Ambasadorul României în SUA, George Maior, a ajuns miercuri la Comisia de politică externă a Senatului pentru a fi audiat în legătură cu ultimele sale declaraţii publice. 

„Vă mulțumesc pentru invitație, îmi face plăcere să vorbim despre parteneriatul strategic româno-american. Eu am pregătit și un raport. Eu cred că este în interesul Comisiei să studieze acest raport”, a spus George Maior.

Preşedintele Senatului, Călin Popescu-Tăriceanu, membru în Comisia de politică a menţionat că „este o premieră” o astfel de audiere la Comisia de politică externă a Senatului.

„Suntem în fața unei premiere absolute și anume ca un ambasador să fie chemat în fața Parlamentului pentru o serie de declarații. Acțiunile pe cont propriu, sunt un adevărat tabuu, dacă domnul ambasador nu cunoaște această regulă de aur, îl recomand să prindă din zbor aceste reguli. Dacă domnul ambasador cunoaște rigorile misiunii sale, aș dori să cunoaștem acest motiv. Eu cred că există o justificare bine întemeiată. Vreau să știu dacă aceste declarații au fost făcute cu acordul MAE.

Performanța pe care ați avut-o în calitate de ambasador a fost una foarte slabă. Sunt rezultate zero în ceea ce privește relații la nivel înalt. A existat o concentrare pe tema furnizării de echipamente militare. Dacă vorbim de parteneriat strategic, vizita președintelui Klaus Iohannis este un element, dar din 2014, de când ați fost numit ambasador ne așteptam la mult mai mult. am observat că în lupta care se dă între Casa Albă și instituțiile de forță v-ați permis să criticați. Ca ambasador, erați obligat să răspundeți acestor critici. În concluzie, eu apreciez că domnul ambasador nu și-a îndeplinit misiunea de a reprezenta interesele poporului român. Pentru aceste motive, eu am să solicit membrilor Comisiei în care să menționăm că miniunea dumneavoastră nu poate să continuie”, a spus Tăriceanu.

„În ceea ce privește afirmațiile privind calitatea mea de ambasador, le resping categoric. În ceea ce privește faptul că m-am implicat în politica internă americană este complet falsă. O persoană privată și-a spus opinia. Aceste lucruri nu sunt aprobate de atitudinea americană”, a spus George Maior.

Sursa: antena3

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.