Deputatul PSD de Brăila, Marilena-Emilia Meiroşu, care şi-a anunţat marţi, în plenul Camerei Deputaţilor, demisia din grupul parlamentar social-democrat, a declarat, pentru Agerpres că a plecat din respectiva formaţiune pentru a se înscrie în Pro România.

„Mă voi înscrie în Pro România, în echipa Victor Ponta. Am tot respectul faţă de colegii mei din PSD Brăila, dar peste tot în judeţ ascult nemulţumirile oamenilor faţă de anumiţi membri PSD de la vârf. Nu este acum momentul să spun mai multe lucruri”, a spus Marilena-Emilia Meiroşu.

Emilia Meiroşu este profesor de profesie şi este membru în Comisia pentru învăţământ, ştiinţă, tineret şi sport şi a mai activat tot ca membru în Comisia pentru muncă şi protecţie socială din cadrul Camerei.

Este la primul mandat de parlamentar, ea ocupând un loc pe listele PSD în 2016, dată la care avea funcţia de consilier judeţean, aflat la al doilea mandat, dar a demisionat pentru a-şi prelua fotoliul de deputat.

Sursă: Agerpres

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.