Județul Cluj a fost zguduit de cei de la Direcția Națională Anticorupție Serviciul Teritorial Cluj, în primăvara anului 2014, când mai multe personalități politice și afaceriști ori funcționari publici au fost ridicați de procurorii ce finalizau atunci rechizitorii pe bază rulantă. Unul dintre aceste dosare a lăsat o pată pe regiunea noastră, fiind vorba de sume de bani clasificate ca ”mită” dată de Vasile Pogăcean, Ioan Bene sau Gabriel Davidescu celor de la Consiliul Județean Cluj: Răzvan Pop-șef de cabinet, Horea Dorin Uioreanu- președintele CJ și fostul consilier județean din partea PNL, profesorul Ioan Petran.

 

La doi ani de la audierea acestora în faza de urmărire penală, inculpații mai sus menționați, cu excepția lui Răzvan POP, dosarul a fost judecat, iar Tribunalul Cluj a emis o sentință prin care îi condamna pe aceștia. Decizia magistratului de fond a fost dată în primăvara anului trecut. Astfel că, odată ce sentința a fost motivată: Bene, Uioreanu, Pogăcean și Petran au contestat-o prin Curtea de Apel Cluj.

Vă prezentăm astfel cum au motivat fiecare dintre inculpați, nemulțumirea față de pedepsele date de Tribunalul Cluj.

 

Davidescu vrea rejudecarea procesului

Cu toate că a primit una dintre cele mai ușoare pedepse din prezentul dosar, directorul de la UTI, Gabriel Radu Davidescu cere magistraților Curții de Apel Cluj rejudecarea speței prin retrimiterea dosarului la Tribunal.

În 2014, Davidescu a fost trimis în judecată  pentru două infracțiuni de dare de mită. Mai exact, potrivit rechizitoriului DNA Cluj, directorul UTI le-ar fi promis lui Uioreanu și Petran suma de 20.000 de euro, emițându-le primele tranșe de câte 5.000 fiecăruia în parte. În schimbul acelor sume, procurorii susțin că inculpații-beneficiari trebuiau să propună inițierea unui proiect de hotărâre și votarea în favoarea acestuia prin care se înființau parcări long-term pentru cei de la UTI care au cesionat o suprafață de la Aeroportul Internațional Avram Iancu- instituție subordonată Consiliului Județean Cluj.

Pentru aceste fapte, Davidescu a fost condamnat prin sentință la doi ani de închisoare cu suspendare și efectuarea a 60 de zile lucrătoare în folosul comunității la societatea  Ecovol SA Voluntari ce aparține Primăriei orașului Buftea.

„În ceea ce privește solicitarea admiterii apelului, desființării sentinței primei instanțe și trimiterii spre rejudecare Tribunalului Cluj(…). În esență, instanța de judecată s-a limitat la o analiză sumară și confuză asupra problemei dacă amplasamentul din stânga pavilioanelor(locurile de parcare stipulate în acel proiect de hotărâre) a fost sau nu predat și utilizat ca parcare, raportându-se sub acest aspect doar la două înscrisuri( în loc de solicitarea lui Davidescu de a analiza un cuantum de 12 înscrisuri ce ar fi demonstrat contrariul celor observate de judecător)” se arată în apelul formulat de avocatul lui Davidescu, Călin Budișan.

În continuare aceștia susțin că în procesul de fond s-au ignorat etape importante precum analiza anumitor probe. De asemenea, avocatul Budișan a cerut schimbarea încadrării faptei de a cărei comitere este acuzat Davidescu. Mai exact din două infracțiuni de dare de mită(lui Uioreanu și Petran) să se consemneze una singură, dat fiind faptul că presupusa sumă a fost dată pentru același beneficiu.

ioan bene

Apelul lui Bene: Audierea lui Pop Răzvan s-a făcut nelegal

Afaceristul clujean, Ioan Bene, co-inculpat în prezentul dosar, a formulat și el apel la sentința din 2016. Printre  aspectele sesizate de avocatul acestuia, Paul Neamțu, se numără și audierea martorului denunțător Răzvan Pop.

„Apreciem că declararea nepublică a ședinței în vederea audierii martorului Pop Răzvan s-a realizat într-o manieră nelegală(…) fără ca acesta să fie prezent fizic în sala de judecată, concluziile părților și a procurorului vizând exclusiv acest aspect, cu toții fiind convinși că deliberarea instanței urma să vizeze acest aspect(…). Considerăm așadar că declarația martorului Pop Răzvan a fost dată în condiții de nulitate absolută, sens în care se impune constatarea nulității și readministrarea probei în condiții procedurale” arată avocatul.

De asemenea, Bene susține că varianta de poveste expusă de Uioreanu nu este credibilă, la fel ca și cea expusă de procurori în rechizitoriu.

„La fel ca și varianta DNA, varianta propusă de coinculpatul Uioreanu, conform căreia subsemnatul aș fi realizat donații voluntare către PNL, este lăsată la nivelul unei simple afirmații, lipsită de orice suport probator. Referitor la aceasta, instanța de font a constatat grabnic că suntem în prezența unor afirmații neverosimile. (…)nu am avut niciodată vreo tangență cu PNL, nici nu am  manifestat vreo simpatie față de această formațiune politică(…).

Am reușit pentru fiecare act material să probez existența șicanelor și presiunilor anterioare, precum și modul în care acestea au dispărut imediat după remiterea fiecărei sume de bani coinculpatului Uioreanu. Nu aveam nici un motiv rațional să dau mită președintelui CJ, decât faptul că am fost constrâns.(…)Am luat în considerare posibilitatea de a-l denunța, însă datorită piedicilor deja întâlnite și a situației create practic, SC Construcții Napoca era deja la ”MÂNA” CJ Cluj, respectiv a președintelui Horea Uioreanu, prin prisma datoriilor deja înregistrate și a întârzierilor generate. Am anticipat că dacă l-aș denunța pe Uioreanu, blocajul deja existent se va amplifica, riscând să genereze colapsul societății, precum și un blocaj iremediabil în ceea ce privește lucrările(la Aeroportul Avram Iancu) ” mai arată Bene.

 

Pogăcean, despre sifonar: a apelat la propria imaginație

La rândul său, afaceristul Vasile Pogăcean a motivat apelul depus la sentință, făcând în mare parte referire la martorului denunțător – Răzvan Pop. Despre cel din urmă, Pogăcean spune că a inventat mai multe aspecte și le-a prezentat ca reale atât procurorilor cât și judecătorului de fond.

„O simplă adaptare a declarației martorului, devenit suspect, devenit inculpat, devenit denunțător, iar mai apoi ”iertat”: numitul Pop Răzvan. În mod regretabil, instanța de fond a ales să urmeze același raționament și să construiască o hotărâre de condamnare a inculpatului Pogăcean Vasile în jurul acestei declarații de martor, folosind, așa cum susținem, argumente neconvingătoare.

Astfel arătăm că acest martor nu s-a rezumat la formularea unui simplu denunț pentru a se salva pe sine, ci a redactat, cel mai probabil făcând apel la propria-i imaginație, un fișier excel și a reușit să umple mijloacele de stocare electronică ale DNA-ului cu înregistrări ambientale în care făcea tot posibiliul să provoace diverse persoane în scopul obținerii de probe ” arată reprezentantul lui Pogăcean, av. Alexandru Rîșniță.

uioreanu

Uioreanu prin Radu Chiriță: DNA a omis anumite interceptări

Fostul președinte al Consiliului Județean, Horea Dorin Uioreanu l-a ales ca avocat pentru apel pe specialistul în penal Radu Chiriță. Aceștia au prezentat Curții de Apel Cluj, la ultimul termen câteva aspecte ce au fost prezentate diferit față de realitate.

Radu Chiriță a cerut, în numele clientului său, reaudierea lui Răzvan Pop dar și eliminarea interceptărilor.

„Invocăm excepția de neconstituționalitate și cerem excluderea de probe audio de la dosar. Interceptările puse la rechizitoriu au fost selecționate. DNA a omis anumite note telefonice care erau favorabile inculpatului Horea Uioreanu. De asemenea, cerem audierea lui Răzvan Pop și reaudierea unor martori din procesul de fond precum audierea altor persoane noi.

În altă ordine de idei, considerăm că este necesară efectuarea unor expertize pe fișierele electronice prezentate de DNA Cluj și a hard-discului ce le-ar fi deținut pe acestea” arată Chiriță.

În altă ordine de idei, avocatul susține că a încercat să obțină prin drept CD-urile ce conțin notele telefonice dintre clientul său și alte persoane, în scopul de a le copia pentru a se documenta cu privire la acuzațiile aduse de procurori, însă de la arhivă i s-a refuzat acest drept, pe motiv că această procedură trebuie făcută în prezența unui reprezentant al DNA Cluj.

De asemenea aceștia au cerut și copie după audierea  prin intermediul unui dispozitiv video a lui Răzvan Pop.


Sentința de fond i-a condamnat la ani de închisoare cu executare.

Curtea de Apel Cluj a rămas în pronunțare pe cererile invocate de inculpați prin apărători și le-a comunicat acestora că la următorul termen să fie pregătiți pentru a da declarații cu privire la apelul înaintat.

Reamintim că Tribunalul Cluj l-a condamnat pe fostul preşedinte al Consiliului Judeţean Cluj, Horea Uioreanu, la şase ani şi şase luni de închisoare cu executare. De asemenea, omul de afaceri Ioan Bene a fost condamnat la trei ani şi zece luni de închisoare cu executare, iar Vasile Pogăcean la trei ani de închisoare cu executare.


Iată pedepsele date de magistratul Camelia Țopan- judecător de fond al cauzei.

  • Horea Dorin Uioreanu, fostul preşedinte al Consiliului Judeţean Cluj, 6 ani şi 6 luni CU EXECUTARE

(3 infracţiuni de luare de mită din care 2 în formă continuată :10 acte materiale, respectiv 7 acte materiale; fals în înscrisuri sub semnătură privată în forma participaţiei improprii ca instigator, în formă continuată: 2 acte materiale; complicitate la spălare de bani)

  • Ioan Bene, patronul Napoca Construcţii, 3 ani şi 10 luni CU EXECUTARE

(dare de mită în formă continuată :7 acte materiale;fals în înscrisuri sub semnătură privată în forma participaţiei improprii ca instigator, în formă continuată 2 acte materiale şi spălare de bani)

  • Vasile Pogăcean, patronul Sinai, 3 ani CU EXECUTARE

(dare de mită în formă continuată :10 acte materiale)

  • Ioan Davidescu, manager UTI, 2 ani şi 8 luni cu suspendare

(2 infracţiuni de dare de mită)

  • Ioan Petran, consilier judeţean, 3 ani cu suspendare

(luare de mită)

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.