Mandatele inspectorului-şef şi inspectorului-şef adjunct de la Inspecţia Judiciară s-au încheiat, începând cu 1 septembrie, ceea ce înseamnă blocarea activităţii principale a instituţiei. CSM trebuie să delege în aceste funcţii, dar şi să discute ordonanţa lui Toader de a prelungi mandatele actuale.

Mandatele lui Lucian Netejoru (inspector-şef) şi al lui Gheorghe Stan (inspector-şef adjunct) de la Inspecţia Judiciară s-au încheiat în data de 1 septembrie. Până la delegarea unor inspectori şefi, întreaga activitate a instituţiei bate pasul pe loc. În aceste condiţii nu pot fi lucrate noi sesizări cu privire la eventuale abateri disciplinare ale magistraţilor şi nici nu vor putea fi încheiate cercetările derulate în acest moment de către inspectorii judiciari, toate documentele aferente având nevoie de un aviz al conducerii, au precizat, pentru MEDIAFAX, surse judiciare, citat de flux24.ro. De asemenea, nu vor exista nici sesizări din oficiu cu privire la abaterile pe care magistraţii le-ar săvârşi, acest aspect fiind în lista atribuţiilor inspectorului-şef.

Pentru a evita ca activitatea de bază a Inspecţiei Judiciare să fie blocată, ministrul Justiţiei, Tudorel Toader, a transmis în urmă cu câteva zile, spre avizare Consiliului Superior al Magistraturii, o ordonanţă prin care cere prelungirea mandatelor lui Netejoru şi Stan, până când se ocupă aceste funcţii. Însă, surse din cadrul CSM arată că nu a fost încă stabilită o dată pentru avizarea ordonanţei lui Tudorel Toader.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.