Alex, un tânăr din Huedin – arătos, cu fizic atletic, în vârstă de 18 ani – așteaptă, gardat de tatăl său, pe coridoarele I.M.L.Cluj. Povestește că sâmbăta trecută, taman în miez de noapte, a fost atras în capcană și nevoit să se ridice direct din pat. A fost invitat la Hala de legume a orașului, de către un cunoscut pe care rânărul nu-l văzuse de ceva timp, proaspăt întors din străinătate, care ținea morțiș să-l vadă. Deși i s-a părut ciudată treaba, s-a prezentat la locul de întâlnire, unde a dat de amicul său – dar și de actualul iubit al fostei sale prietene – care i-a administrat o bătaie soră cu moartea.

Alex mărturisește – încurajat și de tatăl său, dornic să fie făcută publică toată tărășenia – că sâmbătă, 4 august, noaptea a fost sunat de un amic, plecat la muncă în Olanda. “Deși adormisem, amicul care muncește în Olanda m-a tot bâzâit să vin, să vin și mă așteaptă în hala de legume a orașului fiindcă are ceva important să-mi spună. Mi s-a părut ciudată această invitație, dar m-am îmbrăcat și m-am deplasat spre locul cu pricina. Acolo, spre marea mea uimire, am dat de “olandez” dar și de alți doi inși, cu care nu doream să mă întâlnesc: un băiat cu care nu mai vorbeam de o vreme și cu “Dubi”, actualul prieten al fostei mele iubite. Aveau la ei două sticle de bere – fiecare de doi litri – iar când l-am întrebat pe Cătălin, “olandezul”, ce treabă are cu mine a sărit “Dubi”, actualul iubit al “fostei”. Băut, pus pe ceartă și dornic să avem o discuție lămuritoare despre relația mea cu actuala lui iubită. I-am spus că vom vorbi când se va trezi din beție, la care el s-a apropiat nepermis de aproape de mine, așa că l-am îndepărtat puțin cu mâinile. Atunci el m-a atacat și mi-a ars, pe neașteptate, doi pumni în gură și unul în ochi. Am căzut, am dat cu capul de beton și mi-am pierdut cunoștința – spun martorii – pentru o jumătate de oră”. Intervine în discuție și tatăl său, îngrijorat la culme: “Între timp am observant că dispăruse bicicleta nepotului din fața ușii noastre, așa am luat-o după Alex să văd dacă nu-i cumva la el, dar mai degrabă am fost cuprins de o presimțire neagră. Și, când am ajuns la hală l-am găsit prăbușit la pământ, inconștient. L-am ridicat pe băiat, l-am stropit cu apă, l-am adus acasă și apoi, împreună cu poliția, am pornit să caut agresorul și pe cei care l-au atras în capcană. L-am găsit doar pe “olandez” și pe celălalt, fostul amic, dar pe agresor nu – fiindcă fugise. A doua zi l-am căutat pe acesta la bunicii lui, într-un sat vecin, ca să-mi dea numărul de telefon al părinților băiatului, ca să vorbesc cu aceștia – agresorul fiului meu fiind un minor de 17 ani – dar am aflat apoi că bătrânii au depus plângere pe numele meu pentru amenințare”.  Între timp tânărul este poftit în cabinet și se întoarce, rapid, cu un certificat în care medicii i-au recomandat între șase și șapte zile de îngrijiri medicale. Explică, mai departe, tatăl victimei: “După ce i-au făcut băiatului meu sâmbătă, nu-i mai iert și merg până-n pânzele albe împotriva lor, așa că sper din tot sufletul, ca la final, justiția să-și spună cuvântul”! Apoi, după ce-și încheie fraza salută, respectuos, iar cei doi părăsesc, în tăcere, sediul instituției medicale clujene.

“Referitor la caz – în care agresorul și victima se cunoșteau între ei – vă informăm că a fost întocmit dosar penal pentru lovire sau alte violențe. La această oră poliția face cercetări pentru clarificarea situației și tragerea la răspundere a agresorului”, a declarat pentru Gazeta de Cluj, Traian Morar, purtător de cuvânt al I.P.J.Cluj.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.