Mihai Chezan este unul dintre cei mai mari escroci imobiliari din istoria Clujului. Prin ţepele Tower acesta a păgubit zeci de familii, luându-le banii de avans şi lăsându-i fără apartamente, în stradă. În urmă cu trei ani, Chezan a fost trimis în judecată de procurorii DNA pentru înşelăciune calificată, cu un prejudiciu de circa 6 milioane de euro. În prezent, într-unul dintre cele trei proiecte Tower este implicat şi fostul general de securitate Viorel Nicolae Stanca, transferat după revoluţie la Serviciul Român de Informaţii şi, ulterior, membru important al fostului Partid Democrat Liberal.

 

Acum un deceniu, Mihai Chezan a început trei proiecte imobiliare de scară mare în Cluj – River Tower, Tower Park şi Silver Tower, însă nici singurul proiect finalizat nu a fost predat ”la cheie”, ci cu apartamentele gata ipotecate. Este vorba despre River Tower ridicat în Piaţa 1 Mai, investiţie care s-a ridicat la peste 7 milioane de euro şi ar cuprinde peste 100 de locuinţe, parcări şi spaţii comerciale

Cei care şi-au cumpărat locuinţe în blocul de locuinţe River Tower aşteptau în 2010 în zadar să fie intabulaţi. Banc Post, finanţatorul construirii blocului de locuinţe, a cerut deschiderea procedurii insolvenţei pentru firma Tower SRL, cea care a realizat proiectul imobiliar. Banc Post şi Tower au încheiat în 2007 un contract de creditare pentru realizarea River Tower, în valoare de 4,91 milioane de euro. Potrivit reprezentanţilor băncii, Tower ar fi avut în 2010 restanţă la plată de 4,87 milioane de euro, la care s-au adăugat dobânzi de 291.299 de euro, datoria totală rezultată fiind de 5,16 milioane de euro. Şi Vodafone a solicitat de la Tower SRL o datorie de peste 37.000 de lei, pentru plata furnizării de servicii de telefonie în perioada mai-iunie 2009. Apartamentele din incinta River Tower au fost cumpărate la acea vreme la preţuri cuprinse între 28.000 şi 87.000 de euro.

River Tower era anunţat ca spaţiu modern şi funcţional de locuire, cu lifturi rapide şi finisaje exterioare la cele mai înalte standarde, aflat într-o zonă liniştită de pe malul Someşului, cu spaţii verzi şi locuri de joacă pentru copii. Realitatea a fost însă alta – un bloc „ultramodern” fără apă caldă şi încălzire. Locatarii ansamblului River Tower au instalat la acea vreme centrala termică a blocului din bani proprii, aveau un lift care nu funcţionează, iar scara blocului are finisaje de proastă calitate care au început la scurt timp să se degradeze. Contractul de vânzare-cumpărare stipula şi condiţiile în care trebuiau predate apartamentele şi clădirea în ansamblu. Aceste obligaţii ale Tower nu au fost niciodată respectate. Apartamentele semi-finisate promise de dezvoltatorii imobiliari nu aveau apă caldă şi încălzire, liftul perfect funcţional nu mergea pentru că datoriile la firma care l-a instalat nu au fost achitate, iar pe casa scărilor, gresia care acoperă scările era spartă în mai multe locuri. Locatarii au adunat bani pentru a pune măcar un cazan al centralei termice în funcţiune, deşi aceasta era obligaţia celor care le-au încasat deja banii pentru apartamente. Blocul ultramodern cu spaţii verzi promovat de Tower nu puşcă de nicio culoare cu ansamblul aflat în apropiere de Clujana.

tania si viorel stanca 

”Generalul lui Băsescu” transformă birourile din River Tower în apartamente

În 20 iulie 2017, Primăria Cluj-Napoca a autorizat societăţii SAGRES SRL executarea lucrărilor de construire pentru ”schimbare de destinaţie din birouri în spaţii locative” pe strada Tăbăcarilor nr. 15B, adresă unde este edificat River Tower.

Societatea cu sediul în Zalău, judeţul Sălaj, este condusă de fostul general de Securitate Viorel Nicolae Stanca, asociat fiind fiica mare a acestuia – Ioana Tania Stanca. Concret, Stanca va transforma 15 birouri din controversatul River Tower în apartamente.

SC SAGRES SRL a fost înfiinţată în 2006 şi se ocupă de ”intermedieri în comerţul cu produse diverse”. Cifra de afaceri cea mai mare înregistrată de firma condusă de fostul securist Stanca a fost chiar în 2006 şi anume aproape 2.500.000 lei.  Treptat, veniturile realizate au scăzut considerabil, în 2015  înregistrând doar 205.368 lei. Cât despre profit putem spune că este unul ruşinos. Şapte ani din cei zece de activitate, societatea a înregistrat un profit negativ, ultimul declarat în 2015 fiind de – (minus) 312 437 lei.

Viorel Nicolae Stanca este cunoscut ca „generalul lui Băsescu”, ca urmare a protecţiei pe care fostul preşedinte al României i-a acordat-o acestuia de-a lungul timpului.

river tower

Legăturile familiei Stanca cu Băsescu, PDL şi PMP

Veronica Elena Stanca, cunoscută mai mult sub numele de Lia Stanca, este una dintre cele mai influente femei de afaceri din zona Ardealului. Până în 2008, Lia Stanca a fost căsătorită cu fostul general de securitate Viorel Nicolae Stanca.

Fostul general Viorel Nicolae Stanca s-a implicat, imediat după 1990, în afaceri, în special în zona turismului, preluând de la stat mai multe hoteluri din zona Sălajului. Una dintre principalele afaceri ale familiei Stanca se numeşte SC Vidalis SRL, preluată, după divorţ, integral de Lia Stanca.

Relaţia dintre familia Stanca şi puterea reprezentată de Traian Băsescu a fost, aşadar, consolidată de fostul general Viorel Nicolae Stanca, un fost lider al filialei PDL Sălaj, trecut, în 2007, la Partidul România Mare. Însă, la alegerile europarlamentare din anul 2009, Stanca a susţinut, pe faţă, candidatura Elenei Băsescu. După 2014, relaţia politică a acestei familii cu Traian Băsescu a fost continuată de Lia Stanca, aceasta fiind numită coordonator regional al filialei Partidului Mişcarea Populară.

Grupul Vidalis, compus din societăţile Vidalis Impex, Primarom Exim SRL şi Izomat SRL, derulează afaceri cu combustibili, activităţi pe linia alimentaţiei publice şi turism, fiind, în primul an al ministeriatului Elenei Udrea la Turism, o privilegiată a ministerului. Spre exemplu, firmele Liei Stanca deţin, printre altele, Grand Hotel Severus din Zalău, locaţie de patru stele, ce a fost certificat chiar de Elena Udrea, în anul 2009, ca ministru al Turismului. Tot în 2009, acelaşi Minister al Turismului a mai certificat două locaţii turistice de trei stele ale Liei Stanca. Este vorba despre Hotelul Porolissum şi celebrele Băi Boghiş.

Viorel Stanca este primul sălăjean care a intrat în Topul 300 al milionarilor români. În 2006 avea o avere estimată la aproximativ 25 de milioane de euro, rămânând şi până astăzi singurul sălăjean ajuns, împreună cu familia sa, în acest top.
Fost ofiţer de contrainformaţii

Asupra lui Viorel Stanca au planat de-a lungul timpului suspiciuni că ar fi făcut Poliţie Politică înainte de 1989, iar Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a decis, în 2010, că a fost ofiţer de securitate. Concret, Viorel Stanca a lucrat din 1977 ca şi ofiţer de contrainformaţii în cadrul Securităţii, rămânând şi după 1989 în cadrul SRI, până în 1992, când a trecut în rezervă. În 2007, la propunerea SRI, preşedintele Traian Băsescu l-a ridicat la rang de general de brigadă în rezervă, decizie ce a stârnit controverse la acea vreme. Din punct de vedere politic, Viorel Stanca a activat timp de mai mulţi ani în Partidul Democrat, fiind preşedintele organizaţiei Sălaj în perioada 2001 – 2008. În 2012 a preluat, temporar, conducerea PRM Sălaj, renunţând după puţin timp şi la acest partid şi la implicarea politică.


Mihai Chezan, condamnat în SUA la trei ani de închisoare

Acuzatul ţepei Tower, Mihai Chezan, a fost condamnat definitiv în Statele Unite ale Americii, sub numele de Michael Chezan, la 3 ani de închisoare pentru complicitate şi instigare la căsătorie frauduloasă.

În 2 iunie 2016, o instanţă de apel din SUA a judecat apelul ui Michael Chezan împotriva unei sentinţe de condamnare la 3 ani de închisoare, iar în data de 20 iulie, instanţa de apel a confirmat sentinţa. Prin urmare, aceasta a rămas definitivă. În decizie se arată că, nefiind un cetăţean american, acesta urmează să fie deportat deoarece frauda la căsătorie este agravantă dacă inculpatul este condamnat la cel puţin 12 luni de închisoare.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.