Sindicatul Solidaritatea Sanitară a anunţat că, luni, va organiza o „grevă românească” de avertisment prin pichetarea mai multor spitale ca formă de protest pentru susţinerea revendicărilor legate de sporuri. Protestul va avea loc în acelaşi timp cu greva anunţată de Federaţia Sanitas.

„Solidaritatea Sanitară se alătură formelor legale de protest pentru susţinerea revendicărilor comune. (…) În acest sens, în data de 7 mai 2018 Federaţia „Solidaritatea Sanitară” va organiza, timp de două ore, o „grevă românească” de avertisment (pichetarea spitalelor cu oamenii veniţi de acasă, echipaţi în ţinutele de protest, şi greva japoneză din partea salariaţilor aflaţi la serviciu) ca formă de protest pentru susţinerea revendicărilor organizaţiei aşa cum au fost formulate, concomitent cu greva de avertisment anunţată de Federaţia Sanitas”, reiese dintr-un comunicat de presă transmis de Sindicatul Solidaritatea Sanitară

Potrivit sursei citate, Federaţia „Solidaritatea Sanitară” continuă strângerea semnăturilor pentru grevă, până în acest moment exprimându-şi acordul pentru declanşarea ei peste 23% din cei care fac parte din sindicat.

„Acţiunile Federaţiei „Solidaritatea Sanitară” se desfăşoară în cadrul protestului împotriva „creşterilor salariale” care scad veniturile angajaţilor din sănătate, continuând formele de protest desfăşurate până acum. Una dintre revendicările esenţiale ale Federaţiei „Solidaritatea Sanitară” o reprezintă eliminarea „sancţiunilor pentru asigurarea continuităţii asistenţei medicale” pe care o constituie includerea în limita de 30% a sporurilor pentru gardă şi a celor pentru activitatea desfăşurată în zilele nelucrătoare, cea eficientă soluţie constituind-o eliminarea acestei limite”, se mai arată în comunicatul sindicatului.

Federaţia Sanitas a anunţat că, luni, va avea loc o grevă de avertisment, urmând ca pe 11 mai angajaţii din sănătate să declanşeze greva generală.

Potrivit calendarului propus de sindicat, greva de avertisment va avea loc luni, între orele 09.00-11.00, iar pe data de 11 mai, angajaţii din sănătate şi din asistenţă socială vor intra în grevă generală.

Sanitas reiterează faptul că organizaţia rămâne deschisă la dialog, în condiţiile în care partea guvernamentală oferă soluţii consistente pentru rezolvarea problemelor generate în Sănătate şi Asistenţă socială prin aplicarea noii legi a salarizări.

Premierul Viorica Dăncilă a precizat că sindicatele din Sănătate sunt chemate în data de 8 mai la discuţii cu premierul şi miniştrii Muncii, Sănătăţii şi de Finanţe, legat de nemulţumirile acestora privind sporurile.

Sindicaliştii susţin că sunt scăderi salariale în domeniu cuprinse între 500 şi 1.100 de lei.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.