Gazeta de Cluj a primit un document care arată că una dintre notabilităţile dejene face parte dintr-o lojă masonică. Este vorba de Francisc Şi, şef în cadrul Salrom. Apartenenţa la acest club exclusivist nu reprezintă nimic ilegal, doar că acesta nu a menţionat lucrul respectiv în declaraţiile de interese.

 

Pe adresa redacţiei am primit un document în care se arată faptul că funcţionarul public care deţine funcţii de conducere aparţine Lojei Masonice din Dej, RL Lucian Blaga nr 276 oraş Dej. Vorbim de Francisc Torpenyi, fost director al Ocnei Dej şi actual şef de departament în cadrul Salrom, a declarat că nu vede nici o problemă.

”Dar eu nu văd care-i problema, dacă ar fi aşa. Oricum nu e retribuit cu nimic şi nu văd care este problema. Contactaţi-i şi pe restul şi mai vorbim”, a declarat Torpenyi.

Potrivit legislaţiei în vigoare funcţionarii publici care trebuie să completeze declaraţiile de interese trebuie să menţioneze apartenenţa la organizaţie sau grupurile din care fac parte.

Spre exemplu, DNA a atras atenţia asupra faptului că fostul şef al Poliţiei Române, chestorul Liviu Popa, care a fost trimis în judecată, nu a declarat faptul că aparţine unei loje. ”În perioada 2008 – 2016, inculpaţii Popa Liviu şi Galea Ovidiu Daniel nu au menţionat în declaraţiile de interese calitatea de membri ai unei Loje din România”, arată rechizitoriul DNA.

Torpenyi are titlul de maestru în cadrul acestei loje dejene.

 

Clujul e pe locul doi la masonerie

Potrivit istoricului Tudor Sălăgean, Clujul este pe locul doi în topul lojelor din România. ”După estimarea mea, ca rol istoric şi poziţie actuală, Cluj este al doilea centru masonic din ţară, după Bucureşti şi este un centru într-o continuă dezvoltare, apar noi organizaţii, noi mari loji îşi deschid filiale aici, oferta este deja destul de bogată, sigur, în condiţiile specifice, adică nu vorbim despre o ofertă publică, însă aceste organizaţii există aici, funcţionează şi cei care îşi dau interesul nu vor avea mari dificultăţi în a contacta aceste organizaţii”, a declarat Sălăgean.

Salina Ocna Dej Cladire

La nivel naţional, Marea Lojă din România are circa 12.000 de membri, însă numele lor sau ale celor care conduc cele 400 de loji nu sunt publice.

Astfel, se poate presupune că un funcţionar public este mason are, în acest fel, are 12.000 de “fraţi”. În rândul funcţionarilor publici, o adevărată problemă o reprezintă judecătorii care sunt masoni. Potrivit legii, un magistrat trebuie să fie imparţial, însă dacă situaţia conjuncturală îl împiedică să facă acest lucru, el trebuie să se abţină de judecarea sau cercetarea dosarului respectiv. De obicei, cererile de abţinere se fac atunci când sunt implicate rudele, partenerii de afaceri, etc, însă toate aceste cazuri pot fi verificate. Însă, în cazul celor 12.000 de “fraţi”, doar masonii pot verifica dacă magistratul s-a comportat corespunzător sau nu. Unul dintre cele mai importante crezuri masonice constă în sprijinirea şi oferirea de ajutor între “fraţi”, în acelaşi timp fiind păstrat cu stricteţe şi secretul apartenenţei la această societate.


O societate “discretă”

Potrivit dicţionarului enciclopedic „The New Encyclopedia Britannica“, francmasoneria este cea mai vastă societate secretă din lume, răspândindu-se mai cu seamă datorită întinderii în sec. al XIX-lea a Imperiului Britanic (mai corect spus ar fi însă: „societate discretă“). Însă francmasoneria a funcţionat în secret doar atunci şi acolo unde a fost interzisă de lege. Ea nu este prin natura ei o asociaţie secretă, deşi prezintă asemănări cu Şcolile de Mistere din Antichitate. Însă, potrivit definiţiei date de masonii înşişi, masoneria este: „o asociaţie de oameni liberi şi de bune moravuri care conlucrează pentru binele şi progresul societăţii prin perfecţionarea morală şi intelectuală a membrilor săi.“


Scurt istoric al Marii Loje Naţionale Unite din România

Marea Lojă Naţională Unită din România a fost fondată pe 8 septembrie 1880 sub numele de Marea Lojă Naţională din România. Până la Primul Război Mondial, sub Marea Jurisdicţie Masonică a Marii Loji lucrau 27 de Loji Simbolice.

Un an de zile mai târziu, în 1923, Lojile Transilvănene de Rit Sfântul Ioan se integrau în Marea Jurisdicţie Masonică a Marii Loji Naţionale din România. Pe 12 iulie 1935 Marea Lojă a primit personalitate juridică.

În epoca comunistă, în perioada 1948-1989 şi până în 1993, Marea Lojă a plecat în exil în Franţa. Pe 7 mai 1993 Supremul Consiliu pentru Romania şi Marea Lojă Naţională din Romania se întorc din exil în noua Românie. Martie 1996 aduce alte 12 Loji transilvănene sub jurisdicţia sa.

3 COMENTARII

  1. Asta explica faptul ca familia lui este intangibila ……a numit pe posturi la sucursala Salina Ocna Dej pe cine a vrut si cum a vrut ….iar contractul de discount pe sare ambalata cu o firma din Cluj fiind incalcata, verisoara primara a dumnealui, sef serviciu vanzari la sucursala nici macar nu a fost cercetata disciplinar ….prejudiciul fiind de 100.000 lei , minerilor desteptarea ….oare s-au tras foloase banesti ?De ce se ascund anumite fapte, de ce conducerea nu ia masuri?

    • Absolut ca s-au tras foloase banesti altfel s-ar fi respectat respectivul contract,dar din pacate conducerea acestei intreprinderi este foarte slaba si manipulanta pentru a rezolva probleme de acest gen.binenteles mai sunt astfel de cazuri dar nu verifica nimeni sa descopere cate nereguli au facut si mai fac acestia, care dau fuga la Bucuresti cand simt ceva si se musamalizeaza totul.Ar fi cazul sa se sesizeze cineva si sa se ia masuri pentru ca nu mai merge asa.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.