Harta datornicilor. Bogații nu-și plătesc rata la credite

299

Valoarea creditelor restante la bănci s-a redus cu aproape patru miliarde de lei, de la 13,2 miliarde în aprilie 2017, la 9,441 în aprilie 2018, potrivit celor mai recente date ale BNR. Dacă raportăm sumele restante la valoarea creditelor acordate, observăm că restanţele nu depăşesc 4% din împrumuturi, însă aceasta este situaţia la nivel naţional. Există însă şi judeţe rău-platnice, unde sumele restante sar cu mult peste media naţională, şi judeţe unde acestea coboară la jumătate comparativ cu restul ţării.

 

Deşi ca sumă absolută, Bucureştiul are cea mai mare restanţă la plata creditelor contractate de populaţie şi de firme la bănci, există patru judeţe unde raportul sumelor restante în valoarea împrumuturilor  acordate depăşeşte 6,5%, iar Capitala împreună cu judeţul Ilfov se află printre ele, scrie jurnalul.ro.

Cel mai rău-platnici sunt din Giurgiu, judeţ unde 10% din sumele împrumutate nu sunt achitate la timp şi au întârzieri mai mari de o lună. Însă au cu ce se lăuda și sibienii, cu o pondere a restanțelor de 8,89%, mehedinţenii cu 7,45%  şi locuitorii din judeţul Vâlcea cu 6,6%.

La polul opus, cei mai serioşi români sunt clienţii băncilor din Călăraşi, care au restanţe ce reprezintă numai 1,89% din împrumuturile totale acordate în judeţ. Sunt urmaţi îndeaproape  de arădeni (1,94%) şi de locuitorii din Alba (2%) şi Cluj (2,11%).

Restanțele totale ale bucureștenilor şi ilfovenilor se cifrau, în luna aprilie  a acestui an, la aproape 3,857miliarde de lei, însă această sumă uriaşă reprezintă numai 3,5% din totalitatea creditelor acordate de bănci, care se cifreză la peste 98 de miliarde de lei.

693.440 de persoane aveau restanţe la bănci mai mari de 30 de zile în aprilie 2018. Numărul este cu 24.758 mai mare decât în aprilie 2017, însă sumele restante sunt mai mici.

Cele mai mici credite restante, ca sumă absolută, se înregistrează în județele Călăraşi (21,1 milioane de lei) şi Covasna  (22 milioane de lei), însă aici sunt şi cele mai puţine împrumuturi acordate.

 

Deşi sunt vecini şi au venituri salariale apropiate, locuitorii din judeţul Călăraşi sunt mult mai atenţi cu plata ratelor decât cei din Giurgiu

 

Tabel 

Judeţ     Valoare (mil. lei)

Alba       71,4

Arad      73,3

Argeş    186,5

Bacău    89,2

Bihor     266,6

Bistriţa-Năsăud 127,5

Botoşani              37,2

Braşov  459,1

Brăila     98,8

Buzău    97,9

Caraş-Severin    34,8

Călăraşi                 21,1

Cluj        268,8

Constanţa           317,7

Covasna               22,1

Dâmboviţa          62,3

Dolj        181,5

Galaţi    186,9

Giurgiu                 90,4       

Gorj       50,4

Harghita               51,4

Hunedoara         81,8

Ialomiţa                54,5

Iaşi         244

Ilfov +Bucureşti                                3.856,3

Maramureş        202

Mehedinţi          86,10    

Mureş   224,4

Neamţ  110

Olt          46,6

Prahova               325,9

Satu Mare           151,7

Sălaj       32,1

Sibiu      465,2    

Suceava               89,9

Teleorman          54,6

Timiş      307,7

Tulcea   59,7

Vaslui    71,5

Vâlcea  157,7    

Vrancea               44,2

Legenda: Valoare restanţe ( milioane lei)

cu roşu- judeţe unde sumele restante raportate la creditele acordate  sunt cu minim un procent peste media naţională

cu galben- judeţe unde restanţele sunt în coridorul plus minus un punct procentual în jurul mediei naţionale

cu verde- judeţe unde restanţele sunt  cu minim un punct sub media naţională

Tabel 1

Top cinci judeţe cu cele mai mari restante raportate la împrumuturi

Nume   Procent                Valoare credite (mil. lei)                Valoare restanţe (mil. lei)

Giurgiu 10,7        848,6     90,4

Sibiu      8,89.      5.228,9                  465,2

Mehedinţi           7,45        1.156,5                  86,10

Vâlcea   6,6          2.383,3                  157,7

Maramureş        5,88        3.442,5                  202

Tabel 2

Top cinci judeţe cu cele mai mici restanţe raportate la împrumuturi

Nume   Procent                Valoare credite (mil lei)                 Valoare restanţe (mil lei)

Călăraşi 1,89                        1.111,8                                                                  21,1

Arad      1,94                        3.787,1                                                                  73,3

Alba       2                              3.415,4                                                                  71,4

Cluj        2,11                        12.723,8                                                               268,8

Olt          2,13                        2.233,8                                                                  47,6