Ovidiu Puțura

Înalta Curte de Casație și Justiție a menținut condamnarea penală dată de Curtea de București în dosarul fostului judecător și secretar de stat bistrițean, Ovidiu Puțura.

El a fost trimis în judecată în primăvara anului 2015, pentru acuzaţii de dare de mită, trafic de influenţă şi promisiuni de foloase necuvenite în schimbul unor decizii favorabile într-un dosar al soţiei sale.

„Sentinţa penală nr.167/F din 19.09.2016 – In baza art 290 al 1 Cp rap la art 6 din L 78/2000 cu aplicarea art 5 Cp, condamna inc Putura Ovidiu la o pedeapsa de 4 ani inchisoare. Interzice inculpatului drepturile prev de art 66 lit a,b, h Cp pentru o durata de 5 ani In baza art 65 Cp interzice inculpatului drepturile prev de art 66 lit a,b,h Cp. In baza art 291al 1 Cp rap la art 6 din L 78/2000 cu aplicarea art 7 lit b din L 78/2000 si art 5 Cp condamna inculpatul la o pedeapsa de 3 ani inchisoare. Interzice inculpatului drepturile prev de art 66 lit a,b,h Cp pentru o durata de 5 ani In baza art 65 Cp interzice inculpatului drepturile prev de art 66 lit a,b, h Cp. In baza art 38-39 al 1 lit b Cp aplica inculpatului pedeapsa cea mai grea , de 4 ani, sporita cu 1 an , in final urmand a executa o pedeapsa rezultanta de 5 ani inchisoare. In baza art 45 al 3 lit a Cp, nterzice inculpatului drepturile prev de art 66 lit a,b, h Cp pentru o durata de 5 ani In baza art 45 al 5 Cp interzice inculpatului drepturile prev de art 66 lit a, b,h Cp. Mentine masura controlului judiciar aplicata inculpatului. Deduce din pedeapsa durata retinerii si arestului preventiv de la 21 ian 2015 la 10 iulie 2015. In baza art 290 al 5 Cp dispune confiscarea de la inculpat a sumei de 70 EUR. In baza art 291al 2 Cp dispune confiscarea de la inculpat a sumei de 2500 EUR. Mentine masurile asiguratorii luate prin ordonanta de instituire a sechestrului asigurator a PICCJ-DNA din 2.03.2014. Obliga inc la plata a 102000 lei cu titlul de cheltuieli judiciare avansate de stat. Onorariul partial al av din of, in cuantum de 150 lei se va avansa din fondurile Ministerului Justitiei. Cu apel.” arată sentinața.

 

În momentul în care cei de la DNA au lansat acuzaţii la adresa lui Puţura, rechizitoriul era gata făcut. Astfel că printre probele adunate de cei de la anticorupţie se numărau şi conversaţiile dintre inculpat şi judecătoarea Corina Iacob din care reieşea relaţia pe care o aveau cei doi şi faptul că Puţura vorbea cu lejeritate de vătămarea unui alt magistrat, în speţă o colegă de complet de-a Corinei Iacob, ce a judecat dosarul soţiei lui Alina Ofelia Puţura.

STENOGRAMELE interceptărilor DNA:

Ovidiu Puţura:Şi ce mă de nu îi dau doi pumni în gură în Tribunal, de îi rup picioarele, o calc cu maşina… deci.. nu am mai auzit treburi din astea…este vorba de discuţia cu suspecta care ii spunea că nu crede ca poate convinge măcar o colegă de complet să dea soluţia dorită de Puţura pentru soţia sa( deci trebuia să o convingă măcar pe una din judecătoare căci a treia ar fi rămas în opinie separată…)

  • Corina Iacob:Auzi… să nu cumva să vorbeşti ceva că ştii de la mine… că una, că alta…
  • Ovidiu Puţura:Nu, îţi dai seama că am… mi-o zis Alina că…
  • (…)
  • Ovidiu Puţura:Deci oricum lucrurile sunt foarte simple.
  • C.I.: Ţi-ai făcut cerere de strămutare?
  • Ovidiu Puţura:Nu… Nici nu o fac. O calc cu maşina după aia şi gătăm…
  • Corina Iacob: Măi în ce situaţie mă pui…
  • Ovidiu Puţura: Stai liniştită, deci nu că o calc eu, îi pun pe doi din ăştia cu.
  • Corina Iacob: Ce faci?
  • Ovidiu Puţura: Îi pun pe doi, o calcă cu maşină, stai liniştită, o vezi în spital cu picioarele rupte. N-are rost, nu mă mai stresez, simplu. O calcă ăştia.
  • Corina Iacob: Te rog frumos… şi eu ce să fac acum…
  • Ovidiu Puţura: Să te uiţi în dosar şi să faci cum îi… ce rezultă din dosar.
  • Corina Iacob: Să fac opinie separată?
  • Ovidiu Puţura: Da. Păi, tu vezi ce rezultă din dosar, apăi lucrurile sunt foarte clare. Socrul meu o cumpărat acest teren cred că în anul 1990 şi ceva, nu mai ţin minte exact, înainte de 2000 oricum. Socrul voia să îşi vândă casa din Beclean şi să se mute în Bistriţa, pentru că fetele erau în Bistriţa… după ce să stea în Beclean. Asta-i adevărat că eu l-am îndrumat, mă de ce nu te duci să cumperi un teren – că atunci nu aveau valoare terenurile, nu avea bani, ştii – cumpără un teren, du-te la o licitaţie, cumpără un teren. El şi l-a ales, ăsta e, OK. Mi l-a arătat şi mie, uite-l. Bineînţeles că pe mine nu m-a interesat, nu m-am dus pe acolo. Dar nu are importanţă asta. El a fost proprietar.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.