Primarul Horia Șulea anunță că se va majora tariful aferent serviciului de colectare a deșeurilor menajere. Potrivit declarațiilor primarului, în momentul de față sunt 36.500 persoane declarate în Florești, care produc aproximativ 1.750 tone de deșeuri lunar, adică circa 48 kg/persoană. 

“Dragii mei dragi,
Din păcate suntem în punctul în care taxa aferentă serviciului de colectare deșeuri menajere să fie mărită. La 15 lei / persoană fizică.
Probleme majore cu ridicarea deșeurilor nu sunt, operatorul își respectă graficul de ridicare, adică de două ori pe săptămână (absolut, mai sunt situații punctuale, sau datorate faptului că unii au preferat să își facă din punctul gospodăresc parcări și atunci, evident, sunt 3 tomberoane la 5 blocuri, tomberoane care, da, se umplu in 48 de ore….)
Motivele sunt simple și matematica nu minte. La nivelul comunei avem declarate aprox. 36500 persoane. Se produc la nivelul comunei aprox. 1750 tone lunar. Și avem un grad de colectare fiscală la nivel de persoane declarate de aprox. 80% (care însă așa cum veți vedea, ajunge la 50-55% raportat la nivelul celor care de fapt produc deșeu menajer!).
România produce 5,8 milioane de tone de deşeuri pe an, cu o medie de 272 de kilograme pe an pe cap de locuitor arată un studiu Waste Atlas, publicat de organizaţia D-Waste. Adică 22,6 kg deșeuri / lună / persoană.
La Florești avem 1750 tone lunar (1,75 milioane kg). Ceea ce, la cele 36500 persoane declarate, înseamnă 48 kg deșeuri / lună / persoană. Mai mult decât dublu față de media națională. Ceea ce înseamnă fie că la Florești nivelul de trai este teribil de mare (da, cantitatea de deșeu menajer produs e diret proporțională cu nivelul de trai), fie că s-au declarat doar aproximativ jumătate din persoanele fizice care de fapt
produc deșeuri menajere. Bineînțeles, plus faptul că, din păcate, colectarea selectivă este aproape inexistentă (3% la nivel național), la cele patru puncte speciale automatizate sau cu recompensă de colectare selectivă din Florești fiind aproape liniște deplină.
În ședința de miercuri, Consiliul Local va lua decizia finală.
În paralel căutăm alte soluții alternative, ancorate în realitate și care să se afle evident în cadrul legal. S-a început cu ajutorul administratorilor de blocuri identificarea celor care nu s-au declarat și impunerea lor din oficiu, chiar aplicarea de amenzi contravenționale. Din păcate nu toți administratorii de blocuri trec pe listele cu proprietarii și numărul persoanelor. Conform noii legislații vor fi nevoiți sa treacă numărul persoanelor și vom reuși identificarea a cât mai multor persoane care nu s-au declarat. La persoanele juridice se confruntă bonurile și se refac declarațiile din oficiu conform realității.
Jos pălăria în fața tututor celor care s-au declarat și au plătit serviciul de salubritate! Cei care încă nu și l-au plătit sper ca în perioada următoare să o facă. Iar cei care nu s-au declarat sunt ferm convins că, atotștiutori și fini cunoscători ai oricărui domeniu, dețin soluții la aspectele de mai sus și le expun cu nemiluita.
Oricum, această taxă poate să scadă pe viitor dacă se acoperă cheltuielile, întrucât, potrivit legislației, nu e permis ca în contul aferent taxei să fie sume cu plus, ci e permisă doar acoperirea cheltuielilor. Depinde doar de civismul floreștenilor. Civism real nu vorbe-n vânt!“, arata primarul Sulea

“Legat de toate calculele cu proiectii pe 10 ani de acu inainte va invit la un exercitiu de gandire…si de matematica……..dupa cum prea bine stiti (ma refer la cei ce platesc! ca vad ca multi discuta ca e muuult dar de fapt habar nu au cum s eplateste si cand !) taxa se plateste o data la sase luni. Dupa cum prea bine stiti (ma refer la cei ce o si platesc!) se poate plati online, personal la ghiseu sau prin mandat postal. Deci, pana acum s-a platit cate 6,5 lei in ultimele 21 de luni ! Urmeaza sase luni cu 15 lei (poate!). Un calcul simplu ne da cate 8,38 lei lunar pe ultimele 27 de luni ! Asa ca, in vara anului viitor daca tragem linie vom putea eventual spune ca in ultimele 27 de luni (doi ani si un trimestru) in Floresti s-a platit 8,38 lei lunar ! O fi mult, o fi putin…..Acesta e pretul delasarii unora, indolentei altora si, pana la urma, acesta e pretul colectarii deseului menajer intr-o Romanie in care CMID-urile sunt deocamdata la stadiul de implmentare, iar colectarea selectiva aproape inexistenta!”, completează Horia Sulea.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.