Inspecţia Judiciară, control la DNA după plecarea lui Kovesi

57

Inspecţia Judiciară anunţă că va efectua în perioada 1 august – 1 octombrie 2018 un control tematic comun privind respectarea principiilor generale care guvernează activitatea Autorităţii Judecătoreşti în cauzele de competenţa DNA care vizează magistraţi sau au legătură cu aceştia.

„Inspecţia Judiciară, prin inspectorii de la Direcţiile de inspecţie judiciară pentru procurori şi, respectiv, judecători, va efectua în perioada 1 august – 1 octombrie 2018 un control tematic comun privind respectarea principiilor generale care guvernează activitatea Autorităţii Judecătoreşti în cauzele de competenţa Direcţiei Naţionale Anticorupţie vizând magistraţi sau în legătură cu acestea”, anunţă instituţia, prin inetrmediul unui comunicat de presă postat pe pagina de Facebook a Inspecţiei Judiciare.

Ce perioadă vizează verificările

Verificările vizează perioada 1 iaunuarie 2014 – 30 iulie 2018, iar raportul va fi înaintat Consiliului Superior al Magistraturii până la 5 noiembrie 2018.

Procurorul-şef adjunct al DNA, Marius Iacob, a anunţat în proiectul de management pentru susţinerea candidaturii la şefia DNA, că în prezent, la Direcţia Naţională Anticorupţie sunt înregistrate aproximativ 300 de dosare în care sunt anchetaţi magistraţi, potrivit cotidianul.ro.

Ce a declarat Toader despre cele 300 de dosare ale magistraților

Ministrul Tudorel Toader a declarat, luni, că existenţa a 300 de dosare în care sunt achetaţi magistraţi ar justifica împotrivirea faţă de înfiinţarea unei secţii speciale de anchetare a magistraţilor.

„Nu am ce să comentez decât că am aflat şi eu că sunt 300, dar cred că a spus 300 de dosare care trebuiesc transferate şi într-o cauză pot fi mai mulţi făptuitori autori suspecţi ce or fi dânşii. La momentul la care va avea loc transferul sigur o să vedem la ce se referă respectivele cauze. Evident că şi mie mi se par foarte multe, evident că nu am ştiut nici unul dintre noi aşa ceva şi tot evident cred este şi faptul că aşa se poate justifica împotrivirea ca respectiva secţie să se înfiinţeze la Ministerul Public”, a declarat ministrul Justiţiei, Tudorel Toader.

Printre modificările aduse Legii 304/2004 privind organizarea judiciară şi promulgate deja de preşedintele Klaus Iohannis, se numără şi cea privind înfiinţarea Secţiei pentru investigarea infracţiunilor din Justiţie în cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie (PÎCCJ).