Purtătorul de cuvânt al PSD Cluj, Horia Nasra, care recent a fost ales consilier local municipal, este noul şef interimar al social-democraţilor clujeni, până la organizarea de alegeri în filială. Numirea acestuia a fost făcută de Comitetul Executiv Naţional al PSD, după o analiză a rezultatului alegerilor locale. Într-un interviu acordat Gazeta de Cluj, Horia Nasra a vorbit despre scopurile în ceea ce privește Partidul Social Democrat la nivel județean.

 

Gazeta de Cluj: Care îți sunt obiectivele în ceea ce privește PSD la nivel județean? Dar la nivel municipal?

Horia Nasra: Un nou proiect politic al PSD Cluj, mai apropiat nevoilor clujenilor, mai implicat în societate și de ce nu mai fresh. La nivel județean un rol extrem de important îl au primarii de municipii, comune, pentru experiența lor, care cu siguranță vor avea un cuvânt important de spus în strategia politică a PSD Cluj. De asemenea, ne-am propus ca în următoarea perioadă să susținem și organizațiile care de acum își propun să crească un candidat, cu o ofertă electorală serioasă pentru 2020.

La nivel de municipiu ne reorganizăm și vrem să prezentăm clujenilor încă din toamnă un proiect util comunității clujene, în zona de infrastructură. Trebuie din timp să prezentăm oferte politice, administrative concrete, nu doar din patru în patru ani înainte cu o lună de alegerile locale.

 

G.C.: De ce Remus Lăpușan este trecut încă pe liste?

H.N.: Domnul Remus Lăpușan este liderul de grup al consilierilor județeni din Consiliul Județean Cluj, un social-democrat cu multă experiență administrativă cât și politică. Am considerat că este necesară prezența domniei sale în birou din această perspectivă.

 

G.C.: De ce nu este trecută pe liste Lucia Suciu, primar al comunei Chinteni?

H.N.: Avem 33 de primari de municipii și comune în acest moment și vă asigur că vocea fiecăruia contează în deciziile PSD Cluj.

 

C.G.:  De ce nu este trecut Cornel Itu pe nicio listă PSD?

H.N.: Dl. Cornel Itu a obținut rezultate bune în colegiul său, alături de primarul Costan Morar și dl. Vasile Sălătioan și contez și pe experiența dumnealui, atât din perspectiva de parlamentar cât și din cea de fost consilier județean.

 

C.G.:  Care este procentajul pe care vă așteptați să îl obțineți la alegerile parlamentare? Dacă nu obțineți acel procentaj, demisionați?

H.N.: După alegerile locale am demisionat, mi-am asumat rezultatul prost la municipiu, chiar dacă eram doar președintele TSD Cluj-Napoca. În general nu fug de răspundere și nici de rezultat. Din păcate în România puțini politicieni înțeleg „instituția” demisiei. Nu suntem veșnici în politică și nici de neînlocuit

În acest moment nu pot să vă precizez un procent exact care ar însemna rețeta fericirii pentru PSD Cluj, însă cu siguranță în Cluj-Napoca trebuie să obținem un scor mult mai bun!

 

G.C.:   Cum intenționați să reconstruiți PSD până în toamnă? Cum vă gândiți să atrageți tineretul, oameni de afaceri etc.?

H.N.: Prin interacțiune directă cu clujenii, prin prezentarea noului proiect PSD Cluj, care înseamnă energia tinerilor și experiența seniorilor care au obținut încrederea clujenilor prin vot.

 

G.C.:  Cum intenționați să „reuniți” membrii PSD, având în vedere că aceștia v-au contestat?

H.N.: Așa cum am mai declarat sunt deschis dialogului cu o parte dintre colegii de partid și cu cei care nu fac parte din PSD. În orice familie mai există opinii diferite însă etapizat vom îmbunătăți comunicarea.

 

G.C.: Vă considerați sirian sau român?

H.N.: Moț, clujean, român.

Gazeta de Cluj

1 COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.