Magistrații de la ÎCCJ au decis astăzi că toate mitingurile și adunările publice trebuie declarate. Decizia vine după ce ÎCCJ a fost sesizată de Curtea de Apel din București, anunță Antena3. Astfel, cine protestează în fața oricărei instituții publice, nu numai a Guvernului, va fi sancționat.

Chiar și astăzi, protestatatarii #rezist au manifestat în stradă acuzând că sunt amendați de jandarmi la fiecare manifestație organizată. Ei susțin că nu încalcă nicio lege. Protestatarii acuză că deși depun cereri pentru a primi autorizație de protest și încearcă să se încadreze în prevederile legii, manifestațiile lor nu primesc niciodată aprobare.

În acest weekend, Cristian Dide cerea donații pe Facebook pentru a nu fi executat pentru amenzile care cumulează aproape 40.000 de lei.

2 COMENTARII

  1. L. 60/23.09.1991 Rep. privind organizarea şi desfăşurarea adunărilor publice
    „ART. 1
    (2) Adunările publice – mitinguri, demonstraţii, manifestaţii, competiţii sportive, procesiuni şi altele asemenea, ce urmează să se desfăşoare în pieţe, pe căile publice ori în alte locuri în aer liber, se pot organiza numai după declararea prealabilă prevăzută de prezenta lege.
    ART. 3
    Nu trebuie declarate în prealabil adunările publice al căror scop îl constituie manifestările cultural-artistice, sportive, religioase, comemorative, cele ocazionate de vizite oficiale, precum şi cele care se desfăşoară în exteriorul sau în incinta sediilor ori a imobilelor persoanelor juridice de interes public sau privat. În cazul în care organizatorii adunărilor publice nesupuse declarării prealabile deţin indicii sau date că desfăşurarea lor s-ar putea solda cu acte de dezordine ori că ar putea să ducă la manifestări violente, au obligaţia să solicite din timp primarilor, unităţilor de jandarmi competente teritorial şi poliţiei locale sprijin de specialitate.”
    Trebuie declarete prealabil, atat. Legea nu spune de autorizarea adunarilorpublice.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.