Întâlnirea, după o zi de la un prânz Clinton-Obama, a avut loc la Observatorul Naval din Washington, reşedinţa oficială a numărului doi al Executivului.

Meniul a cuprins ouă-jumări, roşii coapte, avocado, curcan şi pâine integrală prăjită, potrivit unui oficial din cadrul Biroului vicepreşedintelui, care a refuzat să ofere amănunte despre conţinutul conversaţiei celor doi.

Hillary Clinton, care a părăsit şefia diplomaţiei americane la 1 februarie, a dejunat luni la Casa Albă cu Obama, o întâlnire plasată sub semnul „prieteniei”, potrivit lui Josh Earnest, un adjunct al purtătorului de cuvânt al Casei Albe.

Şi el a păstrat tăcerea asupra subiectelor abordate de cei doi foşti rivali în alegerile primare democrate pentru preşedinţie din 2008.

Însă toată lumea se gândeşte la alegerile din 2016, în contextul în care Constituţia americană limitează la două numărul de mandate prezidenţiale.

Va candida Clinton, înfrântă în 2008, pentru o nouă învestitură din partea partidului? Sondajele actuale îi sunt favorabile, iar grupuri de susţinere a unei eventuale candidaturi s-au format deja, deşi ea nu şi-a dezvăluit încă intenţiile.

Biden a lăsat şi el deschisă posibilitatea să candideze. El va avea vârsta de 73 de ani la momentul alegerilor prezidenţiale de la începutul lui noiembrie 2016, iar Clinton 69 de ani.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.