Greva de avertisment la care au participat funcţionari din întreaga ţară s-a încheiat, iar membrii Sindicatului Naţional al Funcţionarilor Publici au început un miting în faţa Guvernului, cerând salarii mai mari cu 50 la sută şi asigurarea protecţiei juridice pentru cei din instituţii de control.

Greva la care au participat peste 100.000 de funcţionarii publici din direcţii de finanţare, trezorerii, vămi, case de pensii, direcţii de statistică, primării, consilii judeţene şi direcţii pentru asistenţă socială şi protecţia copilului din toată ţara a început în jurul orei 8.00.
 
Preşedintele Alianţei Sed Lex, Vasile Marica, a declarat, joi, că funcţionarii publici pe care-i reprezintă, şi care au intrat într-o grevă de avertisment de două ore, speră ca la negocierile de vineri cu premierul Tăriceanu să se găsească soluţii pentru salarii echitabile în sistemul bugetar. "Aşteptăm negocierile de vineri dintre liderii confederaţiilor sindicale şi premierul Tăriceanu, unde sperăm să se găsească soluţii pentru o salarizare echitabilă în sistemul bugetar", a declarat Marica pentru MEDIAFAX.
Acesta a adăugat că dacă nu vor fi mulţumiţi de rezultatele discuţiilor de vineri, sindicaliştii vor merge până la capăt şi vor declanşa, joia viitoare, grevă generală pe termen nelimitat. Vasile Marica declarase, anterior, că funcţionarii publici afiliaţi la organizaţia sindicală cer majorarea salariilor cu 50 la sută de la 1 ianuarie 2009, însă diferenţiat, în funcţie de veniturile actuale ale acestora. Astfel, majorarea să fie mai substanţială pentru categoriile de salariaţi cu venituri sub 800 de lei net şi mai mică pentru cei care depăşesc un câştig de 1.500 de lei net.
"Greva reprezintă singura soluţie pentru a crea echitate socială la nivelul întregului sistem bugetar", a spus preşedintele Alianţei Sed Lex. De asemenea, preşedintele Sindicatului Naţional al Funcţionarilor Publici din Instituţiile de Control, Sebastian Oprescu, declara că în urma discuţiilor de luni cu reprezentanţii Ministerului Economiei şi Finanţelor (MEF) nu s-a ajuns la niciun rezultat privind cererea lor de majorare a salariilor cu 50 la sută, astfel că joi intră în grevă de avertisment între orele 8.00 şi 10.00, iar între 10.00 şi 13.00 pichetează sediul Guvernului. "Numai apariţia actelor normative care să reglementeze protecţia funcţionarilor publici din instituţiile de control şi o lege unică de salarizare a bugetarilor ar putea opri protestele noastre. Reprezentanţii Ministerului Finanţelor nu au avut mandat, la întâlnirea de luni, pentru a oferi o anume creştere salarială, astfel încât va continua discuţia marţi", a precizat liderul sindical. Vicepreşedintele Sindicatului "Forum", Dumitru Gherdan, a declarat că aproximativ 200 de angajaţi din Primăria Capitalei participă la greva de avertisment a funcţionarilor publici. Potrivit lui Dumitru Gherdan, pe durata grevei de avertisment aceştia vor opri activitatea, însă birourile nu vor fi închise. Printre cei aproximativ 200 de funcţionari publici sunt angajaţi ai departamentelor Investiţii, Utilităţi publice, Evidenţa proprietăţii, Financiar, Inspecţie şi Registratură.
"Având în vedere că la Primăria Capitalei sunt şi angajaţi care nu participă la greva de avertisment, aceştia îşi vor desfăşura activitatea în condiţii normale", a mai spus Dumitru Gherdan.
 
Vicepreşedintele sindicatului a explicat că salariaţii care au semnat pentru participarea la grevă se vor aduna la ora 8.00 în holul de la parterul instituţie, intrarea principală, şi se vor abţine "de la orice faptă de natură să stânjenească activitatea celorlalţi salariaţi sau a publicului". Preşedintele Institutului Naţional de Administraţie (INA), Dragoş Dincă, le-a cere, miercuri, funcţionarilor publici "să nu intre într-o grevă inutilă şi ilegală, care are în spate revendicări nerealiste".
"Nu vă puneţi singuri la zid intrând într-o grevă inutilă şi ilegală, ce are în spate revendicări nerealiste. O grevă a funcţionarilor publici, mai ales a celor care lucrează în servicii vitale, ar duce la un blocaj în societate şi la nemulţumiri ale cetăţenilor", a spus Dragoş Dincă. "Nu faceţi pe placul unor lideri ai unor sindicate ce vă reprezintă doar în mică măsură, lideri implicaţi în jocuri politice", a adăugat acesta.
Preşedintele INA apreciază drept nerealistă o creştere de salariu cu 50 la sută în orice domeniu de activitate. O astfel de creştere ar fi justificată în condiţiile în care şi calitatea serviciilor şi performanţa ar creşte în aceeaşi măsură. El a recunoscut, totodată, că sunt mulţi funcţionari, în special cei tineri, care au venituri modeste.
Şi Federaţia Naţională a Sindicatelor din Administraţie (FNSA) a trimis o scrisoare premierului Călin Popescu Tăriceanu, preşedinţilor Camerei Deputaţilor şi Senatului, Bogdan Olteanu şi Nicolae Văcăroiu, în care cere majorarea salariilor pentru toate categoriile de bugetari. "În caz contrar, considerăm că organele de decizie ale statului instituie un regim discriminatoriu între diferitele categorii de bugetari, contrar prevederilor constituţionale, obligându-ne, astfel, să acţionăm în consecinţă, prin toate mijloacele sindicale de care dispunem", preciza FNSA.
Federaţia Naţională a Sindicatelor TESA din Unităţile Sanitare şi Balneare din România a ameninţat cu proteste la începutul lunii viitoare, dacă solicitările privind creşterea salariilor personalului tehnic economic administrativ şi auxiliar cu 60 la sută, de la 1 noiembrie, nu le vor fi soluţionate.
De asemenea, Federaţia Sanitas cere o majorare salarială de "50, 60 la sută" pentru personalul medico-sanitar, de specialitate, auxiliar, tehnic şi administrativ din domeniul sănătăţii, urmând să se întâlnească marţi cu ministrul Sănătăţii, Eugen Nicolăescu, pentru a discuta pe această temă.
Colegiul Medicilor din Romania (CMR) a anunţat, duminică, că va solicita creşterea salariilor medicilor dacă măsura măririi salariilor profesorilor, a funcţionarilor publici şi a altor categorii sociale va fi aplicată.
Premierul Călin Popescu-Tăriceanu i-a informat pe miniştri, la începutul şedinţei de miercuri a Guvernului, despre modul în care majorările salariale ar putea afecta economia şi a lansat un apel la responsabilitate, amintind că va discuta pe această temă şi cu liderii sindicali.
Premierul i-a chemat pe reprezentanţii celor patru confederaţii sindicale la o întâlnire programată pentru vineri, la Palatul Victoria, în care să fie discutată problema majorării salariale în sistemul bugetar.
 
Premierul Călin Popescu Tăriceanu a declarat, luni, că majoarea salariilor pentru toţi bugetarii la nivelul solicitat ar necesita cheltuieli bugetare totale de 10 miliarde de euro, care ar putea fi acoperite doar prin aplicarea unui impozit suplimentar de 2.000 euro pentru fiecare dintre cei cinci milioane de salariaţi.
Camera Deputaţilor a aprobat marţea trecută, în unanimitate, o ordonanţă care prevede creşterea cu 50 la sută a salariilor personalului din învăţământ. Camera este for decizional în privinţa acestui act normativ.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.