„Guță”, Senatorul Peturilor de Timișoreana. USR Cluj ni-l propune pe Mihai Goțiu ca senator! Priviți poza ca să țineți minte ce votați!

999

Mihai Goțiu (imagine preluată de pe blogul jurnalistului Mihai Ghilezan) este propunerea USR Cluj pentru Senatul României. În civilie, lui Mihai Goțiu i se mai spune și „Guță”. Pe bune!

Această propunere este rodul votului democratic al membrilor USR Cluj, ei l-au ales într-o seară să fie locul 1 pe liste, așa că putem lesne să presupunem că Goțiu are girul majorității membrilor USR Cluj, scrie ziardecluj.ro.

Înseamnă, pe cale de consecință, că membrii și susținătorii USR Cluj sunt de acord să susțină un om plătit din ONG-ul SAR (Societatea Academică din România), la rândul său finanțat ani buni de Soros prin CEE Trust.

Un om care a trăit în ultimii ani cu aer, că joburi concrete nu a avut. Sau cu finanțări la negru, după părerea jurnalistului Marius Ghilezan care spunea acum 2 ani pe acest subiect:

 „De exemplu – zice Mihai Goțiu: “Am primit o bursă de la Milena Jesenska”. Deci să înțelegem că toată activitatea lui anti-Roșia Montană a fost finantată în 2007 – 2014 de o bursă de 7500 de euro primită în ianuarie 2014? Nu e clar. Mai zice colegul poet, recent transferat în minunata “Romanie curată,” dar cu unghiile nefăcute: “am mai primit venituri din vânzarea cărtii anti-Roșia Montană”. Doar că omite să spună că a fost publicată în 2013, iar cea mai mare parte a drepturile de autor le primește în 2014. Adică la vreo 6-7 ani după ce a început Campania anti-Roșia Montană. Evident, ceva nu se “leagă”. Cine e prostul să muncească azi, că să-și ia banii peste șase-șapte ani?

Activiștii lui pot crede orice bazaconie.  Mie insă îmi este foarte greu să cred că un asemenea nivel de cheltuieli, atâta trudă și grea obsesie pe un subiect vin pe burta goală. Pentru mine Mihai Gotiu rămane un activist, cel mai probabil finanțat din surse nedeclarate sau chiar la negru”.

Votați Goțiu Mihai Remus de la USR Cluj, plătit de Soros, votați-l la Senat să reprezinte Clujul! Și ca să nu uitați cine e, mai priviți o dată fotografia! 

screen_shot_2016-12-01_at_11-37-45_0

screen_shot_2016-12-01_at_11-36-35_0

nicusordansoros_0

Sursa: ziardecluj.ro

2 COMENTARII

LĂSAȚI UN MESAJ