Umerașe cu haine groase sunt agățate, zilele acestea, de poarta Bisericii Unitariene din Cluj, aflată în centrul orașului, de oameni care vor să le doneze pentru cei care au nevoie de îmbrăcăminte în aceste zile geroase.

Ideea i-a venit preotului paroh Norbert Racz de pe internet și a fost pusă în practică cu ajutorul comunității unitariene, însă oricine poate să ofere hainele groase de care nu mai are nevoie.

Preotul a precizat că acțiunea a fost demarată la începutul săptămânii. Racz a subliniat că a observat cu bucurie că, de atunci, tot apar alte haine pe gardul bisericii.

‘Practic am văzut ideea pe internet. Nu ne putem mândri că am fost noi primii care am făcut asta, au fost alții în lume care au derulat programul, care există în mai multe orașe din Europa. Dar ne-am gândit, dat fiind gerul din aceste zile, să începem și la Cluj o asemenea acțiune. Așa că ne-am gândit că este o idee care este atât de ușor de implementat și în același timp eficientă pentru a ajuta (…)’, a spus Norbert Racz.

Acesta a precizat că, dat fiind faptul că oamenii s-au mobilizat, doresc să prelungească acțiunea până la primăvară.

‘Sunt haine acolo, pe gardul bisericii, și se schimbă. Se schimbă tot timpul. Oamenii vin, iau haine și vin alții care aduc’, a mai spus preotul paroh.

Biserica a oferit joi și o masă caldă pentru oamenii care stau pe străzi, potențialii beneficiari fiind anunțați printr-un afiș. Câteva zeci de persoane au primit mâncare caldă și au fost primiți să se odihnească, la căldură, în biserică, lucru care va fi repetat zilele următoare.

‘Azi, au fost vreo 35 de persoane și le-am spus să se anunțe între ei că pot veni. Dorim să mai facem programe din acestea, și acum, și în timpul anului. Cantina, dacă pot să îi spun așa, va fi deschisă și zilele următoare’, a afirmat preotul de la Parohia Unitariană din Cluj.

 

Sursa Agerpres.ro

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.