Fostul șef al Loteriei Române, dejeanul Gheorghe Benea trimis în judecată pentru un prejudiciu de milioane de euro

756

Dejeanul Gheorghe Benea, fostul șef al Loteriei Române a fost trimis în judecată pentru fapte de corupție într-un dosar în care valoarea prejudiciului a fost stabilită la peste 5,66 milioane de euro. Însă, potrivit unui raport al Curții de Conturi, pe vremea când Loteria Română era condusă de Gheorghe Benea prejudiciul stabilit a fost de peste 18 milioane de euro! În rechizitoriul DNA apar şi realizatorul TV Silviu Mănăstire şi Cozmin Guşă, acţionar Realitatea TV.

 

Potrivit rechizitoriului DNA în baza căruia dejeanul Gheorghe Benea a fost trimis în judecată pentru corupție, în acelaşi dosar au fost trimişi în judecată şi Ovidiu Rîpanu, şef al Serviciului de achiziţii din cadrul CN Loteria Română SA, la data faptelor şi Ionuţ Marius Marinescu, reprezentant al unei societăţi comerciale, pentru participaţie improprie la abuz în serviciu şi spălare a banilor. Pentru aceleaşi infracţiuni a fost trimis în judecată şi omul de afaceri Maricel Păcuraru, administrator al SC Global Network System SRL, în stare de detenţie în altă cauză, dar şi pentru complicitate la spălare a banilor. Emil Bertlan, administrator în fapt al SC Global Network System SRL, a fost acuzat de două infracţiuni de complicitate la spălare a banilor, iar firma pe care o reprezenta de complicitate la spălare de bani. De asemenea, procurorii DNA au trimis în judecată şi firmele TGV Holding SRL, Perfect Tour SRL, Grup Financiar IFN SA, Pronova 2005 SRL, Pronova SRL şi Invest Imobiliare SRL pentru spălare a banilor. Potrivit rechizitoriului, în 5 decembrie 2008, SC Form Trade SRL (în prezent radiată), administrată în fapt de Ionuţ Marius Marinescu, în calitate de beneficiar, a încheiat cu Compania Naţională Loteria Română SA (CNLR) un contract de comision, în baza căruia putea să-şi vândă, prin intermediul agenţiilor loto, printre altele, şi cartelele telefonice. Conform contractului, compania naţională îşi reţinea un comision din sumele încasate ca urmare a vânzării cartelelor telefonice, nu angaja resurse financiare proprii şi nu risca nimic în cazul în care bunurile puse pe piaţă nu se vindeau.

Gheorghe Benea a declarat pentru reporterii Gazeta de Cluj că se consideră nevinovat de acuzațiile care i se aduc.

 

Prejudiciul a fost stabilit încă din 2012

Inspectorii Curții de Conturi au descoperit că Loteria Română a încheiat mai multe contracte cu diverse societăți comerciale prin care instituția publică a fost prejudiciată. Spre exemplu, în cadrul contractului încheiat între SC Compania de Pază Shelter Security SRL și Loteria Română s-a constatat că în documentaţia de atribuire au fost stabilite criterii tehnice restrictive, nu au fost identificate documente din care să rezulte modul de calcul al necesarului de autoturisme şi personal pentru prestarea serviciilor. Cu toate că oferta prezentată de SC Compania de pază Shelter Security SRL nu a fost conformă cu documentaţia de atribuire,firma a fost declarată în mod incorect câştigător al licitaţiei. ”Ca urmare: au fost supraevaluate produsele, serviciile şi software-ul de monitorizare; au fost procurate produse software care nu răspund funcţionalităţilor pentru care au fost achiziţionate; au fost neimplementate produsele software, în condiţiile în care salariaţii cărora le erau destinate nu au cunoştinţă despre aplicaţiile informatice”- precizează inspectorii CC. În aceste condiţii, CNLR a fost prejudiciată cu suma totală de 44.143.657,12 lei. De asemenea, prin încălcarea documentaţiei de atribuire, s-a prevăzut şi s-a plătit în contractul încheiat cu SC Compania de pază Shelter Security SRL, un avans de 30% din valoarea lucrărilor, suma plătită în acest fel în mod necuvenit fiind de 23.779.160,13 lei”, se arată în raportul Curții de Conturi.

 

De asemenea, inspectorii Curții de conturi au descoperit că și prin contractul încheiat cu SC Form Trade, instituția publică a fost prejudiciat 

”Prin încheierea unui contract de comision cu o societate comercială, SC Form Trade SRL Focşani, a cărei activitate s-a rezumat numai la operaţiunea comercială efectuată cu CNLR şi prin modificarea clauzelor contractuale stabilite iniţial, a scopului şi a naturii juridice a contractului, printr-un proces verbal semnat de o persoană, fără nicio funcţie şi atribuţii în acest sens, angajat de 24 zile la companie, CNLR a fost prejudiciată cu suma totală de 25.151.189,65 lei(5.589.153,25 euro)”- constată inspectorii CC. Aceștia mai precizează: ”Conducerea CNLR, asistată de Consiliul de Administraţie, fără a lua măsurile legale de recuperare a sumei plătite în avans în mod necuvenit, a găsit doar „soluţia” reducerii stocurilor prin oferirea cartelelor telefonice Pelegrin ca premii la jocurile loto organizate sau prin utilizarea în activitatea proprie, majorându-se în acest fel, în mod necorespunzător, cheltuielile companiei, în condiţiile în care contractul a fost încheiat pentru obţinerea de venituri”.

 

Semnături false

Procurorii susţin că, în 30 aprilie 2009, Ovidiu Rîpanu, angajat în CNLR, ca urmare a susţinerii omului de afaceri Maricel Păcuraru, a negociat cu Ionuţ Marius Marinescu modificarea temporară a clauzelor contractului respectiv, fiind încheiat un proces-verbal de negociere a clauzelor. În documentul respectiv se menţionează că persoanele între care s-au purtat negocierile au fost Marinescu Ionuţ-Marius, în calitate de reprezentant al firmei beneficiare şi Gheorghe Benea, director general al C.N. Loteria Română SA.

„În realitate semnătura atribuită lui Gheorghe Benea îi aparţine inculpatului Ovidiu Rîpanu (delegat doar să conducă Serviciul achiziţii), care a negociat şi a semnat în locul directorului general, fără o delegare în acest sens. Aceasta, în condiţiile în care, singurul în drept să reprezinte compania conform Legii 31/1990 era directorul general, împrejurare legală cunoscută de cei doi negociatori”, susţin procurorii. Deşi ştiau că încalcă prevederile Legii 31/1990 şi ale OUG 159/1999, inculpaţii Ovidiu Rîpanu şi Ionuţ Marius Marinescu au convenit transformarea contractului de comision în unul de achiziţie de bunuri. „Astfel, inculpatul Ovidiu Rîpanu şi-a asumat fără drept, în numele CNLR, în schimbul unor beneficii aparente sau derizorii pentru compania naţională, obligaţii păguboase şi riscuri comerciale”, se mai arată în rechizitoriul procurorilor.

Conform documentului citat, a fost convenit ca CNLR să plătească anticipat 120.000 de cartele telefonice prepay şi 600.000 de cartele telefonice scratch, de valori diferite pe care urma să le vândă, suportând şi costurile de transport către agenţiile loto. Practic, în acest mod, CNLR credita afacerea şi pe SC Form Trade SRL, îşi indisponibiliza resurse financiare şi îşi asuma riscul de a nu vinde bunurile achiziţionate, mai spun procurorii.

În 4 mai 2009, Ovidiu Rîpanu, în calitate de şef al Serviciului de achiziţii din CNLR, a comandat cartele telefonice prepay şi scratch, conform celor negociate (deşi procesul verbal de negociere nu putea produce vreun efect juridic), apoi a certificat nelegal din punct de vedere al „realităţii, regularităriţii şi legalităţii”, factura emisă de SC Form Trade SRL.

Anchetatorii susţin că, ulterior, Rîpanu i-a determinat pe alţi angajaţi ai CNLR ca, din culpă sau fără vinovăţie, să avizeze ori să dispună plata, provocând companiei naţionale un prejudiciu de 25.484.106,16 de lei, aproximativ 5,66 milioane de euro

 

Nume grele băgate în dosar

Potrivit unei anchete făcute de evz.ro, în rechizitoriul DNA apar şi realizatorul TV Silviu Mănăstire şi Cozmin Guşă, acţionar Realitatea TV. Primul este acuzat că i-ar fi sugerat lui Rîpanu, pe care îl cunoştea, să apeleze la Păcuraru, pentru ca, prin intermediul lui Guşă, să împiedice emisiunile care urmau să fie difuzate la OTV vizavi de “combinaţiile” cu 120.000 de cartele telefonice prepay şi 600.000 cartele telefonice scratch marca “Pelegrin”, de valori diferite pe care Rîpanu urma să le vândă, suportând şi costurile de transport către agenţiile loto. Pe 15 noiembrie 2011, Ovidiu Rîpanu l-ar fi sunat pe Mănăstire să-i amintească că el ar fi intervenit pentru numirea soţiei acestuia într-o anumită funcţie în Loteria Română, iar acesta i-ar fi spus că nu ştie despre ce vorbeşte şi că ar fi mai bine să se vadă la o cafea şi să discute despre laptopuri, despre calculatoare.

 

Unde se spălau banii

Potrivit rechizitoriului DNA, banii obţinuţi din infracţiune au fost spălaţi prin tranzacţii bancare succesive, pe două circuite financiare. Astfel, prin circuitul financiar CN Loteria Română SA→Form Trade SRL→Perfect Tour SRL→ Grup Financiar IFN SA→Pronova SRL/Pronova 2005 SRL/Invest Imobiliare SRL/Global Network System SRL au fost „spălaţi ” 20.152.353 de lei, beneficiar real fiind Maricel Păcuraru, iar prin circuitul financiar CN Loteria Română SA→Form Trade SRL→TGV Holding SRL→ Dynamic Solution SRL→Global Network System SRL au fost „spălaţi” 4.500.000 de lei, beneficiari reali fiind Ionuţ Marius Marinescu şi Ovidiu Rîpanu.

2 COMENTARII

LĂSAȚI UN MESAJ