5/ 5 metri şi cinci perechi de beţe de susţinere de câte doi metri. Pancartele au fost inscripţionate color de un artist plastic, fostul nostru coleg de liceu Stambulinschi (Nihoceha) Gheorghe, iar beţele de către maestrul tâmplar Bucur”, rememorează Tămaş.
Comuniştii le-au stricat planurile
Deşi autorităţile comuniste au anunţat cu mare tam tam că sărbătoarea va avea loc – aşa cum era şi normal – pe 1 Decembrie, Ceauşescu s-a răzgândit.
„Surpriza neplăcută a venit cu trei zile înainte de 1 Decembrie 1968, într-o zi de duminică. Atunci ni s-a comunicat că se anulează toate manifestările de la Alba Iulia pentru că tovarăşul fusese deja acolo, în 28 noiembrie, când s-au regizat, numai pe plan local, „manifestărili”, cu participanţi selecţionaţi de organele de partid. Cei mai mulţi au renunţat, chiar şi din grupul nostru. Aşa că am rămas numai trei, Adrian Părţilă, Petru Prunea şi eu, foşti colegi la Liceul Gheorghe Şincai din Cluj”, spune profesorul.
Dezamăgiţi, cei trei tineri clujeni, printre care şi Mircea Tămaş, nu au vrut să renunţe, aşa că au plecat pe cont propriu spre Alba Iulia.
„La Alba Iulia, ne-am adresat unui grup de tineri din faţa statuii lui Mihai Viteazul şi i-am rugat să ne însoţească la autogară să aducem pancartele noastre. Spre surprinderea noastră au răspuns afirmativ foarte mulţi. Am distribuit şi panglicile tricolore pe care unii şi le-au prins la rever, alţii peste piept. Grupul nostru s-a mărit cu alţi români care au intrat pe traseu în coloana noastră. În acel moment am realizat că acţiunea noastră a reuşit, că şi alţii gândeau ca şi noi. Până aici nu ne-a supraveghet nimeni, dar la urcarea pe aleea spre Cetate au apărut, pe lângă admiratorii care aplaudau şi câţiva oameni în „haine de piele” pe care cred că i-am luat prin surprindere”, povesteşte Mircea Tămaş.
Citește continuarea pe Adevărul
