Caragiale domneşte în Gilău. Primarul şi viceprimarul îşi împart parlamentari. Locuitorii din Gilău au de toate, dar…aşteaptă viaţa veşnică

În comuna Gilău rezolvarea problemelor specifice sunt o necesitate, însă o prioritate o reprezintă apartenenţa politică. Astfel, asemeni unei opere caragialiene, primarul pesedist ţine legătura cu senatorul care-i impărtăşeşte înclinaţiile politice, declarând că deputatul reprezentativ aceleiaşi zone nici nu a trecut pe acolo. Pe de altă parte, viceprimarul udemerist susţine că deputatul, de aceeaşi coloratură politică, se interesează aproape zilnic de problemele comunei, în schimb nu îl cunoaşte pe senator. Cei doi împărtăşesc însă şi idei comune, cele mai multe privind realizările în comună din ultimii ani. Localnicii nu sunt însă de aceeaşi părere.

Marea împărţeală

Comuna Gilău din judeţul Cluj, amplasată la poalele munţilor Apuseni are o populaţie de peste 8.000 de locuitori şi o suprafaţă de 280 kmp. Comuna a făcut parte, la alegerile parlamentare din luna noiembrie, din colegiul numărul 10 pentru camera deputaţilor şi colegiul patru senatorial. În urma scrutinului popular, electoratul a decis ca deputatul şi senatorul reprezentativi să fie Mate Andraş, membru de vază al UDMR Cluj, respectiv Alexandru Cordoş, prieten bun cu social-democraţia.

Ba parlamentarul meu e mai tare!

Primarul Dumitru Sfârlea se laudă cu o vechime de 12 ani în fruntea comunei şi numeroase realizări. Acesta declară de asemenea că senatorul Alexandru Cordoş se interesează constant de problemele comunei care a făcut parte din Colegiul 4 senatorial, colegiu în care acesta a candidat la alegerile din noiembrie. “Cordoş a fost, Mate nici nu ştiu cum arată. Probabil că ţine legătura cu vicele, că şi el e udemerist. Însă nici Cordoş nu a fost deloc înainte, în timpul campaniei. Nu ştiu de ce. Acum, după ce a fost ales a venit. La mine în birou stăm câteva ore şi discutăm. Să vă spun sincer, eu sunt de 12 ani aici, dar parlamentari nu am văzut prea mulţi. Acum ori n-au timp, ori nu s-a uscat bine cerneala pe acte”, a declarat acesta. Pe de altă  parte, Okos Carol, viceprimarul Gilăului, declară că: “Vorbesc tot timpul cu deputatul Mate Andras. Nu vorbim zilnic, dar povestim ori de câte ori e nevoie. Chiar la sfârşitul acestei săptămâni am stabilită o întâlnire cu acesta. Cu domnul Cordoş nu am avut plăcerea, dar mi-a trimis o felicitare de Anul Nou, gest pe care îl apreciez. Probabil a fost aici înainte de sărbători, dar eu nu ştiu”, a afirmat acesta. Contactat, deputatul Mate Andras a declarat că obligaţiile lui nu sunt de a analiza şi rezolva problemele colegiului care l-a ales, ci de a depune iniţiative legislative şi de a face lobby pe lângă ministere. “Activitatea deputatului este de a depune iniţiative legislative şi a comunica la ministere care sunt problemele sesizate. Nu mă pot implica decât prin lobby pentru că altfel este interzis prin lege. Nu pot prelua sarcinile primarilor sau ale consilierilor locali. Totuşi, ce mai importantă problemă actuală de la Gilău este acel proiect integrat, măsura 322, de 2,5 milioane de euro. Infrastructura satelor din comună este de asemenea o problemă care va fi rezolvată odată cu acest proiect”, a afirmat acesta. Din păcate, nu am reuşit să-l contactăm pe Alexandru Cordoş pentru a reda şi poziţia lui vizavi de problemele din Gilău. Probabil era mult prea ocupat cu rezolvarea acestora.  

Primarul No.1

“Cu toate că acest an (n.r. 2008) a fost un an electoral cu multe calomnii, minciuni şi sabotaje, comunitatea noastră împreună cu primăria, printr-o bună colaborare cu cetăţenii şi unii consilieri au reuşit să realizeze multe obiective de interes public deosebit”, stă scris pe prima pagină a Gazetei de Gilău, pe care primarul ne-o înmânează mândru. Publicaţia locală editată de primăria comunei conţine raportul de activitate al edilului Dumitru Sfârlea, prin care acesta se laudă în faţa fiecărui cetăţean cu principalele activităţi desfăşurate în anul încheiat precum şi cu obiectivele prevăzute pentru noul an. Tot în „Gazeta” putem citi şi raportul viceprimarului Okos Carol privind activitatea desfăşurată în cadrul Consiliului Local Gilău în anul 2008, răspunderille şi sancţiunile în construcţii, rugăciuni, hotărâri de CL şi activităţi culturale. Cu aceeaşi mândrie, dacă nu mai mare, primarul ne dăruieşte un exemplar al “Informaţii Agrorurale” – revistă naţională de documentare şi publicitate, care în urma unui sondaj (?) l-a declarat pe Sfârlea “Primar al anului 2008”, în competiţie fiind înscrişi 50 de primari din mediul rural din toată ţara. Criteriile pe baza cărora au fost acordate distincţiile ne depăşesc. Nimeni nu le ştie. Nimeni nu le cunoaşte. În raportul prezentat către locuitorii comunei, primarul se laudă numai la capitolul învăţământ (?!) cu construirea a două terenuri de sport cu gazon artificial şi nocturnă, modernizarea şcolii din Someşul Rece prin înlocuirea geamurilor vechi cu altele din termopan, renovarea unui corp al şcolii generale din Gilău, informatizarea şi dotarea cu mobilier adecvat a liceului “Gelu Voievod”, construirea şcolii profesionale de chelneri şi bucătari precum şi asigurarea branşamentelor apă, canal, gaz şi curent, înlocuirea microbuzului pentru transport elevi şi întocmirea unui studio de fezabilitate pentru construirea unei gradiniţe noi la Someşul Rece cătun Uzină. Realizările continuă şi la capitolele sport, cultură, culte şi administrativ gospodăresc. Bravo!!!

“Avem di tăti…”

“Este de toate, numai bani nu-s. Eu stau la numărul 720 pe strada Republicii unde nu este bec. De ce nu este? Noaptea ne e frică să ieşem afară. Chiar la ultima casă stau”, ne dezvăluie nervoasă o trecătoare. Câţiva paşi mai încolo, un alt trecător marşează pe aceeaşi idee: nimic nu e ceea ce pare. “Poveşti multe, acţiuni puţine. Parcă au interzis ăştia petardele. Ei, aici, la doi paşi de unitatea de jandarmerie, au explodat petarde incepând din noaptea sfântă de 24 şi până după Revelion. Pompierii joacă fotbal în curtea grădiniţei. Asta e. Cui nu-i place îi liber să plece dacă nu se obişnuieşte aici. Eu aştept moartea să scap din ţara asta împuţită, de oameni sălbatici şi gunoaie peste tot”, ne dezvăluie Mihăiţă, un venerabil locuitor al comunei clujene.

Adina Fartuşnic

15 COMENTARII

  1. Iar pe strada Feser din Gilau sunt grave probleme cu electricitatea, daca ai cuptor cu microunde ar fi bine sa-l folosesti incepand cu miezul noptii pana dimineata la 7. In rest nu se poate ata de slaba e tensiunea

  2. La aprox. 2km de Somesu Rece sunt caini din cauza carora nu poti sa iesi din casa si in plus gunoaie la tot pasul.Cine ne poate ajuta sa scapam de acest cosmar???

  3. din pacate asta avem… lăudăroÅŸi …hoÅ£i,…rrromi pardon Å£igani fara bun simÅ£ ÅŸi….poliÅ£ie comunitară lipsă.Despre domnii deputaÅ£i ÅŸi alcel senator SUNT SCUMPI LA VEDERE iar ce yic cei doi edili ai comunei vorbe goale.
    Fac dreg…ÅŸi le înfloresc conturile…nu ale lor ci ale rudelor acestora.
    Gilăuani ! Vă meritaţi soarta.

  4. Primaria gilau: o institutie in care domina incompetenta si mita.La serviciul urbanism TRIF CLAUDIU(un om de o aroganta rar intalnita) a adunat de-a lungul timpului numeroase atentii in bani si sper sa reusesc sa adun cativa dintre oamenii care au dat mita obligati fiind, si ar fi dispusi sa depuna marturie la dna.
    lucrarile de investitii care se fac in comuna se lasa si acestea cu comisioane si spaga.Angajatii sunt vechii comunisti care au tot interesul ca lucrurile sa nu mearga bine pentru au foarte mult de profitat de pe urma acestui lucru

  5. In afara de dansuri populare si festivaluri de care nu a auzit nimenicu ce se mai lauda conducerea primariei din Gilau? Vedeti ce a realizat cu echipa Hayashi Floresti dnul prof. Harta Cristian la Turneul din Parma! Din doua echipe pe care le-a avut una a castigat locul 1 din 8 echipe si cealalta echipa locul 2. Voi marii sportivi ai Gilaului impreuna cu „Agramita Dandanache” cel cu semnatura „de primar” nu ati fost in stare sa intretineti nici vestiarul de la terenul de fotbal pentru care acelasi profesor mai sus mentionat a muncit de a facut bataturi in palma cu unii parinti.Cum v-ati asternut asa dormiti, in jeg cu „jegosi” imorali.

  6. Am auzit ca s-au luat bani frumosi pe decontul devizului de proiectare si constructie al vestiarului de la terenul de fotbal. Oare in buzunarele cui au intrat banii? Poate ne raspunde cineva. Ca la primaria Gilau cand intri te asteapta lozinca ” Nimeni nu este mai presus de lege” si cand iesi poti continua in afara de Primar, Viceprimar, Inginera de la Camera Agricola……si poti continua cu functii pana la nivel de portar.

  7. CRED CA TOATE COMENTARIILE SUNT DIN PARTEA PDLISTILOR PE CARE-I DOARE FAPTUL CA PRIMARUL NOSTRU,, DUMITRU SFARLEA” A FOST DECLARAT CEL MAI BUN PRIMAR AL ANULUI, CU CELE MAI MULTE PROIECTE EUROPENE APROBATE…ASTA NU AR TREBUI DECAT SA FIE O MARE BUCURIE PENTRU LOCUITORII GILAULUI CARE-L SPRIJINA SI IN ACEST MANDAT!

    SUCCES DOMNULE PRIMAR, DUMITRU SFARLEA!

  8. cel mai timpit si mincinos primar PE CARE L-AM CUNOSCUT VREODATA!!!De ani de zile ne minteste ca asfalteaza drumurile adica strazile comunei si nici poveste de asa ceva.Singura strada asfaltata este Str.Morii ,dar si acesta a fost facut de frica tiganilor.Este un mincinos cu ,,M”mare!!!Imi pare rau ca l-am ales.

  9. E deștept primarul
    ,are doctorat sigur a plagiat ca nu știe bine sa scrie ,îi place la primărie ca se poate ocupa mai bine de proiectul lui PENSIUNEA

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.