După ce și-a deschis un magazin de încălțăminte, fostul consilier local PSD Cluj, Gabriel Oniga a încheiat un contract de colaborare cu fabrica de încălțăminte Clujana. De-a lungul timpului s-au produs anomalii la nivel de facturi și Oniga a fost dat în judecată. Clujana îl acuză de neplata unei datorii considerabile, iar fostul consilier susține că fabrica nu și-a îndeplinit unele obligații.

În martie 2013, Gabriel Oniga, fostul consilier local PSD Cluj, a deschis în Cluj-Napoca un magazin de încălțăminte pe strada Gheorghe Șincai, denumit „primul shop de încălțăminte la comandă și în serii scurte din Cluj-Napoca”. Magazinul a fost deschis prin societatea OMG Invest SRL, înființată în anul 2013, ce se ocupa inițial cu activități ale agenților și brokerilor de asigurări, iar mai apoi și-a orientat activitatea spre domeniul de încălțăminte.

O dată cu deschiderea acestui magazin, fostul consilier a încheiat un contract cu Fabrica de încălțăminte Clujana, subordonată Consiliului Județean Cluj, unde mama acestuia, Livia Oniga era director de creație. (Livia Oniga a fost cea care a creat, pentru Clujana, primul model de pantof stiletto și a lucrat aici un sfert de secol, din ’70 pana in ’96, prima data in Producție, iar apoi pe departamentul de Creație.)

Acest contract funcționa sub forma unei francize, în care se comercializau produsele fabricii, dar și alte produse.

 

Societatea OMG Invest datorii de 200.000 lei

În anul 2016 în urma unui inventar, între fabrica de încălțăminte Clujana și OMG Invest SRL s-a iscat un conflict, deoarece s-a constatat că firma lui Gabriel Oniga are de plătit o sumă considerabilă către fabrică. Mai exact este vorba despre o sumă de 200.000 de lei asupra căreia cele două societăți nu au putut ajunge la un consens amiabil, situație care a dus la deschiderea unui proces pe rolul instanțelor.

Gabriel Oniga, susține că fabrica de încălțăminte nu și-a mai putut îndeplini obligațiile deoarece nu a mai adus nimic nou pe piața internă. Mai mult decât atât, fostul consilier consideră că pretinsa datorie ar fi de 90 de ori mai mică decât susține fabrica.

„Am avut un contract de colaborare cu fabrica de încălțăminte Clujana, ca un fel de franciză și am deschis un magazin sub brand-ul Clujana. Am comercializat produsele fabricii, dar și alte produse într-un mic procent. De-a lungul timpului pe stocuri și pe facturi, undeva s-au produs tot felul de anomalii. Noi am ajuns la situația în care nu ne-a mai convenit colaborarea pentru că fabrica de încălțăminte nu își mai putea onora obligațiile, în ideea în care de aproape un an și jumătate nu a mai produs nimic nou pentru piața internă, lucru care pe noi ne-a încurcat foarte tare. Până la urmă am renunțat la magazin și l-a preluat fabrica, iar de acolo a intervenit o serie mare de neînțelegeri ulterioare la închiderea situației contabile. Deoarece nu am reușit să ne înțelegem amiabil, am mers în instanță să pronunțe un judecător și când se va stabili o sumă se va închide procesul.  Datoria este undeva de 90 de ori mai mică din cât pretinde fabrica Clujana.

De-a lungul timpului, tranzacții s-au făcut, cred că au fost peste un miliard de plăți între firme, dar dacă nu ne înțelegem la sfârșit, mai bine să o tranșăm în instanță. Nu am nici o problemă, dar vreau să știu și eu că până la ultima expertiză contabilă vom cădea la suma reală”, a declarat Gabriel Oniga.

 

Plecarea lui Oniga din PSD 

La sfârșitul lunii iulie 2017, organizația municipală Cluj-Napoca a PSD a decis să-l excludă din partid pe Gabriel Oniga, pentru lipsă de activitate și neplata cotizației.

După ce acesta a fost exclus, liderul PSD Cluj Horia Nasra a susținut că a fost vorba de o contabilizare și o evaluare a tuturor membrilor de partid. Totodată, Nasra a spus că membrii care au fost excluși din partid  nu au mai fost activi în ultima perioadă, aceștia nu a mai venit deloc la partid și nu au mai participat la acțiunile partidului, ba mai mult în anumite ipostaze au și atacat partidul punându-l într-o lumină proastă.

Despre această decizie a partidului fostului consilier nu i s-a adus nimic oficial la cunoștință, iar vestea că a fost exclus din PSD a primit-o de la un coleg de partid care i-a dat un telefon. Acesta a respins acuzațiile care i se aduc de actuala conducere a PSD Cluj și avea de gând să atace decizia pe motiv că nu s-ar fi respectat Statutul partidului în respectivul caz.

Sursele noastre spun că plecarea lui Oniga din PSD ar avea legătură cu datoria pe care acesta o are la Clujana.

 

 

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.