În cartierul Mănăştur funcţionează la parterul unui bloc sala de jocuri Infinity Games. Familiile care locuiesc în vecinătate se arată deranjaţi de modul în care localul funcţionează, iar unul dintre locatari a înaintat o plângere către instituţiile abilitate prin care cere să se facă verificări în ceea ce priveşte ilegalităţile expuse de acesta.

 

Un clujean a depus o plângere către Primăria Municipiului Cluj-Napoca şi Poliţia Locală Cluj-Napoca cu privire la modul în care funcţionează sala de jocuri Infinity Games de pe Aleea Clăbucet nr. 5

”Rog să efectuaţi verificarea legalităţii şi a modului în care s-a acordat dreptul de funcţionare cu program non-stop al sălii de jocuri Infinity Games de la parterul imobilului precizat mai sus. Precizez ca în mod repetat de la deschiderea acestei societăţi comerciale preponderent după orele 23:30, liniştea în imobil a fost tulburată de manifestări zgomotoase ale clienţilor, atât în interiorul cât şi în jurul localului, motiv pentru care am solicitat intervenţia poliţiei prin apelarea numărului de urgenţă 112, ineficient însă deoarece până la deplasarea echipajului situaţia nu mai putea fi constatată de reprezentanţii structurilor de poliţie”, este una dintre problemele semnalate de Andrei M.

Totodată, clujeanul a cerut lămuri în legătură cu orarul de funcţionare a localului pentru care Revital SRL, firma care deţine lanţul de baruri – casino Infinity Games, trebuia să ceară vecinilor acordul de funcţionare, aşa cum prevede legislaţia. Acordul de funcţionare este actul administrativ emis de autoritatea locală prin care se reglementează şi aprobă desfăşurarea activităţii de comercializare a produselor şi serviciilor pe piaţă.

”Cu aceeaşi ocazie, rog să-mi comunicaţi dacă s-a depus o copie certificată în conformitate cu originalul a documentului/documentelor menţionate în Regulamentul de comercializare a produselor şi serviciilor de piaţă pe raza municipiului Cluj-Napoca, respectiv capitolul II art.13 lit. c teza 4 si capitolul III, art., 9, care prevăd că ,,pentru unităţile de alimentaţie publică cu program de funcţionare peste orele 22,00, în vederea funcţionării este necesară îndeplinirea următoarelor condiţii: (…) să existe semnăturile cu datele de identificare, (cod numeric personal, act de identitate) ale locatarilor direct afectaţi pe orizontală şi vertical din locuinţele colective”, ,,acordurile tuturor vecinilor limitrofi, persoane fizice (cu care se învecinează pe plan orizontal şi vertical), referitor la orarul de funcţionare –formular tip sub semnătura privată  –  anexă-  deci o copie a documentului/documentelor care conţin semnăturile locatarilor sau a acordurilor la care se face menţiune în cadrul regulamentului ca parte a procedurii de eliberare a acordului de funcţionare pentru agenţii economici”.

Referitor la sesizarea făcută, Poliţia Locală a comunicat că localul nu are acord de funcţionare, în consecinţă s-a dispus suspendarea activităţii cafe-barului. Totuşi, în prezent, sala de jocuri Infinity Games funcţionează bine mersi.

”Societatea a depus la Primăria municipiului Cluj-Napoca o documentaţie incompletă în vederea eliberării acordului de funcţionare şi a aprobării de orar, pentru activitatea de cafe-bar, aceasta fiind returnată. Pentru lipsa acordului de funcţionare, societatea comercială a fost sancţionată, iar prin procesul-verbal de constatare a contravenţiei încheiat s-a dispus suspendarea activităţii până la obţinerea acordului de funcţionare”, se arată în răspunsul Primăriei.

Potrivit Regulamentului de comercializare a produselor şi serviciilor de piaţă pe raza municipiului Cluj-Napoca ”neînregistrarea la Primăria municipiului Cluj-Napoca, până la data controlului, a documentaţiei complete prevăzută de lege respectiv de prezentul act de reglementare, în vederea obţinerii acordului de funcţionare şi a aprobării de orar constituie contravenţie şi se sancţionează cu amendă de la 500 lei la 1.000 lei”.

infinity games 2

Nu se ţine cont nici de legea antifumat

Considerând probabil că Legea antifumat nu-i pentru oricine, Infinity Games le permite clienţilor să fumeze într-un spaţiu public închis:

”Rog sa interveniţi şi să luaţi măsuri potrivit competenţelor legale atribuite instituţiei dumneavoastră prin prevederile art.14 indice 1  din Legea nr. 15/2016 modificată, întrucât prin încălcarea prevederilor legale, societatea comercială care îşi desfăşoară activitatea sub imobilul proprietate de la adresa mea de domiciliul, permite consumatorilor săi să fumeze într-un spaţiu public închis (aşa cum este definit în lege la art.2 litera m. ,, orice spaţiu accesibil publicului (…) care are un acoperiş, plafon sau tavan şi care este delimitat cel puţin doi pereţi (…)’’), respectiv în spaţiul de trecere şi acces către local şi magazinul alimentar alăturat”, semnalează clujeanul.

În schimb, reprezentanţii poliţiei locale cu comunicat că ”în datele şi la orele efectuării controalelor, nu au fost depistate persoane care să încalce prevederile Legii nr. 349/2002 cu modificările şi completările ulterioare”.
Camerele video, o altă problemă

Clujeanul a pus la îndoială şi faptul că accesul în scara blocului este monitorizată video, considerând că în acest mod i se încalcă dreptul la viaţa privată:

”Rog sa efectuaţi o verificare a cadrului legal incident pentru a stabili daca nu aveţi competenţe pentru a interveni legal şi dacă apreciaţi că nu vă revin atribuţii în acest sens, (…) întrucât doresc să sesizez autorităţile (Autoritatea Naţionala de Supraveghere a Prelucrării Datelor cu Caracter Personal)  în legătură cu faptul că accesul în scara imobilului de domiciliu este monitorizat cel puţin video, nu ştiu daca si audio, cu aparatură de specialitate, în mod abuziv după părerea mea, încălcându-mi-se dreptul la viaţa privată, prevăzut şi garantat de Constituţie precum art. 71 NCC”.

Cu privire la acest aspect, reprezentanţii Poliţiei Locale au transmis că ”montarea camerelor video s-a efectuat în baza contractului de instalare echipament de securitate, încheiat cu SC PP PROTECT SECURITY SRL, existând avizul Serviciului de Ordine Publică din cadrul Poliţiei municipale Cluj-Napoca”.

 

PP Protect a montat ilegal camerele video

Însă, potrivit legislaţiei europene obligatorii şi pentru România,  nu se instalează camere video pe căile comune de acces, alei, casa scărilor etc., în blocuri sau vile cu mai multe apartamente comune, decât dacă există acordul expres (scris) al tuturor locatarilor de drept care tranzitează aceste zone;

Utilizarea tehnicilor/sistemelor de supraveghere pentru captarea, manipularea, înregistrarea, stocarea şi comunicarea datelor constituite din imagini privind persoanele fizice reprezintă operaţiuni de prelucrare a datelor cu caracter personal, în conformitate cu Directiva 95/46/CE (paragraful 14) a Parlamentului European, act corelat cu dispoziţiile Convenţiei nr. 108/1981 a Consiliului Europei.
Concret, prin sistemului de supraveghere sunt prelucrate date cu caracter personal. Imaginile cu persoane fizice identificabile sunt date cu caracter personal.

Autoritatea Naţionala de Supraveghere a Prelucrării Datelor cu Caracter Personal (ANSPDCP) a emis Decizia nr. 52 din 31 mai 2012 privind prelucrarea datelor cu caracter personal prin utilizarea mijloacelor de supraveghere video, publicata în Monitorul Oficial nr. 389 din 11 iunie 2012.
Articolul 6 al actului normativ prevede: ”Prelucrarea datelor cu caracter personal prin utilizarea sistemelor de supraveghere video se efectuează numai cu consimţământul expres şi neechivoc al persoanei vizate.,cu excepţia cazurilor prevăzute de articolul 5, alineatul 2, din Legea nr. 677/2001”.

Art. 5 al 2 din Legea nr. 677/2001 se referă la cazurile în care persoana fizica solicită încheierea unui contract (ex: cu angajatorul), viaţa îi este pusă în pericol, în interesul public al autorităţilor, când operatorul este obligat prin lege să monteze camere video (ex: instituţiile bancare) pentru un interes legitim.

Conform dispoziţiilor în vigoare, fiindcă ne referim la un condominiu, e vorba despre acordul tuturor locatarilor persoane fizice identificate şi identificabile prin intermediul imaginilor colectate şi stocate.
În caz contrar, monitorizarea video la bloc şi în curţile comune e ilegală, iar operatorul –
persoanele fizice, juridice de drept public ori privat care gestionează sistemul video, este pasibil de a suporta rigorile legii.

În consecinţă, SC PP PROTECT SECURITY SRL, patronată de Pop Puşcaş Teodor  a montat camere video ilegal, deoarece nu au acordul locatarilor de pe Aleea Clăbucet, nr. 5, bl. S.


Infinity Games face zeci de milioane de lei anual din jocuri de noroc şi pariuri
Societatea SC Revital SRL a fost înfiinţată în anul 2001, iar de atunci cifra de afaceri şi numărul de angajaţi i-a crescut considerabil, de la an la an. Dacă în anul 2001 realiza o cifră de afaceri de doar 70.000 de lei, neavând niciun angajat, în 2015 societatea controlată de Ciura Adrian a reuşit o cifră de afaceri de nu mai puţin de 45,6 milioane de lei, un profit de 3,8 milioane şi având 290 angajaţi.

Având obiectul principal de activitate „Activităţi de jocuri de noroc şi pariuri”, brand-ul „Infinity Games”, s-a răspândit rapid în toate cartierele Clujului, în prezent existând peste 30 de localuri în oraş.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.