O continuare a proiectului cultural de anvergură ”Patimă și viciu. Artă și Fum”, ediția a doua realizată de Ancuța-Lăcrămioara Chiș și Ucu Bodiceanu, a fost lansată recent la Cluj sub motto-ul ”Fumatul ucide. Istoria nu”. Volumele, fără precedent în colecțiilor bibliofililor, cuprind imagini inedite cu personalități din istoria României bucurându-se de acest viciu, care pe vremea lor era un simplu moft. Acest viciu, subliniază Bodiceanu, este sigurul care a declanșat o adevărată artă care pune această plăcere vinovată în centrul unor demersuri creative notabile.
Volumul ”Artă și fum. Seducția unui viciu” apărut anul acesta la Casa de Editură Dokia începe cu o scurtă istorie a fumatului. Prima imagine reprezintă un instrument pentru fumatul tutunului folosit de băștinașii din America de Nord, confecționat din piatră roșie specială, extras dintr-o carieră considerată sacră. Mai departe, aflăm că la început, în Europa tutunul era cultivat ca plantă ornamentală sau medicinală, și folosit pentru tratarea durerilor de stomac sau aplicarea de cataplasme. Apoi, chiar Papa Urban VIII a pronunțat o bulă împotriva fumatului, dar ”fumatul a rămas în ciuda amplelor avertismente, dezvoltând nu doar un viciu universal, ci și o artă a obiectelor destinate fumătorilor și a unor tabieturi personale asociate cu stilul boem și creativ”. Pe alocuri, putem admira o mică expoziție de pipe deosebite, din materiale speciale, cum ar fi spuma de mare.
Consumul de tutun pare să fi însoțit istoria modernă a României, de la boierii fanarioți și până în zilele monarhiei, iar producția de tutun nu a fost întreruptă nicio zi, nici după instalare comunismului, țigările regale devenind peste noapte republicane. Produsele pentru rulat țigările erau botezate după elemente patriotice: Dorobanțul, Roșiorul, Pompierii, Gloria Romaniae sau Unirea, tutunul având un rol important nu doar în ”dotările” soldaților sau muncitorilor, ci și în economia națională.
Industrie și publicitate
Nu lipsesc nici celebrele reclame la țigări, promovate cu imaginea unor actrițe celebre, îndemnuri pentru femeile moderne și emancipate să pună mâna pe țigară, sau chiar reclame la pastă de dinți destinată fumătorilor.
În istoria fabricilor de țigări din România, un loc deosebit îl are fabrica de țigarete de pe insula Ada-Kaleh, care producea cele mai fine țigarete, trabucuri și tutunuri, fiind furnizor al Caselor Regale a României și Marii Britanii. Aici s-au produs și celebrele trabucuri cu chipul și semnătura Mareșalului Antonescu. Alte fabrici celebre de tutun din România sunt cea de la Iași sau chiar de la Cluj, pe amplasamentul actual al clădirii de birouri ”the Office”.
Pentru nostalgici, colecția de pachete de țigări ilustrate în carte cuprinde Carol II, Mihai, Olt, București, România Mare, Regale, Orient, Mărășești, Republicane, Naționale, Carpați, Favorit, Amiral, Bucegi, Snagov, Pinguin, Select, Aroma, Specialitate sau Victoria.
Un viciu universal
Nu în ultimul rând, spre final puteți admira imagini cu oameni de cultură români, împătimiți fumători: Emil Cioran, Mircea Eliade, Eugen Ionesco, Nichita Stănescu, Marin Preda, Tudor Arghezi, George Bacovia, Maria Tănase, Constantin Brâncuși, Octavian Goga sau George Enescu.
”Munca de cercetare a fost foarte grea, dar și foarte frumoasă”, a declarat Ucu Bodiceanu. Potrivit acestuia, atunci când a decis să realizeze al doilea volum, s-a dat sfară-n țară, iar colaboratori binevoitori au trimis imagini deosebite pe care le aveau în arhiva personală și colecții private.
”A fost un viciu pe care toată lumea l-a avut, până în 1998 se fuma la televizor”, rememorează Ucu Bodiceanu. Întrebat câte din soiurile de țigări expuse în carte a încercat, autorul ne-a povestit amuzat că a gustat din toate pe când era licean, vremuri în care la tutungerie țigările se puteau cumpăra și la bucată. ”Acum mai fumez uneori, îmi fac o pipă, când vreau să mă răsfăț”, spune Bodiceanu.
”Ori fumați hârtia Creangă, ori dați dracului tutunul”
Aflăm în paginile albumului că fiul lui Ion Creangă, Constantin, avea o afacere cu foițe de țigară, trecută pe numele soției, deoarece militarilor le era interzis să aibă activități comerciale. Fiecare carnet conținea, pe lângă foițele albe de țigară obișnuite, alte opt file cu poezii de Mihai Eminescu, iar pe coperta acestora era tipărit chipul poetului. În România nu mai există exemplare din acestea, dar câteva sunt expuse la Muzeul Hârtiei din Angouleme, Franța. Constantin Creangă, deși declarase că a lăsat tunul pentru tutun, a fost scos din afaceri de foițele de calitate ale Fraților Braunstein din Iași.
Monarhii ”la țigară”
”Toți regii României au fumat, și au avut o marcă de țigări. Carol a avut foițe cu numele său, existau țigări franțuzești cu chipul lui Ferdinand, țigările lui Carol al II-lea au primit un premiu de popularitate”, ne povestește Ucu Bodiceanu. În volumul îngrijit de acesta putem admira tabachere care au aparținut Regelui Carol I (oferită de industriașul Dumitru Marinescu Bragadiru cu prilejul nunții de argint) sau Reginei Maria, dar și imagini cu monarhii ”la țigară”.
Contrabandistul Eminescu
Cercetătorii relatează un episod aparte în care vizitând cetatea Ruscic din Bulgaria, Eminescu și a cumpărat tutun local, dar a fost oprit la graniță, pentru că vameșii vigilenți au constatat că avea la el 100 de grame de tutun. Eminescu știa însă că regulamentul vamal prevede tocmai această cantitate maximă legală, astfel să reușește să scape de excesul de zel al funcționarilor.
