Modificările rezultă dintr-un proiect de ordonanţă de urgenţă obţinut de MEDIAFAX şi care schimbă, în forma actuală, întregul sistem actual al taxelor judiciare de timbru.

Contactată de MEDIAFAX, Mădălina Nedelcu, avocat în cadrul Departamentului de litigii si executări silite al casei de avocatură Boştină şi Asociaţii, a explicat că, potrivit acestei forme a ordonanţei, printre principalele aspecte de noutate cuprinse în proiect sunt eliminarea timbrului judiciar şi actualizarea cuantumului sumelor care se vor achita cu titlu de taxă de timbru. Astfel, în privinţa cererilor evaluabile în bani se constată o micşorare a cuantumului fix al taxelor, dar o majorare a cuantumului procentului aplicabil valorii cererii de chemare în judecată, precum şi o majorare semnificativă a unor taxe de timbru.

De exemplu, suma de plată va creşte de la 4 lei, în prezent, la 100 de lei pentru taxele privind cererile de recuzare în materie civilă, de la 39 lei la 200 lei pentru cererea de divorţ (întemeiată pe dispoziţiile articolului 373, lit a din Codul de procedura civilă), respectiv 100 lei (pentru cererea de divorţ întemeiată pe dispoziţiile art. 373, lit. b) si c), de la 39 lei la 100 lei pentru acţiunile formulate în domeniul dreptului de autor şi de inventator şi de la 10 lei la 50 lei pentru cererile de suspendare a executării silite.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.