„Actul normativ introduce dispoziţii, la nivelul normelor metodologice, care să permită gestionarea eficientă a plafoanelor de garantare reutilizate în cadrul programului „Prima Casă„. Pentru anul 2013 se suplimentează plafonul garanţiilor care pot fi emise potrivit art. 1, alin. (3), din OUG nr. 60/2009, cu 1 miliard RON, din care 300 milioane RON sunt destinate pentru achiziţie locuinţelor construite de ANL, în scopul valorificării stocului de locuinţe existent, iar garanţiile se vor acorda şi se vor plăti numai în monedă naţională”, se arată într-un comunicat transmis de Biroul de presă al Guvernului.

Hotărârea modifică şi completează Anexele nr. 1 şi nr. 2 ale HG nr. 717/2009 privind aprobarea normelor de implementare a programului „Prima Casă„. Premierul Victor Ponta a anunţat luni că Guvernul a ajuns la un acord cu partenerii internaţionali privind rectificarea bugetară, urmând să aibă loc o creştere a plafonului de garanţii pentru o serie de programe, precum „Prima Casă”.

sursa: Agerpres

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.