Încep lucrările la două parkinguri din Mănăștur. Sute de garaje vor fi dărâmate

116

Primarul Emil Boc susține că astăzi încep lucrările la două parkinguri din cartierul Mănăștur, iar pentru aceste obiective, sute de garaje urmează să fie desființate.

Cele două parkinguri ar urma să aibă peste 550 de locuri și urmează să fie ridicate până în vara anului 2020.

“Domnul viceprimar Tarcea mi-a dat o veste bună, el se ocupă de două proiecte de parkinguri, Parkingul Mogoșoaia 7-9 și este contractul semnat pentru ceea ce înseamnă studiu de fezabilitate și din această perspectivă pot să vă spun că atât la Parkingul Mogoșoaia 7-9, cât și la Parkingul Primăverii 8 avem un contract semnat cu ordin de începere din data de 14 august, 3 luni de proiectare și 18 luni de execuție lucrare. Contractul a fost semnat și lucrările vor începe în 14 august. În 18 luni ar trebui să fie realizate aceste două parkinguri. Referitor la demolarea garajelor, până în 15 august au termen cetățenii să își ridice de bună voie garajele de tablă, aproximativ 2/3 din ei și-au ridicat garajele de pe strada Brateș, pentru ceilalți va intra după data de 15 august în mișcare cealaltă procedură legală pentru ridicarea lor. Urmează și alte zone ale Clujului, Mogoșoaia 7-9, Primăverii 8, va continua acest proces și cu alte platforme de garaje unde nu mai există revendicări. Treptat, acest drum este cu sens unic de ridicare a garajelor în municipiul Cluj-Napoca”, a declarat primarul Emil Boc luni la o emisiune la radio.

Lucrările vor fi executate, în ambele cazuri, de aceeași societate: TCI Contractor General.

Parkingul Mogoșoaia va avea 292 de locuri de parcare, iar parkingul suprateran de pe Primaverii 8 va avea 266 de locuri de parcare.

Parkingul Mogoșoaia costă peste 15,4 milioane lei, iar cel de pe Primăverii 8, peste 19,6 milioane lei.

Primăria a anunțat că are, în total, 13 proiecte de parkinguri noi în oraș, în diferite stadii de realizare.

Sursa: monitorulcj

LĂSAȚI UN MESAJ