Vineri, 18 decembrie, dimineaţă, Olga Aştilean, o turdeancă în vârstă de 34 de ani, aşteaptă pe holurile I.M.L. Cluj, împreună cu soţul ei, pentru a fi consultată de către medicii legişti. Povesteşte că în urmă cu o zi, pe la ora amiezii, a primit o bătaie cruntă de la unchiul său, chiar în propria-i casă, după ce acesta venise la ei, beat şi pus, ca-ntotdeauna, pe făcut scandal.

 

Incidentul a avut loc pe strada Cetatea Romană din municipiul Turda, acolo unde femeia, însărcinată în 12 săptămâni, locuieşte împreună cu  soţul ei şi cu mătuşa sa, o femeie în vârstă şi bolnavă. Povesteşte că de la mătuşa ei a şi cumpărat casa respectivă, angajându-se totodată şi să aibă grijă de vârstnică, până la moarte. Arată însă că unchiul său – despre care mărturiseşte că este un alcoolic notoriu – vine mereu în casa celor trei, pus pe harţă. Ba, mai mult, cu câteva luni în urmă a şi sustras, din curte, mai multe lucruri ale unor constructori care munciseră la reparaţia casei. „Joi, pe la ora amiezii a venit – vezi, doamne, în vizită la mama lui – şi s-a legat iarăşi de mine. Eu l-am certat pentru că a înstrăinat acele lucruri, care nici măcar nu erau ale mele, la care reacţia lui a fost complet deplasată: a început să mă lovească, tare, cu pumnii, peste faţă şi corp, fără să-i pese că sunt însărcinată”, povesteşte, supărată-foc, femeia. Declară apoi că, imediat după incident s-a prezentat la Unitatea pentru Primirea Urgenţelor din Cluj-Napoca, de unde medicii, după ce i-au acordat primul ajutor, au trimis-o la Clinica O.R.L. Acolo, s-a constat constatat că de pe urma loviturilor încasate de la unchiul său a rămas o surzenie, parţială, la una dintre urechi. Însă, în acel moment a apărut şi un necaz major: fiind însărcinată, medicii i-au interzis cu desăvârşire să ia medicamente, acestea putând să-i pună în pericol sarcina , pe lângă loviturile încasate, în urmă cu o zi, de la bărbat. În continuare, Olga Aştilean s-a prezentat la Poliţia din Turda, iar oamenii legii au sfătuit-o să se prezinte la I.M.L. Cluj, pentru eliberarea unui certificat medico-legal. „În vară, când m-a furat, poliţiştii m-au sfătuit să mă împac cu unchiul, şi să ne rezolvăm treburile între noi, ca-ntre rude, iar acum au refuzat până şi să-mi ia o declaraţie de pe urma a ce s-a întâmplat ieri la amiază. Iar dacă soţul îl bătea pe individ, atunci  precis poliţia îl amenda pe bărbatu-meu pentru gestul său – sau poate chiar mai rău. Cât despre unchiul meu, chiar dacă este un hoţ şi un pericol public, văd că autorităţile nu-i fac nimic”, tună şi fulgeră, în continuare, femeia. Pe de altă parte, Olga Aştilean mărturiseşte că se află într-o cumplită dilemă: nu ştire cum să facă să-l îndepărteze pe unchi, fiindcă mama acestuia – cea pe care o îngrijeşte – se întristează când vede în ce hal a ajuns fiul ei şi-i roagă tot timpul să fie clemenţi cu el. ”De aici, mergem direct la medicul ginecolog şi la un ecograf, să vedem în ce măsură mi-a fost afectată sarcina de loviturile bărbatului, iar abia după aceea  vom hotărî ce vom face mai departe”, a mărturist femeia în vârstă de 34 de ani, prăsind, la braţ cu soţul ei,  sediul I.M.L. Cluj.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.