Caz de o mare gravitate în localitatea clujeană Lacu, comuna Geaca: un bărbat în vârstă de 40 de ani a fost înţepat de un consătean, cu coada ascuţită a unei furci, după ce victima a apucat dinţii încovoiaţi ai uneltei, iar cuiul în care erau prinşi ţepii, sărise. Când acesta s-a prezentat, după trei ziele de la incident, la I.M.L.Cluj, medicii s-au îngrozit şi l-au trimis de urgenţă la Clinica de Chirurgie Toracică, pentru drenaj pleural, omul având infiltraţii în cutia toracică şi orice minut de întârziere i-ar fi putut aduce decesul!

 

Ştefan e un bărbat înalt, de peste doi metri, care locuieşte în localitatea clujeană Lacu, comuna  Geaca. E angajat la o firmă de stat şi mecanizator în timpul liber, fiind posesorul unui tractor cu care efectuează diverse munci în propria gospodărie dar şi pentru sătenii care-l solicită. Sosit, joi 14 iunie, la I.M.L. Cluj acesta se plimbă neliniştit pe coridoarele instituţiei medicale. Mişcările îi sunt încetinite iar pe figura lui se distinge în permanenţă o grimasă de uriaşă durere. Povesteşte, supărat – deşi e maghiar la rândul său – că un “ungur prost” din sat, Jeno, l-a atacat cu o furcă, intempestiv, din motive pe care nu şi le poate explica. “Era în căruţă. M-a întâlnit pe drum şi m-a rugat să-i duc cu remorca nişte baloţi de fân pe care-i avea pe câmp. Eu i-am spus să aştepte puţin, că mă duc la vecinul să-mi împrumute nişte motorină şi o piesă cu care să prind trailerul. Dar n-am apucat să fac doi paşi că m-a înjurat, a  sărit din căruţă cu furca în mână şi a dat să o înfigă în mine! Eu am reuşit să prind ţepii de fier, însă cuiul în care erau prinşi a sărit iar el a apucat să mă lovească, în spate, cu bâta ascuţită a furcii!” Bărbatul arată mai departe că la faţa locului a venit degrabă poliţia şi o abulanţă de la Gherla. A fost dus la spital, unde i s-au acordat îngrijiri medicale, iar poliţiştii l-au trimis la I.M.L Cluj ca să-şi scoată certificat medico-legal. Însă, din motive necunoscute, Ştefan s-a prezentat la I.M.L. doar joi, deşi incidentul avusese luni – iar starea lui era gravă. Când medicul de gardă de la I.M.L. l-a văzut, prima lui reacţie a fost să-l întrebe, şocat, cum de mai trăieşte, omul având diagnosticul de hidropneumotorace – altfel spus, infiltraţii în cutia toracică, care “înăbuşă” plămânii şi-i face minusculi, împiedicând respiraţia. Apoi l-a trimis pe pacient, de urgenţă, “în vecini”, la Clinica de Chirurgie Toracică, pentru a i se face drenaj pleural. Deşi  şocat de duritatea verdictului medicilor, Ştefan apucă totuşi înainte să plece să-mi mai spună ceva, plin de amărăciune: “Vedeţi ce se întâmplă când vrei să faci un bine… Capeţi rău… Trebuia să mă aştept la aşa ceva fiindcă ăsta bate pe toată lumea din sat, fiindcă aşa a fost şi taică-său: arţăgos şi iute de mânie”. Apoi îşi ia rămas bun şi părăseşte încăperea, cu paşi uriaşi, cotropit de gânduri…

“Legat de cazul din Lacu, comuna Geaca, s-a întocmit un dosar penal sub aspectul comiterii infracţiunii de lovire şi alte violenţe”, a delarat, pentru Gazeta de Cluj, Traian Morar, purtător de cuvânt al I.P.J.Cluj.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.