După recentele percheziţii efectuate de procurorii DNA Cluj la Agenţia Judeţeană pentru Ocuparea Forţei de Muncă Cluj încep să apară noi denunţuri şi dezvăluiri cu privire la directoul Daniel Don şi proiectele pe fonduri europene atrase de acesta. În prezent, Don este arestat preventiv pentru 30 de zile, după ce Tribunalul Cluj a admis, în 14 noiembrie, propunerea procurorilor DNA de a emite mandat pe numele său.

 

 

Şmenul prin cabinetul medical al cumnatului

Dibăcia cu care Daniel Don îşi atingea scopurile este remarcabilă. Acesta l-a declarat instabil psihic pe şoferul lui, folosindu-se de o adeverinţă eliberată de cumnatul său. Procurorii spun că în adeverinţă nu scria  în întregime numele „bolnavului”, ci doar o parte.

„ De asemenea, prezintă spre vedere şi depune la dosar o adeverinţă medicală, din care rezultă că M.M. suferă de o boală psihică, fiind sub tratament medicamentos, şi, ca atare, sigura probă care fundamentează, la acest moment, propunerea de arestare preventivă, este susţinută practic de această declaraţie a martorului M., prin intermediul căreia se susţine că inculpatul ar fi primit anumite sume de bani. Arată că într-adevăr cauza nu se află în procedura de cameră preliminară pentru a solicita înlăturarea unei probe obţinută nelegal, însă capacitatea unei persoane de a da declaraţii în calitate de martor, apoi de suspect şi inculpat, care ulterior să fundamenteze o suspiciune rezonabilă că inculpatul ar fi săvârşit infracţiunea de luare de mită, apreciază că trebuie analizată cu atenţie, urmând a fi avută în vedere la soluţionarea acestei propuneri.

La întrebarea judecătorului de drepturi şi libertăţi, inculpatul arată că persoana la care s-a făcut referire se numeşte M.M.M., însă toţi i se adresează cu numele de M., iar cumnatul său se numeşte M.I. şi are calitatea de medic de familie.

Avocatul ales al inculpatului arată că este o simplă coincidenţă, numitul M.I. fiind medicul de familie al inculpatului M..”

 

 DNA a găsit acasă la Don sume mari de bani

În urma percheziţiilor la locuinţa lui Daniel Don s-au găsit 75.000 de euro şi 105.000 lei. Don motivează că „această sumă nu reprezintă nicidecum mită primită de la experţii desemnaţi în proiectele pe fonduri europene derulate în cadrul AJOFM Cluj, ci un rulaj al unui card de credit al cărui titular este inculpatul, card deschis la BT, ataşat la cardul de salariu. (…)banii au rămas în acest cont până în octombrie 2015, când inculpatul i-a retras, susţinând că inculpatul a cumpărat cu suma de 120.000 euro echipamente medicale …, deţinând documente justificative în acest sens, suma de 25.000 euro convertind-o în lei, rezultând aşadar suma de 105.000 lei, rămânându-i şi suma de 75.000 euro, bani care au fost găsiţi la domiciliul inculpatului cu ocazia percheziţiei domiciliare.” Aparent, cu acei  bani Don intenţiona să cumpere aparatură medicală.

 

Mama şi cumnatul l-au împrumutat pentru a-şi lua casă

În declaraţia de avere a lui Don apare că în 2011 a încheiat două contracte de împrumut prin care el lua 40.000 de euro de la mama sa şi 80.000 de la cumnat.

Cu alte cuvinte, în noiembrie a luat împrumut 120.000 de euro nu pentru aparatură medicală ci pentru ca să îşi cumpere casă. Cam confuz, nu credeţi ?

„În legătură cu cea de-a doua susţinere, judecătorul constată că cele două contracte de împrumut (vol. 1 d.u.p. f. 172, 173), primul cu mama pentru 40.000 euro, al doilea cu cumnatul M.I. pentru 80.000 euro, au fost încheiate la data de 01.11.2011. În aceeaşi lună, potrivit contractului de vânzare-cumpărare autentificat aflat la filele 158-160 din acelaşi volum, inculpatul a achitat la 30.11.2011 suma de 120.000 euro drept primă tranşă pentru apartamentul pe care l-a achiziţionat prin act autentic în ianuarie 2012, apartament în care a avut loc şi percheziţia. Preţul total al acestuia a fost de 130.000 euro.”

 

”Zeus” i-a luat peste 100 000 de euro

În primăvara anului 2008, Daniel Don se asociază cu Diana Maria Miclea pentru a înfiinţa firma SC Zeus Services Group SRL. Fiecare dintre cei doi asociaţi aveau jumătate din părţile sociale. Firma a fost înfiinţată pentru a putea gestiona una din cele mai moderne şi ecologice spălătorii auto din Cluj:”Speed Wash”. Locaţia era stabilită în parcarea supermarketului Kaufland din Mănăştur.

Însă din cauză că Don era funcţionar public el nu avea voie să fie şi administrator la această firmă. Astfel că, după ce acesta a investit undeva la 100.000 de euro, Maria Miclea a preluat şi funcţia de administrator unic cu putere majoră de decizie.

După ce au apărut neînţelegeri între cei doi parteneri, Don a dorit să lichideze firma pentru a plăti datoriile şi a-şi recupera aportul. Miclea nu a fost de acord.

De asemenea, s-a invocat faptul că sumele de 105.000 lei şi 75.000 euro găsite la percheziţia imobiliară, reprezintă parte dintr-un împrumut pe care l-a obţinut de la mama şi cumnatul său în cursul lunii noiembrie 2011,  de 120.000 euro, pentru a cumpăra restul acţiunilor de la firma Zeus Services Group SRL, unde inculpatul ar fi fost asociat, însă, văzând că firma se îndrepta cu paşi rapizi spre faliment, nu a mai învestit banii în aceasta ci i-a depus la B. deoarece, potrivit contractelor de împrumut, trebuia să restituie banii doar în anul 2016. În luna octombrie inculpatul ar fi retras banii din bancă, din 20.000 euro ar fi cumpărat aparatură medicală, 25.000 euro ar fi schimbat în lei – echivalentul sumei de 105.000 lei găsită la percheziţie, rămânându-i şi restul de 75.000 euro, sumă găsită cu aceeaşi ocazie. În sprijinul afirmaţiilor a depus la dosar declaraţiile de avere şi de interese începând din anul 2012, în care este oglindit împrumutul de 120.000 euro şi extrase de pe portalul instanţelor în legătură cu procedura insolvenţei firmei Zeus Services Group SRL.

 

sediu ajofm

Don modifica contracte de muncă, ca „să iasă bani”

Daniel Don, şeful AJOFM, îşi angaja şoferul pe funcţii disponibile prin proiectele europene şi muşamaliza contractele de muncă.

În încheierea penală se arată faptul că unuia dintre funcţionarii ce lucrau pe proiectele cu fonduri europene, i s-a modificat data de pe contractul de muncă, pentru a se putea ponta mai multe ore de lucru.

„Suplimentar, pentru a avea o justă viziunea asupra întregii activităţi infracţionale şi a semnificaţiei  se subliniază faptul că toate persoanele implicate de Don Daniel în proiecte cunosc modul de organizare impus de acesta, în selectarea şi remunerarea experţilor. Angajaţii cu care a dezvoltat relaţii apropiate se preocupă în mod constant de luarea tuturor măsurilor necesare pentru a da o aparenţă de legalitate şi pentru a se asigura de eligibilitatea cheltuielilor cu resursa umană.

Astfel, în data de 18.08.2015, la cererea lui Don Daniel, *****şi *****modifică data încheierii contractului în ceea ce-l priveşte pe **** angajat iniţial începând cu luna mai 2015. Modificarea urmăreşte evitarea depăşirii plafonului de ore zilnic stabilit pentru fiecare expert fapt ce ar determina caracterul neeligibil al cheltuielii cu resursa umană.”, se arată în încheierea penală.

 

Don, generos cu apropiaţii

Daniel Don a avut grijă de apropiaţii săi. El a desemnat persoanele „ce merită sau care sunt capabile” să lucreze la proiectele europene accesate de AJOFM. Don nu a stat pe gânduri şi i-a angajat pe şoferul instituţiei şi pe logodnica sa ca experţi în majoritate proiectelor de acest tip.

„Inculpatul Don Daniel a desemnat ca experţi în cvasimajoritatea proiectelor pe inculpatul., în fapt şoferul său personal şi pe numita …, logodnica sa, fără a avea motivaţia expertizei şi competenţelor acestora şi fără ca aceştia să desfăşoare efectiv activităţi: proiectele  Combinatul social Câmpia-Turzii, Skills for Jobs, Funcţionarul electronic, Callcem şi ARO- Acces rapid la ocupare şi noul proiect Funcţionarul 2.0.”

 

Logodnica şi şoferul câştigau 9000 de lei lunar

Protejaţii  lui Don aveau venituri care au surprins-o până şi pe directoarea executivă adjunctă a AJOFM, Otillia Niste. Aceasta din urmă a precizat că veniturile încasate de cei doi erau prea mari. Este relevantă stupoarea directorului adjunctde la AJOFM care nu putea să priceapă cum suma de 9000 lei s-ar putea da lunar unui singur expert, ea înţelegând ba că toţi experţii de la un proiect pot primi 9000 lei lunar, ba că 9000 lei este suma pe care o primeşte un singur expert pentru toată perioada de implementare a proiectului.

Don a încercat să mascheze influenţa pe care o avea asupra numirii persoanelor ca experţi în anumite proiecte prin a delega atribuţia de desemnare altor persoane din AJOFM Cluj.

„La acestea se mai adaugă desemnarea pe post de experţi a unor persoane care nu au nicio legătură cu proiectele, de genul inculpatului Aurel Motioc – simplu şofer sau a logodnicei inculpatului, respectiv presupusele persoane desemnate pe criterii politice. Inculpatul susţine că a delegat atribuţiile de desemnare a experţilor altor persoane, dar ce interes ar putea avea acestea să îi desemneze experţi pe şoferul personal şi logodnica inculpatului?”,  se arată în încheierea penală.

 

Declaraţia de avere îl dă de gol

Oficial, Daniel Don a avut venituri anuale între 51.000 şi 64.000 lei. Potrivit DNA, acestea au fost mai mari: ”În calitate de director executiv al AJOFM, a pretins şi a primit, în mod repetat, sume de bani totalizând 884.045 lei, bani care provin din bugetele unor proiecte finanţate din fonduri europene, prin programele POSDRU şi FEAG. Întrucât potrivit prevederilor legale,  directorul Don Daniel nu poate fi remunerat în cadrul proiectelor, din probele administrate rezultă că acesta  pretindea o  parte din veniturile încasate de subordonaţii săi.”, au precizat procurorii DNA.

Amintim că Daniel Don s-a plâns într-un cadru oficial, cu ocazia unei şedinţe cu privire la proiectul european al Combinatului Social de la Câmpia Turzii, că el aduce milioane de euro prin proiecte europene şi nu poate fi remunerat în cadrul acestora.

Urmare a analizării declaraţiilor de avere completate de către Daniel Don în ultimii doi ani, procurorii au reţinut că funcţionarul public nu a declarat sumele identificate în conturile bancare la categoria activelor financiare.

În declaraţia de avere din 2015, Don a trecut un venit pe anul anterior de aprope 64.000 lei, iar în cea din 2014 a trecut venituri din salarii de peste 51.000 lei. În schimb, nu a trecut nimic la active financiare, ci doar datorii: una de 15.000 de euro către BRD scadendă în 2018 şi una de 120.000 de euro către trei persoane – Ioan Mureşan, Daniela Mureşan şi Doina Ana Don – scadentă anul viitor.

 

Legături până la Bistriţa-Năsăud

Şeful AJOFM Cluj le-ar fi cerut unor angajaţi care coordonau mai multe programe pe fonduri europene să cotizeze la un „fond comun”, din care o parte ar fi ajuns în propriul buzunar.În dosarul instrumentat de procurorii DNA apare şi numele unei instituţii din Bistriţa-Năsăud – Camera de Comerţ şi Industrie – care a avut calitatea de partener al AJOFM Cluj într-un proiect european.

„Începând din anul 2010, Don Daniel, director al Agenţiei Judeţene de Ocupare a Forţei de Muncă (AJOFM) Cluj, a participat în calitate de reprezentant al beneficiarului şi/sau al partenerului la implementarea mai multor proiecte finanţate prin programul operaţional POSDRU  în care instituţia publică  pe care o conduce a fost sau este implicată.

Astfel, au fost identificate mai multe proiecte derulate în această perioadă  în după cum urmează  :

“CALLCEM – Apelaţi centrul electronic de mediere a muncii”- POSDRU /82/5.1/S/54264,

“Funcţionarul electronic” – POSDRU/94/4.1/S/61424,

“Combinatul social Cîmpia-Turzii” (sprijin financiar prin FEAG – Fondul European pentru Ajustare la Globalizare),

“Skills for Jobs” POSDRU/160/2.1/S/141384 ,

“EuroHost- Joburi pentru tinerii ospitalieri” POSDRU 125/5.1/S/125308,

“Bancomate de joburi în mediul rural” – POSDRU 135/5.2/S/125308,

“Mobilitate şi inovare pentru ocupare – MOVE” – POSDRU 125/5.1/S/127182,

“STEPS –Strategii pentru tinerii profesionişti” – POSDRU 132/5.1/G/125263,

ARO-Acces Rapid la Ocupare – POSDRU/135/5.2/S/134193

”Funcţionarul electronic 2” – POSDRU /94/4.1./S/154631.

Proiectele se derulează cu implicarea AJOFM Cluj pe de o parte (fie în calitate de beneficiar, fie ca partener) precum şi a altor instituţii publice – AJOFM Alba, Camera de Comerţ şi Industrie Bistriţa Năsăud şi a Asociaţiei I România respectiv SC … SRL, acestea din urmă participând la elaborarea proiectelor şi ulterior la implementarea acestora,  după caz, ca beneficiari ori ca parteneri”, arată anchetatorii.

 

colectiv 1

Tragedia de la Clubul Colectiv, argument pentru încarcerarea lul Don

Printre numeroasele suspiciuni de luare de mită sau infracţiuni pe care Daniel Don le-ar fi săvârşit, procurorii au motivat în faţa instanţei de judecată, Tribunalul Cluj, că unul dintre motivele pentru care şeful AJOFM ar trebui să fie arestat îl constituie…  tragedia din Clubul Colectiv.

„În prezent, pericolul concret pentru ordinea publică este definit ca <o reacţie colectivă faţă de infracţiunea săvârşită care, prin rezonanţa ei, afectează echilibrul social firesc, creează o stare de indignare, de dezaprobare, de temere şi insecuritate socială, stimulează temerea că justiţia nu acţionează suficient de ferm împotriva unor manifestări infracţionale de accentuat pericol social şi poate încuraja alte persoane să comită fapte asemănătoare>.

Faptele presupus comise de inculpat vin în contextul în care, în urma unei tragedii naţionale dintr-un club, o ţară întreagă s-a revoltat împotriva corupţiei din România, ieşind în stradă pentru a protesta, manifestaţii care au avut ca urmare demisia unui guvern. Or, dacă organele judiciare ar proteja pe cei acuzaţi de corupţie, opinia publică ar aprecia că toată revolta şi indignarea sunt în zadar, pentru că oricum nu se iau măsuri ferme împotriva celor acuzaţi de astfel de fapte”, motivează procurorii de la DNA Cluj.

 

Toate fragmentele citate în articol fac parte din încheierea penală nr. 303/C/2015, întocmită de Tribunalul Cluj.

2 COMENTARII

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.