Cu puțină vreme în urmă, întreaga presă clujeană scria despre cazul unei eleve din clasa a șasea de la Colegiul Național “George Coșbuc” care, la cererea iubitului ei, a pus pe facebook o serie de fotografii nud, personale. Cazul a intrat rapid în atenția conducerii școlii, care i-a chemat pe părinții elevei în cadrul unei comisii de disciplină, iar eleva a fost pedepsită prin scăderea notei la purtate la 7. La acel moment, însuși șeful Inspectoratului Şcolar Cluj, Valentin Cuibus, recomanda elevei ”tratament psihologic” şi aproba modul în care a fost sancţionată.

 

Eleva care şi-a postat fotografiile nud pe Facebook a fost pedepsită

“S-a luat măsura discuţiei familiei şi copilei cu psihologii, dar mai departe trebuie ei să-şi gestioneze situaţia. Şcoala a stabilit scăderea notei la purtare la 7 şi a recomandat un tratament psihologic. Acel lucru s-a întâmplat acasă, unde e foarte greu ca şcoala să se implice”, anunţa Valentin Cuibus la scurt timp după apariţia fotografiilor.

În primul rând am vrea să semnalăm o contradicție. Toate persoanele adulte care s-au raportat într-un fel la acest caz au spus că ceea ce a făcut eleva s-a întâmplat în afara şcolii, aşa încât şcoala nu are nicio responsabilitate, care revine, în întregime, familiei. Cu toate acestea, eleva a fost pedepsită exemplar, prin scăderea nu cu un punct a notei la purtare, ci la nota 7, gest care ne trimite la povestea ţapului ispăşitor: o execuţie impecabilă în piaţa publică îi va exonera pe toţi de orice responsabilitate. Pe profesori, pentru că au judecat şi au aplicat o pedeapsă, pe părinţi, care au lăsat copilul să fie pedepsit pentru “abominabila crimă”.

 

S-a pierdut un copil

Pierdut în această ecuaţie este însă copilul. Acesta îşi poartă paşii prin şcoală ca un paria, ruşinată şi umilită, strivită de batjocura colegilor. Adulţii i-au pus floarea de crin pe umăr. Familia nu a făcut niciun gest pentru a o apăra. Specific acestei vârste este sensibilitatea exagerată şi dramatizarea excesivă, lucruri pe care profesorii ar trebui să le ştie. Felul dramatic în care această elevă a înţeles să rezolve o problemă de dragoste se putea soluţiona  prin comunicare, nu prin execuţie publică. În fond nu se întâmplase mare lucru decât pentru acea elevă, care în urma unui gest necugetat a devenit extrem de vulnerabilă, ca apoi tot ea să fie pedepsită.

 

În şcoala românească raportul între elev şi profesor este, în mod tradiţional, unul de putere. Dascălul român nu ştie decât să impună şi să pedepsească. Profesorii  noştri nu au fost niciodată prieteni, în cel mai afectuos sens al cuvântului, cu elevii lor. Nu au empatie şi interes pentru ei.  Prin scăderea notei la purtare, nu au făcut decât să îşi apere o imagine  puritană, erodată de numeroasele scandaluri sexuale din şcolile româneşti. Cât despre afirmaţia inspectorului şef Valentin Cuibus că “s-a luat măsura discuţiei familiei şi copilei cu psihologii”, informaţia nu este reală. Am încercat să aflăm de la directorul adjunct al liceului, Livia Gheorghiu, dacă, după ce şi-au făcut datoria şi au pedepsit exemplar eleva, au făcut totuşi ceva pentru a o ajuta să treacă peste această poveste, care în viaţa unui copil e o furtună teribilă. Livia Gheorghiu ne-a spus că, deşi şcoala are un psiholog, eleva nu a avut nicio discuţie cu aceasta, deoarece trebuie acordul părinţilor. În schimb, există discuţii ale psihologului cu elevii la clasă, dublate de conferinţe ţinute de reprezentanţi ai poliţiei elevilor, despre pericolul la care se expun atunci când îşi pun datele personale şi fotografiile pe internet.

 

Tehnologia ne-a prins cu garda jos

În opinia psihologului clujean Daniel David, nu suntem încă pregătiţi pentru a face faţă problemelor ce apar prin dezvoltarea tehnologiei.

“Accesul la tehnologie a venit atât de repede şi de puternic încât ne-a prins nepregătiţi sub aspectul regulilor şi aspectelor etice. Este o altă lume pentru care încă nu avem reguli clare. Abia acum încercam să ne repliem”, arată Daniel David.

Părinţii şi psihologii din ţări ca SUA sau Canada încearcă să găsească soluţii pentru a-şi proteja copii. “Asociaţiile profesionale ale psihologilor şi medicilor (spre exemplu cele din SUA, Canada, Australia etc.) au început sa facă sugestii referitoare la timpul şi modul de utilizare a tehnologiilor. Spre exemplu, timpul petrecut pe internet şi/sau la computer, pentru copii intre 7-18 ani nu ar trebui sa fie mai mare de 2 ore zilnic. Părinţii au rol un rol fundamental: ei trebuie să educe copii şi să-i monitorizeze asupra modului în care copii utilizează tehnologia atunci când au acces la ea. Şcoala ar trebui să introducă cursuri prin care să se discute în mod educaţional pericolele la care se expun copii atunci când utilizează tehnologia, sigur, alături de avantajele aduse de aceasta”, precizează psihologul clujean. Referitor la urmările poveştii asupra elevei de la Colegiul Naţional “George Coşbuc”, Daniel David precizează că “Da, consilierea psihologica ar ajuta-o (probabil că una de familie ar fi de asemenea utilă). Eu cred că există consiliere psihologică gratuită prin Şcoala şi/sau Policlinică, dacă nu îşi permite în mediul privat.”

 

Miezul poveştii

Totul a pornit de la o ceartă dintre eleva în cauză și iubitul ei. Acesta i-a cerut o dovadă a faptului că-l iubește, dar și să se fotografie în nud. Ulterior, eleva de clasa a VI-a i-a trimis o astfel de poză cu ea, însă se pare că tânărul nu a fost mulțumit de rezultat și i-a cerut să posteze, pe rețeaua de socializare Facebook, o galerie cu mai multe imagini în care să apară complet dezbrăcată. Câteva ore mai târziu, eleva a dat curs solicitării iubitului ei, și a postat mai multe fotografii în care apare dezbrăcată. „În calitate de director adjunct cunosc problema, iar la nivelul școlii această problemă a fost discutată atât în consiliul clasei, cât și în comisia de disciplină pe care noi am convocat-o de urgență când am aflat. S-au luat măsuri de scădere a notei la purtare și de mustrare scrisă. Am fost și noi șocați atunci când am aflat. A fost o curiozitate, o copilărie, o prosteală”, a declarat Livia Gheorghiu, director adjunct Colegiul Național „George Coşbuc” din Cluj-Napoca.

La ședința din cadrul comisiei de disciplină au venit părinții și eleva în cauză. „Mama ei era foarte șocată și surprinsă de acest fapt. Nu știa efectiv la ce să se gândească și cum să facă legătura de unde a venit ideea de a face așa ceva. Nu este o elevă care excelează, dar este o elevă bună și nu a avut probleme de disciplină până acum”, a mai spus directorul adjunct al colegiului. Potrivit şefului Inspectoratului Şcolar Judeţean Cluj, Valentin Cuibus, “problema” imaginilor postate pe Facebook de eleva Colegiului Naţional “George Coşbuc” este una ce va trebui reglementată “în mare măsură de familie”. 

1 COMENTARIU

  1. Au rezolvat-o simplu pt. ei. Un minor sanctionat pt. incompetenta unor majori (si pedagogi – sictir). Majorii se ascund dupa cuvente, minorul e ne aparat.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.