Regulamentul aprobat de consilierii loclai în  31 mai este propusspre completare cu cu noi prevederi, pentru ședința din 6 iulie. Printre aceste modificări este prevăzut și termenul propus în care proprietarul va fi somat să efectueze lucrările de întreținere a clădirii sau a terenului. Astfel că, toți clujenii care nu își întrețin clădirile și terenurile riscă să plătească un impozit mai mare cu 500%.

Până în 15 august al fiecărui an fiscal în care s-a constatat starea clădirii sau a terenului va fi termenul până în care proprietarul va fi somat să efectueze lucrările de întreținere, respectiv îngrijire necesare.

Impozitul poate fi mărit cu până la 500% în cazul în care proprietarii nu se conformează. Majorarea este prevăzută în Codul Fiscal, Legea nr. 227/2015.

“Prin clădiri sau terenuri neîngrijite situate în intravilanul Municipiului Cluj-Napoca, pentru care se va aplica majorarea de impozit, se înțelege: în cazul clădirilor: stare avansată de degradare, stare de paragină, insalubre, fațade nereparate/necurățate/netencuite/nezugrăvite, geamuri sparte sau alte situații de asemenea natură; în cazul terenurilor: stare de paragonă, acoperit de buruieni, părăsit/abandonat , insalubre, neefectuarea curățeniei în curți, neîntreținerea/nerepararea împrejmuirilor sau alte situații de asemenea natură”, se arată în regulamentul de stabilire a criteriilor de identificare a clădirilor și terenurilor în cauză.

Peste 450 de clădiri se află în evidența autorităților până în prezent, nouă dintre acestea fiind în administrarea Primăriei Municipiului Cluj-Napoca.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.