Augustin Zegrean, fostul președinte al Curții Constituționale a României, a salvat, în noaptea de luni spre marți, un tânăr care a căzut într-o groapă adâncă de patru metri săpată de muncitorii de la canalizare, în apropierea casei sale, transmite corespondetul MEDIAFAX.

Tânărul în vârstă de 25 de ani a căzut într-o groapă adâncă de patru metri, iar fostul președinte al Curții Constituționale a României, Augustin Zegrean, care locuieşte în zonă, a auzit bubuitura puternică și țipetele tânărului rămas captiv.

Deși groapa săpată de muncitorii de la canalizare era semnalizată corespunzător, tânărul nu a observat-o și a căzut în ea.

Augustin Zegrean a auzit zgomot și, după ce l-a descoperit pe tânăr în groapă, a sunat la 112 și alertat autoritățile locale.

“La fața locului a intervenit un echipaj SMURD și o autospecială a Inspectoratului pentru Situații de Urgență Bistrița-Năsăud. Pompierii au reușit să-l scoată pe tânăr din groapă, a fost evaluat medical, dar a refuzat transportul la spital”, a declarat, pentru MEDIAFAX, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului pentru Situații de Urgență Bistrița-Năsăud, Cristina Răcilă.

Fostul președinte al Curții Constituționale i-a oferit tânărului haine și pantofi pentru a putea ajunge acasă.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.