Generalul SIE, Cornel Biriș vorbește despre „fantomele” spionajului românesc

740

MATERIAL PRELUAT DE PE EVZ.RO:

Foarte puține sunt situațiile în care dezvăluirile venite asumat din partea celor din serviciile de informații să lămurească aspecte de importanță istorică. Motivele sunt limpezi, destăinuirea nu intră deloc în preocupările ofițerilor din aceste servicii, ci dimpotrivă. Rareori, vreun asemenea personaj a contribuit decisiv la așezarea în lumină a unui capitol total necunoscut marelui public, dar de importanță maximă. Există, însă, și rare excepții. Cum este aceea constituită de relatările din interviul pe care generalul Cornel Biriș l-a acordat generalului Petru Neghiu, pentru Revista Periscop, publicație a Asociației Cadrelor Militare în Rezervăși în Retragere din Serviciul de Informații Externe.

Ca să fie foarte clar din capul locului, timp de peste 30 de ani, ofițerul de informații externe Cornel Biriș și-a desfășurat activitatea în cadrul celei mai secrete unități a oricărui serviciu de spionaj din lume: cea supranumită la noi „Fantome”. Când a trecut în rezervă, în anul 2002, era șeful acestei unități.

Dar nu doar despre specificul acestei activități, lucrul cu „fantomele”, vorbește generalul Cornel Biriș în interviul său, ci și despre alte chestiuni total necunoscute.

Unele, extraordinar de importante, cum ar fi trădarea de către șefii din Centrală a ofițerilor-„fantomă”, deconspirarea lor în fața serviciilor de contra-spionaj din țările în care activau, despre desființarea Unității „Fantome” de către Ioan Talpeș, precum și despre participarea unui ofițer român de informații externe la misiuni de asasinat, vor surprinde la maxim.

La fel cum m-au surprins și pe mine, acum câțiva ani, atunci când le-am aflat, la o cafea, de la generalul Cornel Biriș, personaj care mă onorează cu simpatia sa prietenească de 25 de ani, de când ne-a făcut prezentările colegul meu Dan Andronic. Pe parcursul câtorva episoade, vom intra în temele abordate de generalul Cornel Biriș, semnalând cu ghilimelele de rigoare pasajele preluate din interviul publicat în Revista Periscop, dar și intervenind cu explicații în măsură să clarifice chestiuni, cum spuneam mai sus, necunoscute publicului larg.

Din 1971 și până în 2002, generalul Cornel Biriș și-a desfășurat activitatea în Serviciul de Informații Externe, în cadrul celui mai secret compartiment al Securității Statului, Brigada „U” („Fantome”). În cadrul acestei „brigăzi speciale” s-a ocupat cu pregătirea și dirijarea ofițerilor deplin conspirați, a „fantomelor”, precum și a ofițerilor care recrutau, instruiau și țineau în legătură „fantome”. Dar ce este acela, un un ofițer-„fantomă”?

Este cel mai prețios, atât la propriu cât și la figurat, capital al unui serviciu de informații externe. „Ofițerul deplin conspirat”, sau „fantoma”, așa cum i se mai spune, este ofițerul de informații externe trimis, de cele mai multe ori, sub o identitate falsă, evident, alta decât cea a sa, într-o țară străină, în vederea desfășurării de operațiuni de spionaj în medii imposibil de penetrat prin modalități clasice.

Prima moarte, a doua viață

Ca să nu stârnească suspiciuni din partea serviciilor de contra-spionaj din țările în care era plasat, procesul de instruire al ofițerilor-„fantomă” era unul extrem de laborios, în care nici cea mai mică greșeală de instruire nu era permisă, pentru că orice greșeală putea fi fatală. Practic, cel care pornea pe acest drum își încheia prima sa existență. De aici și denumirea de „fantomă”,dată acestei categorii profesionale absolut speciale.

„Mort” în prima sa viață, ofițerul pășea în cea de-a doua. Renașterea sa însemna că trebuia să învețe tot ceea ce ar fi știut, dacă ar fi fost realmente cetățeanul care urma să pretindă că este. De la limba pe care urma să o stăpânească la perfecție, precum un nativ, până la cunoașterea topografiilor și toponimiilor, a legislației și a obiceiurilor locului, de la însușirea tuturor cunoștințelor despre țara și poporul în mijlocul căruia urma să trăiască, până la memorarea tuturor informațiilor pe care orice nativ le-ar fi știut despre țara și meleagurile sale, ofițerul-„fantomă” trebuia să se integreze la perfecție în mediul în care urma să fie implantat, să nu se deosebească cu nimic de restul cetățenilor de acolo. Orice neconcordanță, orice stridență, orice suspiciune stârnită îi putea compromite misiunea și îl putea arunca pentru zeci de ani în închisoare.

Diamante îndelung șlefuite

Chiar și doar din această succintă prezentare, este lesne de dedus minuțiozitatea cu care se construia o „fantomă”, precum și importanța pe care această categorie de ofițeri de informații o reprezintă în activitatea de spionaj.

Despre aceste „diamante îndelung șlefuite”, așa cum îi numea un legendar șef al unui serviciu de informații pe ofițerii- „fantomă”, vorbește și generalul Cornel Biriș în interviul din care cităm:

„De ce „fantome” sau „umbre”? Noțiunea este dată de faptul absolut necesar ca activitatea de selecționare, încadrare, pregătire, trimitere în misiune și legătura cu acest gen de ofițeri să se realizeze sub o strictă conspirativitate. Identitatea acestora era cunoscută de un număr mic de ofițeri din Centrală, respectiv „ofițerul instructor” (care ținea și legătura cu el pe timpul executării misiunii) și de șefii săi pe cale strict ierarhică.

De multe ori și numărul acestora era substanțial redus, în fapt, adevărata identitate a fost cunoscută, în puține cazuri, de toți șefii. Documentele din care rezultă identitatea acestor ofițeri erau ținute doar de „ofițerul instructor”.

Aș defini o astfel de structură : „Vârful de lance” al unui serviciu de informații externe care are misiunea de a penetra informativ-operativ obiective, organizații, medii sau orice altă formă de organizare, în care structurile de linie nu pot pătrunde informativ. De asemenea, această unitate folosește metode și mijloace specifice scopului pentru care funcționează, având o organizare și structură absolut independentă, fiind dotată cu cadre special pregătite în acest sens.”

O imagine sugestivă

„Ca să rup monotonia relatărilor mele, doresc să vă spun o mică povestioară care în anii ‘70 era spusă tuturor celor nou veniți în unitate. La întrebarea lor ce sunt „fantomele”, povestea ce li se spunea era că structura de informații externe este ca o corabie cu pânze, dar și cu vâsle, care navighează pe oceanele lumii. Când vântul nu umfla pânzele corabiei, „fantomele” aflate jos în cală la galere, trebuiau să lupte din răsputeri să împingă corabia pe traseul ei. De pe punte deseori răzbăteau în cală zgomote de voioșie, clinchete de pahare cu șampanie și frânturi de discuții diplomatice. „Fantomele” de jos nu aveau voie să ia parte la astfel de acțiuni. La aer erau scoase rar, si numai în nopțile fără lună pe cer, deci în beznă.”

Calități obligatorii

Chestionat în privința principalelor trăsături și calități cu care un ofițer-„fantomă” trebuia obligatoriu să fie înzestrat, generalul Cornel Biriș se dovedește din capul locului un demodat, atunci când răspunde printre altele, dar din prima, „un bun patriot”: „Răspunsul trebuie subliniat de la începutul activității unui astfel de ofițer. Toate cerințele sunt la fel de importante și ele trebuie îndeplinite armonios, în totalitatea lor. Foarte pe scurt, am putea enumera obligativitatea următoarelor calități:

– un bun patriot, cu un pronunțat spirit de dragoste de țară, de popor și neam;

– o bună pregătire în specialitatea de bază care să îi poată permite o evoluție în spațiul și obiectivele de destinație, unde să poată avea acces la informațiile de interes;

– o comportare și moralitate ireproșabilă în familie, societate și orice colectivitate frecventează;

– aptitudini pentru desfășurarea unei activități informativede pe pozițiile pentru care este pregătit, putere de analiză și sinteză a datelor și faptelor de interes operativ cu care se confruntă, sociabilitate și perseverență;

– aptitudini și înclinații reale necesare protecției sale personale și a activității ce o va desfășura, stăpânire de sine, curaj și rezistență la presiuni fizice și psihice prelungite.

Acoperirea deplină trebuie să fie fără nici un fel de fisură, întrucât o carență cât de mică pe această linie poate provoca un dezastru la un moment dat. Au fost și cazuri în care după ani și ani de eforturi pe linia pregătirii unor astfel de ofițeri, a trebuit să renunțăm, din cauza unor greșeli apărute pe parcurs și care nu au putut fi trecute cu vederea. Cum de altfel au fost și cazuri când unii ofițeri au fost retrași din exterior din misiune, întrucât au apărut fisuri pe linia păstrării conspirativității lor. Aici, de fapt, este ca în aviație: nu se poate greși, decât o singură dată.”

Ștefan cel Mare nu a fost KGB-ist!

Nu, sistemul de lucru cu ofițeri-„fantomă” nu a fost inventat de ruși și nu este o tehnică inventată de KGB, așa cum se crede! În interviul său, generalul Cornel Biriș demontează acest clișeu:

„Vechii cronicari au prins în operele lor unele aspecte interesante ale muncii de informații cu acest specific, încă de pe timpul domnitorului Ștefan cel Mare. Menționez astfel iscoadele care erau trimise în teritoriul vremelnic ocupat de inamic, dotate cu legende verificabile privind mișcarea lor în spațiul de interes sau prin implantarea și legendarea lor în teritoriul care urma să fie invadat de dușmani.

După obținerea informațiilor, acestea erau prelucrate prin coduri și convenții, urmând a fi trimise comandanților de oști de acasă. Apar cu această ocazie și două căi de transmitere a informațiilor: una este folosind persoane care puteau să se deplaseze în zonele de conflict și în afara acestora, datorită îndeletnicirii lor agreate de invadatori – producători de produse agroalimentare care plecau din satele în care trăiau și ajungeau în așezări dens populate pentru a-și vinde marfa.

Nimic altceva decât curierii speciali. Alta: tainițele erau de regulă locuri ascunse, de unde puteai vedea sau auzi fapte și date ce deveneau informații utile a fi folosite de adversar, dar puteau fi și locuri care să confere siguranță depunerii unor date secrete, fiind preluate ulterior de destinatarii acestora. Nimic altceva decât celebrele „căsuțe poștale impersonale”, „dead letter box”-urile de astăzi. Nu cred că activitatea pe acest specific desfășurată pe timpul lui Ștefan cel Mare ar fi fost de sorginte kaghebistă!

De altfel, toate serviciile de informații puternice, care se respectă, folosesc această linie de muncă pentru acțiuni și operațiuni cu un grad ridicat de risc, sau pe linia obținerii de informații din obiective protejate în mod deosebit.”

Cine este generalul de informații externe Cornel Biriș?

Când și când, personaje obscure sau anonime l-au pomenit pe generalul Cornel Biriș bloguri sau saituri periferice sub semnul lui „se spune că”, sau „se pare că”. Nimic important despre reala sa activitate nu a fost vreodată dat publicității. Deși numele, o parte dintre funcțiile deținute și câteva date despre activitatea sa au apărut în cartea „Ultimul curier ilegal – Memoriile unui spion român”, scrisă de fostul ofțer de spionaj, Cornel Nemetzi (Nemeți), informațiile conținute în carte stau sub semnul subiectivității crase și, de aceea, nu-s demne de a fi luate în serios. La acest aspect și la motivele pentru care Nemeți l-a vopsit pe general în culori sumbre vom reveni pe îndelete. Să-i dăm, însă, generalului Cornel Biriș ocazia de a se prezenta singur.

Familie de militari

„M-am născut în 24 octombrie 1945, în Predeal, într-o familie în care ordinea, rigorile și disciplina militară erau puse într-un loc central. Tatăl meu, militar de carieră, a reușit să ne dezvolte mie și fratelui meu dragostea de cariera militară cu tot ce decurge din aceasta. De asemenea, unchiul din partea mamei a fost militar, iar fratele meu a urmat cursurile Liceului Militar „Dimitrie Cantemir din Breaza, după care pe cele ale Școlii de Ofițeri, absolvindu-le cu un an înaintea mea.

După cursurile la Liceul „Iulia Hașdeu” din București, am urmat pregătirea la Școala de Ofițeri MAI nr.2, specialitatea Poliție, în perioada 1963- 1966, iar în anul 1969 am absolvit și Facultatea de Drept din București, cu examen de diplomă la care am obținut nota 9 (nouă).”

Acoperit în Miliție

„Activitatea mea de pregătire nu s-a oprit aici. Am urmat cursurile de 2 ani ale Școlii de informații externe în perioada 1971-1973, iar după 1990 am urmat două cursuri postuniversitare de 1 an și respectiv 6 luni.

Fără a face referire la dictonul lui Lenin privind învățătura, am devenit proverbial în rândul colegilor și al subordonaților cărora le sugeram să învețe tot timpul din fiecare situație cu care ne confruntam în activitatea noastră, să nu folosim rețete sau șabloane în cazuri care par asemănătoare, căutând și inventând forme și metode noi de muncă. Învățăm până în ultima clipă a vieții.

După școala de ofițeri, în anul 1966 am fost repartizat să lucrez în Serviciul Operativ – Secția de Investigații, o unitate acoperită în subordinea IGP. În anul 1971 am fost transferat la unitatea de Informații Externe, în cadrul unei brigăzi speciale unde am lucrat până la trecerea mea în rezervă, în anul 2002.”

De jos în sus

„În toată această perioadă de 31 de ani, am îndeplinit aici funcțiile de ofițer operativ instructor, șef de birou, șef serviciu, locțiitor șef de unitate, iar din 1995 șef al unității. În perioada 1986 – 1989 am îndeplinit și funcția de ofițer cu problemele de învățământ din cadrul unității, perioadă în care am realizat programele de învățământ pe specificul unității, elaborarea lecțiilor profesionale privind pregătirea ofițerilor instructori și a ofițerilor din aparatul special, pe etape și specific de activități. Practic, am trecut prin toate funcțiile și compartimentele muncii speciale de la cele de execuție, la cele de comandă.

Îmi aduc aminte cu plăcere și respect de foștii mei șefi, care pe parcursul activității s-au aplecat cu grijă și pricepere la formarea mea ca ofițer instructor în această complexă activitate de informații externe și trăiesc cu speranța că au fost mulțumiți de investiția făcută. Mă înclin cu pios respect în memoria lor, cu dorința sinceră ca Dumnezeu să îi aibă în grija lui, niciunul dintre ei nemaifiind între noi.

Aș dori să mai adaug faptul că pe parcursul activității, am avut de mai multe ori ocazia să fiu trimis la post în exterior prin unitățile de linie, de fiecare dată refuzând să părăsesc unitatea în care am lucrat, fiind înțeles în acest sens de către șefii mei.”

 

Material preluat de pe evz.ro

LĂSAȚI UN MESAJ