Un tânăr de 22 de ani din Suatu este bănuit de comiterea a doua furturi din magazinul în care acesta era angajat ca si agent de securitate. În urma investigațiilor efectuate, polițiștii din cadrul Poliției municipale Cluj-Napoca, Secția 7 de Poliție au identificat persoana.

Conform probatoriului administrat, în perioada 16.09-27.10.2018, tânărul – agent de securitate la un complex comercial de pe Calea Someșeni, ar fi sustras 4 telefoane mobile și alte produse din magazinul pe care îl avea în pază, cauzând un prejudiciu de circa 5.000 de lei, potrivit informațiilor IPJ Cluj.

În urma identificării tânărului, a fost recuperat parțial prejudiciul.

Polițiștii l-au reținut pe tânăr pentru 24 de ore, acesta fiind cercetat pentru comiterea infracțiunii de furt calificat, faptă prevăzută de Codul penal.

Cercetările continuă pentru documentarea întregii activități infracționale a acestuia.

1 COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.