Hackerii ruși s-ar afla la originea unui atac informatic împotriva agenției oficiale de presă a Qatarului survenit la sfârșitul lunii mai, care a reaprins tensiunile în regiune, a relatat luni televiziunea americană CNN, informează Agerpres.

CNN citează ca surse anchetatori americani, după izolarea diplomatică a acestui mic stat din Golf de către mai mulți vecini ai săi în ultimele zile. Potrivit anchetatorilor, scopul Moscovei era, cu această piratare, să provoace divizări între SUA și aliații lor.

Anchetatori ai FBI ajută Qatarul să afle originea acestui presupus atac de piraterie împotriva agenției de presă QNA de acum două săptămâni.

Autoritățile qatareze au afirmat că au fost victimele unor ”hackeri” care au publicat pe site-ul agenției declarații false atribuite emirului, șeicului Tamim ben Hamad Al-Thani.

Controversatele declarații rupeau cu consensul regional pe mai multe teme sensibile, îndeosebi despre Iran, considerat drept un aliat strategic. Ele conțineau comentarii negative despre relațiile dintre administrația Trump și Qatar, care este totuși un aliat apropiat al SUA.

Marți, președintele american Donald Trump și-a manifestat un sprijin tacit față de izolarea Qatarului de către țările din regiune, sugerând că micul stat din Golf finanțează grupări teroriste.

AFP amintește că Arabia Saudită și mai mulți aliați ai săi, inclusiv Egipt, au rupt luni relațiile cu Qatarul, pe care îl acuză că susține ”terorismul”, provocând o criză diplomatică majoră în Orientul Mijlociu.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.