Tribunalul Bistrița-Năsăud a decis să amâne soluționarea contestației depusă de DNA împotriva hotărârii Judecătoriei Bistrița cu privire la liberarea condiționată a fostului primar de Cluj, Sorin Apostu.

Motivul invocat de instanță a fost că s-au cerut documente suplimentare cu privire la cele patru lucrări științifice publicare de Apostu.

Sorin Apostu, condamnat în iulie 2014 la patru ani şi şase luni de închisoare cu executare pentru fapte de corupţie, a scris în detenţie, în Penitenciarele Gherla şi Bistriţa, patru cărţi pentru care a primit recomandări de la trei profesori de la USAMV Cluj-Napoca, foşti colegi de-ai săi de la Facultatea de Ştiinţa şi Tehnologia Alimentară, unde fostul edil a predat înainte de a fi arestat,conform MEDIAFAX.

Cărţile scrise de fostul primar din Cluj-Napoca în detenţie, în perioada octombrie 2014 – iulie 2015, sunt ”Controlul calităţii peştelui, batracienilor şi fructelor de mare”, ”Norme de igienă în unităţile de alimentaţie”, ”Controlul calităţii laptelui, produselor lactate şi a mierii” şi ”Controlul calităţii cărnii şi produselor din carne”.

Profesorul universitar Cornel Laslo de la Facultatea de Ştiinţa şi Tehnologia Alimentară din cadrul USAMV Cluj-Napoca a dat recomandări pentru cărţile ”Controlul calităţii cărnii şi produselor din carne”, scrisă de Apostu în perioada 21 octombrie – 17 decembrie 2014 şi publicată de editura Risoprint în 22 decembrie 2014, şi “Controlul calităţii peştelui, batracienilor şi fructelor de mare”, scrisă între 21 ianuarie şi 25 februarie 2015 şi apărută la aceeaşi editură.

”Cele două volume pentru care am dat recomandări sunt foarte utile, pentru că se adresează studenţilor din anii III şi IV de la mai multe specializări. Studenţii nu au un curs adecvat pentru planul lor de învăţământ. Ei foloseau un tratat, «Igiena, inspecţia şi siguranţa alimentară», al cărui coautor este Apostu, dar care peste 2.000 de pagini. Iar acum a dorit să scrie ceva mai comprimat ca să poată fi folosit un semestru de către studenţi, iar din tratatul acela mare s-a angajat să scoată părţi reduse ca volum, ca număr de pagini. Nu este plagiat, este din cartea al cărui coautor este, poate scrie câte fascicule vrea din tratat”, a spus Laslo.

El a afirmat că nu a văzut şi nici nu a citit cărţile scrise în penitenciar de Sorin Apostu, ci a dat doar o recomandare ”ca necesitate pentru instruirea studenţilor”.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.