După aproape un an de judecată, Judecătoria cluj Napoca i-a condamnat cu suspendare pe frații Ioan și Domin Pașca din Alba Iulia care au agresat mai mulți polițiști anul trecut la Festivalul Untold.

Decizia din dosarul de fond a fost pronunţată în 12 iulie 2017 la Judecătoria Cluj-Napoca şi nu este definitivă. În cadrul sentinței, Paşca Ioan Vasile a primit 1 an şi 8 luni cu suspendare, iar Paşca Irimie Domin a fost condamnat la 1 an şi 4 luni cu suspendare.

Polițiștii bătuți sunt unul de la Rutieră, care a căzut inconștient după ce a primit o lovitură de pumn în cap, o femeie polițist de la Secția 1 Poliție Cluj Napoca a căzut și ea inconștientă după loviturile primite, iar alți doi polițiști au avut hemoragii nazale în urma loviturilor primite de la frații Pașca.

”În data de 07 august 2016, în jurul orei 09:00, suspectul Paşca Ioan Vasile a exercitat acte de agresiune asupra agentului de poliţie P.A. din cadrul Secţiei 1 Poliţie Cluj-Napoca, aflat în exercitarea atribuţiilor de serviciu, cu ocazia punerii în executare a procedurii de încătuşare, acţiuni prin care i-au fost cauzate persoanei vătămate leziuni traumatice vindecabile în 1-2 zile de îngrijiri medicale. Suspectul Paşca Ioan Vasile a exercitat acte de agresiune asupra agentului de poliţie B.V.M., aflat în exercitarea atribuţiilor de serviciu, cu ocazia punerii în executare a procedurii de încătuşare, acţiuni prin care i-au fost cauzate persoanei vătămate leziuni traumatice vindecabile în 2-3 zile de îngrijiri medicale.  suspectul Paşca Ioan Vasile l-a ameninţat pe agentul de poliţie A.O.A. cu acte păgubitoare (,,vezi tu ce păţeşti când ne întâlnim”), aflat în exercitarea atribuţiilor de serviciu, cu ocazia punerii în executare a procedurii de încătuşare. Suspectul Paşca Irimie-Domin a exercitat acte de agresiune asupra agentului de poliţie O.A., aflat în exercitarea atribuţiilor de serviciu, cu ocazia punerii în executare a procedurii de încătuşare, acţiuni prin care i-au fost cauzate persoanei vătămate leziuni traumatice vindecabile în 2-3 zile de îngrijiri medicale. Suspectul Paşca Irimie-Domin a exercitat acte de agresiune asupra agentului de poliţie D.M.G., aflat în exercitarea atribuţiilor de serviciu, cu ocazia punerii în executare a procedurii de încătuşare, acţiuni prin care i-au fost cauzate persoanei vătămate leziuni traumatice vindecabile în 3-4 zile de îngrijiri medicale. În cauză s-a dispus extinderea urmăririi penale in rem cu privire la săvârșirea infracțiunii de ultraj, prev. de art. 257 alin.1 şi 4 raportat la art. 206 alin.1 Cod Penal față de persoana vătămată L.S.F. având calitatea de jandarm.

Persoanele care în acest moment au calitatea de persoane vătămate se aflau în exercitarea atribuțiilor de serviciu, îndeplinind funcția de agenți de poliție în cadrul IPJ Cluj – Secția 1 de Poliție, PPC Săcuieni, PPC Măguri Răcătău, IPJ Bistrița Năsăud – PPC Rodna, IPJ Mureș – PPC Fântânele, respectiv jandarm în cadrul GMJ Cluj-Napoca.

Așa cum s-a reținut și în actul de acuzare, faptele descrise au fost săvârșite în data de 07.08.2016 în jurul orei 09:00, la punctul de ieșire din perimetrul îngrădit al evenimentului Untold 2016 dinspre strada Emil Isac din Cluj-Napoca, în contextul îndeplinirii de către jandarmul L.S.F. a atribuțiilor de serviciu și ulterior în contextul opunerii prin exercitarea de violențe de către suspecți la procedurile de încătușare puse în executare de agenții de poliție indicați mai sus”, arăta IPJ Cluj în urmă cu un an.

Pe de altă parte, în rechizitoriu scrie că ”acţiunea agentului de poliţie a declanşat o reacţie nejustificată şi disproporţionată a celor doi inculpaţi. Astfel, Paşca Ioan-Vasile a început să se întoarcă şi să se smucească, iar Paşca Irimie-Domin a intervenit în ajutorul fratelui său şi a încercat să-i îndepărteze pe poliţişti pentru a nu-l încătuşa”.

Paşca Ioan Vasile a mai fost obligat să plătească 3.000 de lei daune morale uneia dintre părţile vătămate, în timp ce fratele acestuia, Paşca Irimie Domin, trebuie să achite 6.000 de lei către doi dintre poliţiştii agresaţi. De asemenea, fiecare trebuie să plătească cheltuieli judiciare în valoare de 700 de lei.

 

15 COMENTARII

  1. Iată cum justiția practic garantează imunitate unor gunoaie care au dat într-o femeie polițist până cînd și-a pierdut cunoștința! Ce să-i prevină de la a comite noi agresiuni acum? Nemernicii ăștia nu meritau altceva decât 7 ani cu executare, pentru a se învăța minte. Avem nevoie de o reformă în justiție.

  2. Justiție pile, cunoștințe relații… Rușine judecătorilor că au ajuns lustragii de pantofi la interlopi. Adică să bată polițiștii aflați în timpul serviciului și să nu părăsească nimic… Bravo!

  3. Rusine domnilor magistrati , se pare ca influenta si banii v-au acaparat si pe voi , de ce nu se face public numele judecatorului care a solutionat cauza ! Unde este demnitatea si onoarea acestuia ,inacceptabil asa ceva ! Aceste solutii de judecata stimuleaza ultrajele nu fac acte de prevenire.

  4. Un om al legii,a murit injunghiat,alti doi,au fost batuti ! Pana cand domnilor magistrati,va veni,o zi cand datorita deciziilor voastre oameni legii,vor intoarce spatele !

  5. Anul acesta la Antold baietasii acestia o sa mai distribuie niste pumni si altor agenti ca doar au antrenamentul facut din 2016.De tupeu sa nu mai vorbim….

  6. Nu inteleg de ce se mira lumea. Se stie clar ca justitia de la Cluj e printre cele mai corupte din tara. Daca jurnalisti ar face o ancheta serioasa ar da de o gramada de ….

  7. E ușor sa vb și sa comentezi, neștiind adevărul… Asa e omul, la primul impuls, reacționează, fără sa se documenteze în primul rand despre subiect.. Iar app sa lămurim un lucru… De ce nu au fst condamnați la închisoare?!… Nu pt ca au avut pile, relații, sau au dat bani…. Nu sunt oameni cum se scrie despre ei, cum ca ar fii cine știi ce smecheri… Sunt oameni simpli… Iar sentința a dat’o judecătorul dupa cele relatate și de martori și caz. Sa ajuns la bruscări, datorita faptului ca s’au opus încătușări,pana și unul din „inculpați”, sa ales cu fractura de coloana… Asta de ce nu mai relatează presa? „presa de c****”, care nu face de cat sa spună minciuni oamenilor în loc sa spună adevărul.nu ei au început, nu aveau de gând sa ajungă la bătaie, pur și simplu au reacționat… Si cred ca oricine era în locul lor, proceda la fel… Asta dacă altora nu le convine sa fie călcați în picioare de cei care poarta uniforma….

    • Si de ce ma rog s-au opus incatusarii?
      Daca erau oameni simplii asa cum spui nu se impotriveau si nu pateaau nimic nici ei si nici agentii.
      Plus de asta, agresiunea impotriva unui ofiter de politie nu se poate sa fie asa usor pedepsita, indiferent de circumstante.
      Politistul nu e carpa de sters pe jos, sau cel putin nu ar trebuii sa fie astfel intr-o societate corecta.
      Dar deh, justitia chiar ca e oarba la noi si nu numai desigur.

    • ba cretinoidule, cum p*la mea ma ti se pare normal sa reactioneze asa ma !? unde te crezi in vestul salbatic ? esti in aceeasi oala cu ei !.. auzi vrajeala ieftina.. ,,sunt oameni simplii ,, … .cocalarii dreacu

  8. Toata lumea vorbeste de faptul ca 2 barbati au batut o gramada de politisti. Dar ce rahat de antrenament au politisti cu burta in ziua de azi? Cum ajung in politie ? Pai tot cu pile. Daca mergi si pui un politist sa alerge 100 m pica mai rau de cat de la pumnii luati!

  9. Dar ei,nenorocitii,cind comit infractiuni si bat oameni fara mila,ce sentinta ar trebui sa ia?Legea, sa fie pentru toti egala!Atunci cind o sa vad oameni ai legii in puscarii pentru maltratarea cetatenilor,atunci sa plateasca si cei asemenea celor doi frati.A purta o uniforma nu inseamna ca esti intangibil si nu te exonereaza in nici un fel de a raspunde in fata legii! PS:Ce ar trebui sa faca un om,indiferent cine este, in cazul in care este abuzat cu bulanul in cap si bocancii prin diferite organe pina la inconstienta de organele statului platite sa-l protejeze?Sa riposteze!!!

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.